Baner
Baner
Baner
Pentru Comunitate
Vă implicaţi în viaţa comunităţii din care faceţi parte?
 
După 20 de ani...
Mai credeţi în Democraţie?
 
Aurul nostru
Cine vreţi să exploateze aurul din România?
 
Social - Diverse

Meșterul Dănuț Hotea are 37 de ani și este din Sighetul Marmației. Pasiunile pe care le are nu l-au lăsat să apuce alte drumuri în viață, deși a studiat la București și a practicat o vreme în lumea motocicletelor. Adoră natura și excursiile pe munte, iar acestea i-au îndrumat pașii către casele vechi, din lemn, care de regulă sunt uitate la marginea satelor.

Oamenii care trăiesc în ele, nu sunt deloc pretențioși și avuțiile lor de multe ori sunt familia și dragostea      pentru tradiție. Aici a descoperit Dănuț că își dorește să facă case din lemn, pentru oameni fericiți. De la ei a învățat meșteșugul tâmplăriei țărănești, cum să facă construcții din lemn cioplit cu securea, cum sa îl îmbine, cum să îl cresteze. A cumpărat case, a recuperat lemnul lor și a construit pentru familii fericite, atât în România cât și în Italia, Franța sau Elveția. Peste hotare a descoperit că există mulți oameni celebri sau nu, care prețuiesc încă vechiul și tradițiile. Astfel, s-a hotărât să se întoarcă în Sighet unde să își dezvolte și mai mult pasiunea.

Întors acasă, împreună cu un grup de prieteni, și-a propus să salveze cât mai multe case vechi din și porți din lemn, pentru că, la fel și cu alte tradiții, meșteșugul cioplitului în lemn este extrem de rar astăzi. Visul lui este să recondiționeze cât mai multe, încât să reușească să pună bazele unui sat tradițional cu case din lemn, posibil un sat de vacanță.

Dănuț Hota nu face doar case, ci și chioșcuri de grădină, căsuțe în copac, sau diferite obiecte. Iar acestea au un cost care nici nu se compară cu o construcție nouă, modernă.

Sursă articol și imagini: http://adelaparvu.com/2014/03/20/danut-hotea-mesterul-care-face-case-din-lemn-vechi-case-care-te-fac-fericit/

 
Social - Diverse

Așa cum este cunoscută în cultura populară, Țara Smochinelor din România se află la Șvinița, o localitate aflată pe malul Dunării, unde arbuștii cresc repede și bogat, la fel ca pe dealurile însorite ale Greciei.

Comuna mehedințeană aflată în Clișura Dunării este locuită majoritar de o minoritate sârbă. Aici trăiește vie încă legenda, conform căreia smochinul a fost adus de pe insula Ada – Kaleh de către un pașă. Climatul cu veri secetoase și ierni puțin mai blânde, era perfect pentru smochin, considerat de către românii de atunci un arbore sfânt.În ziua de azi, comuna farmecă toți turiștii cu frumusețea locului dar și cu aroma dulceții de smochine pregătite de gospodinele din orice locuință din sat. Deși smochinului în priește clima din mai mule localități din Mehedinți, nu se dezvoltă niciunde atât de bine ca pe teritoriul din Șvinița.

Chiar și primăria din localitate se mândrește cu propria livadă de smochini, ce se întinde pe două hectare, amenajată în anul 2011. Tot din acel an, produsele șvinițenilor poartă brandul comunei, după ce Primăria a reușit să omologheze dulceața de smochine, ca produs tradițional sub marca “Dulceață smochine de Șvinița”.

Pentru a face cunoscute bunătățile ce ies din smochine (vin, dulceață, sirop, etc), localnicii au inventat și un Festival al Smochinelor, care anul acesta a ajuns la ediția a 11-a și are loc în fiecare an la finalul lunii august, începutul lunii septembrie. În cadrul festivalului sunt amenajate standuri cu dulceață și țuică de smochine pentru turiști, atât pentru degustare cât și pentru cumpărare.

“Tărâmul Smochinelor” așteaptă proiecte mari, care să îi pună și mai mult în valoare atracția fructiferă. Primăria și-a propus să amenajeze un centru de procesare pentru produsele din smochine, care deși încă nu este pus pe picioare, este așteptat de către localnicii care au început să își amenajeze propriile livezi de smochini.

Sursă: http://adevarul.ro/locale/turnu-severin/Tara-smochinelor-clisura-dunarii-afla-grecia-romaniei-comuna-localnicii-fac-dulceata-fabuloasa-1_55e827d3f5eaafab2c356b1c/index.html

 
Social - Diverse

Postul Sfântei Mării este unul dintre cele mai importante, durează două săptămâni, fiind tot atât de mare ca postul de dinaintea Paștelui. O mare sărbătoare creștin ortodoxă care are loc în postul Sfintei Maria Mare este sărbătoarea Schimbării la Față, denumită popular și Obrejenia sau Pobrejenia, când e dezlegare la pește.

Tradiția noastră, a românilor, spune că, la această zi mare, natura se pregătește de toamnă. Păsările călătoare se pregătesc la rândul lor de plecare spre tărâmuri calde, iar animalele târâtoare încep să intre în pământ, la adăpost de vreme rece.

Tradiţii şi obiceiuri de Sfânta Maria Mică

Naşterea Maicii Domnului, cunoscută ca „Sfânta Maria Mică", marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. De asemenea, sărbătoarea anunţă începutul unor activităţi specifice, precum culegerea unor plante şi fructe tămăduitoare, bătutul nucilor, culesul viilor, semănatul grâului, orzului şi secarei de toamnă.

Potrivit tradiţiei populare, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, ca de altfel ca la orice mare praznic, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul.

În popor se spune că în această zi vor fi ascultate mai ales rugăciunile femeilor care vor să aibă copii, dar şi a celor însărcinate, pe care Maica Domnului le va ajuta să aibă o naştere uşoară. Şi cei care vor să se căsătorească se pot ruga în această zi Maicii Domnului, ca să-şi găsească perechea potrivită.

În această zi, credincioşii ţin candelele aprinse în dreptul icoanei Fecioarei Maria şi împart din fructele toamnei pentru morţi.

Biserici şi mănăstiri cu hramul Naşterii Maicii Domnului

Multe biserici şi mănăstiri din ţară îşi sărbătoresc hramul de Sfânta Marie Mică, printre care Mănăstirea Sămurcăşeşti din comuna Ciorogârla, judeţul Ilfov, Mănăstirea Pissiota din comuna Poenarii Burchii, judeţul Prahova şi Mănăstirea Christiana din Capitală, care păstrează ca al treilea hram acest praznic. În Iaşi, cel mai cunoscut locaş de cult închinat Naşterii Maicii Domnului este Biserica Tălpari.

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

 

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/obiceiuri-sfanta-maria-96476.html

 

 

 

 

 
Nota data de utilizatori: / 1
Cu cele mai mici noteCele mai bune 
Social - Diverse

 

Denumită popular luna lui Cuptor, luna iulie se mai numeşte şi luna fierbinţelilor şi a coacerilor.

E o lună plină de tradiţie şi este dedicată secerişului. Temerea principală a oamenilor era aceea de a nu-şi pierde recolta obţinută cu atâta trudă, de aceea, luna iulie este plină de tradiţii şi obiceiuri care interzic lucrul, din dorinţa de a nu chema grindina sau incendierea grânelor. Se spune că atât cât e de cald în luna lui Cuptor, tot atât va fi de frig în Faur.

Panteliile sunt surorile lui Sfântul Ilie şi reprezintă un punct culminant al sărbătorilor de vară.

Sunt sărbătorite de două ori, cu şapte zile înainte de Sfântul Ilie şi la şapte zile după Sfântul Ilie. Panteliile se sărbătoresc în perioada 13-27 iulie. Cea mai rea şi ameninţătoare soră a Sfântului Ilie este Ciurica, sărbătorită pe 14 iulie. Cei care nu respectă ziua Ciurica îi ciuruie în bătaie. Copiii bolnavi sau cuprinşi de spaimă trebuie să treacă în această zi prin cercuri de flori ca să se vindece.

Tot în această zi se spune că nu este bine să te piepeteni sau să scoţi gunoiul din casă, deoarece vitele se pot imbolnăvi sau pot fi mâncate de lupi. Pe data de 16 iulie, este sărbătorită Marina Macinica, este ziua în care oamenii devin mai buni. Persoanele care culeg in în dimineaţa acestei zile vor avea parte de dragoste. Nu este bine ca femeile să toarcă sau să măture în această zi.

În fiecare an pe data de 20 iulie se sărbătoreşte Sfântul Ilie. Această zi marchează miezul verii pastorale, se spune că atunci ciobanii separă oile de berbeci.

Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul recoltei. Se spune că tot el este cel care controlează tunetele şi fulgerele, el pedepseşte pe cei necredincioşi. Considerat ca divinitatea soarelui şi a focului, Sfântul Ilie este celebrat prin numeroase tradiţii, mai ales în mediile păstoreşti. Ciobanilor le era permis să coboare în sate pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii aduceau în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.

Conform tradiţiei, fetele mergeau noaptea pe pământul semănat cu cânepă, se dezbrăcau şi se rostogoleau prin cultură, după care se îmbrăcau şi plecau acasă. Dacă în noaptea de Sânt-Ilie visau cânepa verde, acestea sigur se vor mărita cu un flăcău tânăr şi frumos, iar dacă visau cânepa uscată acestea se vor mărita cu un bărbat mult mai în vârstă.

În dimineaţa zilei se culegeau plantele de leac, busuiocul fiind una din plantele cele mai populare. Erau puse la uscat şi folosite la diferite boli şi descântece. Un obicei păstrat şi astăzi mai mult de bătrânii de la sate este acela că nu este bine să mănânci mere până pe 20 iulie şi nici să se lovească merele între ele astfel va bate grindina.De Sfântul Ilie credincioşii se duc la cimitir şi împart mere pentru rudele trecute în nefiinţă, în special pentru sufletele copiilor morţi.

Dacă tună în ziua de Sânt-Ilie toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.Oamenii nu lucrează în această zi de frică să nu fie loviţi cu tunete şi fulgere. Prin satele de la munte, bătrânii vorbesc că atunci când tună sau fulgeră, de fapt Sfântul Ilie omoară un diavol. Trăsnetul este sunetul făcut de biciul de foc al sfântului, iar tunetul este zgomotul produs de car atunci când se hurducăie prin ceruri. Tot bătrânii spun că atunci când tună, oamenii trebuie să îşi facă cruce, întrucât Dumnezeu i-a poruncit Sfântului Ilie să lovească în toate, numai în cruce nu.

Sursa: http://www.favorittv.ro/traditii-obiceiuri/cuptor

 
Social - Divertisment

Tangoul a apărut ca dans arrabalero, între anii 1880-1890, într-un context istoric și social multicultural. Societatea în care apare tangoul asculta habanere, polci, mazurci si ceva valsuri (albii), în timp ce negrii se mișcau pe candombe, un dans de sorginte africana cu accent pe percuție și ritm. Principalele rădacini ale tangoului sunt ritmurile africane și habanera hispano-cubaneza. Mândria de a dansa cu măiestrie era în acea vreme o caracteristica a bărbatului orillero (locuitor al cartierelor mărginașe), iar a avea „două picioare stângi" era o pată pe prestigiul oricărui bărbat.

În 1915, dansul de tango începe să reflecte normele de conduită ale noii societăți argentiniene în ascensiune: bărbatului i se cerea un dans simplu, corect, fără figuri exagerate. Femeia trebuia să arate curtoazie și amabilitate atât în dans, cât și în afara lui, afisând o atitudine de modestie și naturalețe.

La Guardia Vieja, epoca de tinerețe a tangoului (1910-1920/25)

Începutul de secol aduce o dezvoltare fabuloasa a Argentinei și a Buenos Aires-ului, care devine un important centru socio-cultural. Versurile de tango se îndepartează treptat de caracterul vulgar, căpătând profunzime și sentiment. Tangoul este acum o muzica preponderent instrumentală, dansabilă, interpretată de grupuri mici de muzicanți amatori, înarmați în general doar cu vioara, flaut și chitară, fără alfabetizare sau cultură muzicală, cântând „după ureche" și inspirație.

Instrumentul de origine germană Bandoneonul apare pe scena tangoului în jurul anilor 1900, substituind treptat flautul. Tangoul cunoaste gloria o data cu magnificul Carlos Gardel- vocea de aur a tangoului.

La Guardia Nueva (1920/25-1940)

Noua Garda este a profesioniștilor muzicii, a primatului versurilor și a rafinamentului interpretării vocale și ¬instrumentale. Muzica de tango devine un fenomen de masă și o industrie culturală, iar gustul publicului se rafinează și se diversifică.

 

Epoca de aur (1935/40-1950)

Este perioada cu cea mai prolifică producție de muzică de tango. Buenos Aires-ul numară acum aproximativ 200 de orchestre de tango, tangoul este interpretat în cele mai luxoase localuri de noapte, unde publicul doar ascultă orchestrele, fară a dansa.

Fenomenul Piazzolla și Tango Nuevo

După anii ’50, evenimente străine de tango încep să influențeze puternic istoria acestuia. Lumea e cucerită de vioaiele ritmuri ale muzicii rock, twist, pop, iar tangoul e privit acum ca o muzică prea nostalgică pentru setea de viață a epocii. După epoca de glorie a lui Piazzolla, începând cu anii ’80 apar noi figuri pe scena muzicii de tango, dar și pe cea a dansului, tango nuevo devine un fenomen cultural, iar tangoul din toate timpurile și stilurile este redescoperit cu frenezie.

Ballroom Tango vs Tango argentinian

Ballroom tango este derivat din tangoul argentinian și încorporat în repertoriile competițiilor de dans sportiv în anul 1922. Folosește muzică și stil diferit de tangoul argentinian, cu multe mișcări staccato și caracteristicul „cap pe spate” care nu are nici o legătură cu tangoul argentinian, și care a fost introdus ca tehnică în 1934, ca o mișcare teatrală de passo doble.

Conform standardelor convenționale, tehnica de ballroom impune dansatorilor ca partea de sus a corpului să fie arcuită și departe de partener tot timpul dansului. Tangoul argentinian este un dans social și se bazează foarte mult pe improvizație. Partenerii dansează apropiați în zona pieptului și a capului. Fie că dansează în „close embrace” sau „open embrace”, îmbrățișarea în tangoul argentinian nu este una rigidă, ci una relaxată.

Sursa: http://www.tangobrasov.ro/istoria-tangoului.html

 

 
Social - Divertisment

Un loc pe care nu ar trebui să-l rateze nici un vizitator al Clujului și pe care localnicii îl cunosc și-l apreciază este Gradina Botanică „Alexandru Borza”.

Grădina Botanică din Cluj Napoca, întinsă pe o suprafață de aproape 14 hectare, a reușit să se dezvolte în timp atât ca și un obiectiv turistic clujean cât și ca important spațiu didactic și științific din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010. Aici se regăsesc peste 10 000 specii de plante din toate colțurile lumii, astfel grădina este structurată pe mai multe sectoare: ornamental, fitogeografic, sistematic, economic și medicinal. Flora și vegetația din țara noastră este reprezentată foarte bine prin plante aduse din Banat, Moldova, Oltenia, dunele maritime ale Mării Negre, Câmpia și Podișul Transilvan, dar și din Munții Carpați. Relieful variat a permis aducerea de plante din munții Caucaz, Balcani, Himalaya, dar și din zona Mării Mediterane. Astfel, sera palmierilor cuprinde 80 de specii de palmieri, decorativi sau cu importanță industrială (palmierul de ulei, cocotierul) și provenind din cele mai variate zone: Asia, Australia, Japonia, Insulele Canare.

Printre atracțiile grădinii se numără Grădina japoneză (o grădină în stil japonez cu un pârâu și o căsuță în stil japonez), Grădina romană cu vestigii arheologice din vechea colonie romană Napoca, printre care și o statuie a lui Ceres, zeița cerealelor și a pâinii, alături de plante cultivate care domină agricultura contemporană românească.

După înființarea primelor universități, grădinile de plante medicinale existente pe lângă mănăstiri s-au subordonat acestora constituindu-se treptat în adevărate grădini botanice, în care științele botanice cu diferitele lor ramuri au devenit discipline de studiu. Este și cazul Grădinii Botanice „Alexandru Borza” din Cluj-Napoca, a cărei istorie a fost legată de Universitatea Românească din capitala Transilvaniei și de prezența la început, în calitate de profesor, a lui Alexandru Borza.

Gradina Botanică include un Muzeu Botanic, unde sunt expuse plante sau fragmente de plante conservate, un ierbar, cel mai mare din țară, având 650.000 de coli cu plante din România și din restul lumii.

 

Sursa: http://www.clujonline.com/ro/gradina_botanica.htm

 
Social - Divertisment

Paștele este cea mai importantă sărbătoare religioasă din calendarul creștin. Creștinii sărbătoresc această zi în cinstea Învierii lui Iisus Cristos, după două zile de la răstignirea pe cruce. Paștele este o sărbătoare religioasă întâlnită, cu semnificaţii diferite, în creştinism şi iudaism. Tradițiile respectate an de an în această perioadă sunt oul pictat, iepurașul, masa cu mâncăruri tradiționale de paște - cozonac, pască, miel, slujba de sâmbătă seara cu luarea luminii.

Paștele se referă de asemenea la anotimpul anului bisericesc numit Perioada Paștelui sau Anotimpul Paștelui. În mod tradițional, Anotimpul Paștelui dura patruzeci de zile, din Ziua Paștelui până la Înălțare, dar acum durează oficial cincizeci de zile până la Rusalii.

Sărbătoarea Paștelui poate fi asociată și cu primăvara. Retrezirea naturii la viață simbolizează tocmai noua viață pe care creștinii au câștigat-o prin crucificarea și învierea lui Iisus.

Semnificația simbolurilor de Paști

Crucea este simbolul iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, simbolul jertfei lui Iisus pentru salvarea omenirii. Crucea a fost declarată ca simbol al creștinității de către împăratul Constantin în cadrul Consiliului de la Nicaea, în anul 325 după Hristos.

Mielul era sacrificat de către evrei în Templul din Ierusalim pentru iertarea păcatelor. Iisus este numit, mielul lui Dumnezeu pentru că El S-a sacrificat pentru mântuirea lumii; este sacrificiul final și perfect.

Lumânarea de Înviere. În noaptea de Înviere fiecare credincios poartă în mână o lumânare, pe care o va aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar. Această lumânare este simbolul Învierii, al biruinței vieții asupra morții și a luminii lui Hristos asupra întunericului păcatului.

Ouăle

Oul pictat simbolizează mormântul lui Iisus Hristos, care s-a deschis la învierea sa din morți. De aceea, când sparg ouăle prin ciocnire, dar și când se salută creștinii își spun: "Hristos a înviat! Adevărat a înviat!". Culoarea roșie a ouălelor simbolizează sângele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mântuirea lumii. Există credință că cei care ciocnesc se întâlnesc pe lumea cealaltă. Ouăle simbolizează și reîntinerirea, primăvara. În tradiția populară de la noi, ouăle de Paști sunt purtătoare de puteri miraculoase: vindecă boli, protejează animalele din gospodărie, te apară de rele.

Pasca

Se coace numai o dată pe an, de Sfintele Paști. Ea are o forma rotundă, la mijloc o cruce și este împodobită pe margini cu aluat împletit.

Iepurașul

Acesta este un vechi simbol german care provine de pe vremea festivalurilor păgâne. El simbolizează fertilitatea,primăvara.

Ultima săptămână a postului Paștelui este cea mai importantă perioadă. Ea trebuie folosită pentru căință și comemorare. Tot atunci sunt pregătite și bucatele de Paști. Până de Înviere toată casa trebuie să fie curată și bucatele să fie gata. În seara de Înviere, conform tradiției, toată lumea merge la biserică pentru a participa la slujbă și pentru a lua lumină. La sfârșitul slujbei, preotul împarte tuturor sfintele paști, adică pâine sfințită, stropită cu vin și cu aghiazmă. Familia se întoarce spre dimineață de la biserică și gustă mai întâi ouăle și pasca sfințite.

sursa : http://www.crestinortodox.ro/paste/obiceiuri-traditii-paste/

 
Social - Diverse

Primăvara, în calendarul popular, începe cu Zilele Babei. Baba Dochia este unul dintre cele mai vechi și importante mituri românești, care de-a lungul timpului a căpătat mai multe forme și variante. Zilele Babei fac referire la zilele de urcuș ale Babei Dochia cu oile la munte, urcuș dedicat morții și renașterii sezoniere a zeiței agrare și a timpului calendaristic, în preajma echinocțiului de primăvară.

Legenda cu privire la Baba Dochia, o ilustrează pe aceasta ca fiind o femeie rea și afurisită, iar în concepția arhaică, celebrată ca divinitate maternă, agrară și lunară. Luna însăși, ca zeitate, avea o semnificație malefică, fiind prototipul femeii capricioase, care patrona noaptea, iarna și frigul, spre deosebire de Soare, zeitatea paternă, înțelegătoare, patronul zilei, verii și al vieții. Zilele babei semnificau lupta dintre forțele întunericului și ale luminii, între noapte și zi.

Dragobete era fiul Babei Dochia, acesta aducându-i acasă o noră împotriva voinței sale. Ca să se răzbune pe nora sa, Baba Dochia a trimis-o, pe frig și gheață, la râu să spele lâna cea albă până când va deveni neagră. Fata, văzând că nu poate să facă acest lucru, a început să plângă cu lacrimi amare. Dumnezeu și Sfântul Petru i-au sărit fetei în ajutor și i-au înnegrit lâna. Întoarsă acasă la soacra ei, fata a primit din nou o sarcină imposibilă, de data aceasta trebuia să spele lâna până când o va albi la loc. Din nou i-au sărit în ajutor Dumnezeu și Sfântul Petre, însă nu i-au mai albit lâna, ci au trimis-o să culeagă flori și fragi pentru soacra sa. Văzând florile și fragii, Baba Dochia a uitat de lână și, crezând că a venit primăvara, a luat oile și a plecat pe munte. S-a îmbrăcat cu 9 cojoace, de care s-a lepădat treptat pe parcursul călătoriei. După 9 zile a urmat un îngheț, iar Baba Dochia a înghețat și s-a transformat în stană de piatră împreună cu oile ei. Această legendă este susținută de rocile din munții Ceahlău, roci ce reprezintă o mărturie vie a acestui mit românesc.

Socotite periculoase, zilele babei Dochia prilejuiau efectuarea unor rituri de divinație privind mersul timpului și soarta omului: „Cum va fi în ziua Dochiei (1 martie) așa va fi și vara. Dacă în zilele babei Dochia ninge și-i furtună, atunci se zice că ea leapădă un cojoc. Zilele ei se numesc cojoace”. (Straja, Bucovina). „Flăcăii își aleg, prin februarie, o zi a babei și cum va fi ziua așa va fi nevasta lui: urâtă sau frumoasă”. „La zi întâi martie se ursesc prieteni și rude, cele nouă babe, câte una de persoană, numindu-și zilele în care să fie fiecare ursit și cum va fi timpul (luminos, noros sau posomorât) în ziua unui ursit, tot așa îi va fi și inima tot anul”. (Țepu, Tecuci)

Scenariul ritual de înnoire a anului este format din obiceiuri și acte magice arhaice: aprinderea focurilor, afumarea curților și anexelor gospodărești, bătutul pământului cu ciomege pentru scoaterea căldurii și alungarea frigului, prepararea alimentelor rituale (Măcinici, Sfinți), previziunile meteorologice, practicile de pomenire a morților, începerea simbolică a unor activități economice (scoaterea plugului, a stupilor de la iernat, semănatul răsadului de varză), confecționarea calendarului simbolic din șnurul bicolor, reprezentând anotimpurile de bază ale anului (iarna, vara). Fără să li se cunoască prea bine semnificația, multe din obiceiurile Zilelor Babei se practică și astăzi. După zilele capricioase ale Babei Dochia ar urma alte 9 zile, mai blânde, numite zilele moșilor.

Sursa: http://www.ziare.com/magazin/obiceiuri/zilele-babei-dochia-legende-obiceiuri-superstitii-1153414XX

 
Social - Divertisment

 

„Dragobetele sărută fetele!”

Dragobetele, ziua îndrăgostiților la români, se sărbătorește pe data de 24 februarie. Înzestrați cu sentimente calde, românii au o zi în care își sărbătoresc dragostea în straie și grai românesc. Ziua lui Dragobete se mai întâlnește și sub denumirea de „Cap de primăvară”, „Logodnicul Păsărilor” fiind asociată cu primăvara, anotimp al speranței și al renașterii. În mitologia românească, Dragobete este considerat fiul Babei Dochia, un tânăr chipeș, iubitor și bun la suflet, un zeu al iubirii, care seducea femeile. Este considerat un „naș cosmic” care oficează, la început de primăvară, în cer nunta tuturor animalelor. De dragobete, fetele și băieții se întâlnesc pentru ca iubirea lor să țină tot anul. Dragobete este și zeul bunei dispoziții, de ziua lui organizându-se și petreceri, iar de acolo porneau de multe ori viitoarele casnicii.

Tradiții de Dragobete

Se spunea în credința populară, că cei care participă la ziua lui Dragobete vor fi feriți de boli tot anul.În dimineaţa zilei de 24 februarie, fetele strângeau zăpadă proaspătă, o topeau şi se spălau cu apa obţinută pe cap, spunând că vor avea părul frumos. Astfel, îmbrăcați în cele mai bune haine, tinerii se întâlneau în centrul satului sau în fața bisericii. Dacă vremea era frumoasă, fetele şi băieţii mergeau împreună prin pădure cântau, chiuiau şi culegeau primele flori de primăvară. Fetele strângeau ghiocei şi viorele pe care le puneau la icoană, spunând că au puteri tămăduitoare. De Dragobete se făceau logodne simbolice pentru anul următor sau fetele și băieții făceau frății de sânge.

Tradiţia spune că fetele şi băieţii se adunau mai mulţi la o casă, pentru a-şi „face Dragobetele”.Tinerii considerau că aşa vor avea parte de iubire tot anul. Această întâlnire se transforma uneori într-o adevărată petrecere, cu mâncare şi băutură. De asemenea, Dragobete îi ajuta pe gospodari să aibă un an bogat şi sănătos. În ziua de Dragobete se face curat în casă, pentru a avea un an îmbelşugat. Dacă plouă în această zi, va fi o primăvară frumoasă. Nu se sacrifică animale sau păsări şi nu se face nici treabă la câmp. Dacă auzi pupăza cântând vei fi harnic şi bun tot anul.

Pentru tineri, sărbătoarea dragostei era socotită una de bun augur pentru treburile mărunte, nu și pentru cele mari. Deoarece se credea ca Dragobetele îi va ajuta pe gospodari să aibă un an mai îmbelșugat decât ceilalți. În acea zi oamenii nu munceau, ca în zilele cu sărbători religioase, doar își făceau curățenie prin case. Cele care lucrau erau fetele îndrăznețe care chiar își doreau să fie „pedepsite” de Dragobete. Chiar dacă mai „pedepsea” femeile, se considera că Dragobetele ocrotea și purta noroc îndrăgostiților, tinerilor în general, putând fi socotit un veritabil Cupidon românesc.

Sursa : http://www.favorittv.ro/traditii-obiceiuri-dragobetele

 

 

 

 

 
Social - Divertisment

Cetatea Sarmizegetusa

 

Sarmizegetusa se află situată în partea de vest a Ţării Haţegului, la aproximativ 8 km de “Porţile de Fier ale Transilvaniei”, de unde se face trecerea în Banat.

În antichitate romanii au construit aici capitala provinciei Dacia Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Zidurile oraşului aveau o lungime de 500 x 600 m şi închideau în interior o suprafaţă de aproximativ 33 ha. Pe o suprafaţă de 60-80 ha, în afara zidurilor de incintă ale oraşului, romanii au construit numeroase monumente publice, case particulare, morminte, etc.

Pe lângă această zonă locuită propriu-zis, oraşul mai dispunea de un territorium, unde cei care îşi puteau permite se retrăgeau pe timp de vară, existau villa rustica, ferme romane, cum sunt cele de la Hobiţa sau de la Sântămărie Orlea, ori existau aşezări de rang inferior, cum sunt Aquae (Călan Băi) sau Germisara(Geoagiu Băi), unde se făceau băi termale încă din antichitate. Dar acest territorium se extinde înspre est până în Munţii Apuseni, Ampelum (Zlatna) s-a rupt şi s-a dezvoltat din teritoriul Sarmizegetusei, iar înspre vest Dierna (Orşova) s-a divizat din teritoriul capitalei. Traian a fondat un singur oraş în provincie şi acela a fost Colonia Dacica, următorii împăraţi au pus bazele altor 10 sau 11 comunităţi urbane, din care Sarmizegetusa a devenit mamă pentru alte patru oraşe.

După retragerea armatei şi a administraţiei romane la sud de Dunăre, în 271-275, amfiteatrul de aici va fi blocat de către o populaţie romanică cândva în sec. IV. Undeva în colţul de nord-est a oraşului a fost descoperită o clădire de sfârşit de secol IV şi inceput de secol V, aceasta fiind o limită cronologică până la care oraşul va fi locuit în antichitate.

 

O linie de pătrundere a slavilor dinspre Banat este atestată prin numele localităţilor Teregova, Voislova, Bucova, Grădişte (satul se va numi din nou Sarmizegetusa doar din epoca contemporană).

În 1315 satul este atestat documentar satul sub numele Britonia, iar apoi aceste atestări se înmulţesc. În evul mediu şi în epocile ulterioare împrejurimile Sarmizegetusei şi nu numai, au beneficiat de un bogat material de construcţie oferit de ruinele romane. Numeroase biserici din Ţara Haţegului conţin piese romane, cum ar fi Densuş, Ostrov, Peşteana, Hăţăgel, Tuştea, Sântămărie Orlea, etc., de asemenea muzeele din ţară cum ar fi Lugoj, Deva, Cluj, Bucureşti, or chiar cele de la Budapesta şi Viena.

Interesul pentru ruinele de aici manifestă numeroşi cărturari ai vremii, cum ar fi preotul Johannes Mezerzius care identifică oraşul roman cândva la sfârşitul sec. XV. Un italian originar din Bologna, L. F. Marsigli, ne lasă o hartă a amfiteatrului şi a altor câteva monumente vizibile, de asemenea desenează piese epigrafice sau statui. În sec. XVIII ruinele erau vizibile la suprafaţa solului, un ofiţer austriac, S. J. Hohenhausen, publicând câteva schiţe în anul 1775 la Viena. M. Ackner a văzut şi a desenat pe la 1832 două dintre cele mai frumoase mozaicuri din Dacia, care sunt multicolore şi prezintă scene mitologice cunoscute. T. Mommsen a adunat inscripţii din Dacia şi de la Sarmizegetusa, unele dintre acestea astăzi nu mai există.

Sursa : http://cetateasarmizegetusa.ro/

 

Facebook

Baner

Organizatia E.M.M.A.

Baner
Baner