Baner
Baner
Baner
Pentru Comunitate
Vă implicaţi în viaţa comunităţii din care faceţi parte?
 
După 20 de ani...
Mai credeţi în Democraţie?
 
Aurul nostru
Cine vreţi să exploateze aurul din România?
 
Social - Diverse

Meșterul Dănuț Hotea are 37 de ani și este din Sighetul Marmației. Pasiunile pe care le are nu l-au lăsat să apuce alte drumuri în viață, deși a studiat la București și a practicat o vreme în lumea motocicletelor. Adoră natura și excursiile pe munte, iar acestea i-au îndrumat pașii către casele vechi, din lemn, care de regulă sunt uitate la marginea satelor.

Oamenii care trăiesc în ele, nu sunt deloc pretențioși și avuțiile lor de multe ori sunt familia și dragostea      pentru tradiție. Aici a descoperit Dănuț că își dorește să facă case din lemn, pentru oameni fericiți. De la ei a învățat meșteșugul tâmplăriei țărănești, cum să facă construcții din lemn cioplit cu securea, cum sa îl îmbine, cum să îl cresteze. A cumpărat case, a recuperat lemnul lor și a construit pentru familii fericite, atât în România cât și în Italia, Franța sau Elveția. Peste hotare a descoperit că există mulți oameni celebri sau nu, care prețuiesc încă vechiul și tradițiile. Astfel, s-a hotărât să se întoarcă în Sighet unde să își dezvolte și mai mult pasiunea.

Întors acasă, împreună cu un grup de prieteni, și-a propus să salveze cât mai multe case vechi din și porți din lemn, pentru că, la fel și cu alte tradiții, meșteșugul cioplitului în lemn este extrem de rar astăzi. Visul lui este să recondiționeze cât mai multe, încât să reușească să pună bazele unui sat tradițional cu case din lemn, posibil un sat de vacanță.

Dănuț Hota nu face doar case, ci și chioșcuri de grădină, căsuțe în copac, sau diferite obiecte. Iar acestea au un cost care nici nu se compară cu o construcție nouă, modernă.

Sursă articol și imagini: http://adelaparvu.com/2014/03/20/danut-hotea-mesterul-care-face-case-din-lemn-vechi-case-care-te-fac-fericit/

 
Social - Diverse

Așa cum este cunoscută în cultura populară, Țara Smochinelor din România se află la Șvinița, o localitate aflată pe malul Dunării, unde arbuștii cresc repede și bogat, la fel ca pe dealurile însorite ale Greciei.

Comuna mehedințeană aflată în Clișura Dunării este locuită majoritar de o minoritate sârbă. Aici trăiește vie încă legenda, conform căreia smochinul a fost adus de pe insula Ada – Kaleh de către un pașă. Climatul cu veri secetoase și ierni puțin mai blânde, era perfect pentru smochin, considerat de către românii de atunci un arbore sfânt.În ziua de azi, comuna farmecă toți turiștii cu frumusețea locului dar și cu aroma dulceții de smochine pregătite de gospodinele din orice locuință din sat. Deși smochinului în priește clima din mai mule localități din Mehedinți, nu se dezvoltă niciunde atât de bine ca pe teritoriul din Șvinița.

Chiar și primăria din localitate se mândrește cu propria livadă de smochini, ce se întinde pe două hectare, amenajată în anul 2011. Tot din acel an, produsele șvinițenilor poartă brandul comunei, după ce Primăria a reușit să omologheze dulceața de smochine, ca produs tradițional sub marca “Dulceață smochine de Șvinița”.

Pentru a face cunoscute bunătățile ce ies din smochine (vin, dulceață, sirop, etc), localnicii au inventat și un Festival al Smochinelor, care anul acesta a ajuns la ediția a 11-a și are loc în fiecare an la finalul lunii august, începutul lunii septembrie. În cadrul festivalului sunt amenajate standuri cu dulceață și țuică de smochine pentru turiști, atât pentru degustare cât și pentru cumpărare.

“Tărâmul Smochinelor” așteaptă proiecte mari, care să îi pună și mai mult în valoare atracția fructiferă. Primăria și-a propus să amenajeze un centru de procesare pentru produsele din smochine, care deși încă nu este pus pe picioare, este așteptat de către localnicii care au început să își amenajeze propriile livezi de smochini.

Sursă: http://adevarul.ro/locale/turnu-severin/Tara-smochinelor-clisura-dunarii-afla-grecia-romaniei-comuna-localnicii-fac-dulceata-fabuloasa-1_55e827d3f5eaafab2c356b1c/index.html

 
Social - Diverse

Postul Sfântei Mării este unul dintre cele mai importante, durează două săptămâni, fiind tot atât de mare ca postul de dinaintea Paștelui. O mare sărbătoare creștin ortodoxă care are loc în postul Sfintei Maria Mare este sărbătoarea Schimbării la Față, denumită popular și Obrejenia sau Pobrejenia, când e dezlegare la pește.

Tradiția noastră, a românilor, spune că, la această zi mare, natura se pregătește de toamnă. Păsările călătoare se pregătesc la rândul lor de plecare spre tărâmuri calde, iar animalele târâtoare încep să intre în pământ, la adăpost de vreme rece.

Tradiţii şi obiceiuri de Sfânta Maria Mică

Naşterea Maicii Domnului, cunoscută ca „Sfânta Maria Mică", marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. De asemenea, sărbătoarea anunţă începutul unor activităţi specifice, precum culegerea unor plante şi fructe tămăduitoare, bătutul nucilor, culesul viilor, semănatul grâului, orzului şi secarei de toamnă.

Potrivit tradiţiei populare, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, ca de altfel ca la orice mare praznic, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul.

În popor se spune că în această zi vor fi ascultate mai ales rugăciunile femeilor care vor să aibă copii, dar şi a celor însărcinate, pe care Maica Domnului le va ajuta să aibă o naştere uşoară. Şi cei care vor să se căsătorească se pot ruga în această zi Maicii Domnului, ca să-şi găsească perechea potrivită.

În această zi, credincioşii ţin candelele aprinse în dreptul icoanei Fecioarei Maria şi împart din fructele toamnei pentru morţi.

Biserici şi mănăstiri cu hramul Naşterii Maicii Domnului

Multe biserici şi mănăstiri din ţară îşi sărbătoresc hramul de Sfânta Marie Mică, printre care Mănăstirea Sămurcăşeşti din comuna Ciorogârla, judeţul Ilfov, Mănăstirea Pissiota din comuna Poenarii Burchii, judeţul Prahova şi Mănăstirea Christiana din Capitală, care păstrează ca al treilea hram acest praznic. În Iaşi, cel mai cunoscut locaş de cult închinat Naşterii Maicii Domnului este Biserica Tălpari.

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

 

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/obiceiuri-sfanta-maria-96476.html

 

 

 

 

 
Nota data de utilizatori: / 2
Cu cele mai mici noteCele mai bune 
Social - Diverse

 

Denumită popular luna lui Cuptor, luna iulie se mai numeşte şi luna fierbinţelilor şi a coacerilor.

E o lună plină de tradiţie şi este dedicată secerişului. Temerea principală a oamenilor era aceea de a nu-şi pierde recolta obţinută cu atâta trudă, de aceea, luna iulie este plină de tradiţii şi obiceiuri care interzic lucrul, din dorinţa de a nu chema grindina sau incendierea grânelor. Se spune că atât cât e de cald în luna lui Cuptor, tot atât va fi de frig în Faur.

Panteliile sunt surorile lui Sfântul Ilie şi reprezintă un punct culminant al sărbătorilor de vară.

Sunt sărbătorite de două ori, cu şapte zile înainte de Sfântul Ilie şi la şapte zile după Sfântul Ilie. Panteliile se sărbătoresc în perioada 13-27 iulie. Cea mai rea şi ameninţătoare soră a Sfântului Ilie este Ciurica, sărbătorită pe 14 iulie. Cei care nu respectă ziua Ciurica îi ciuruie în bătaie. Copiii bolnavi sau cuprinşi de spaimă trebuie să treacă în această zi prin cercuri de flori ca să se vindece.

Tot în această zi se spune că nu este bine să te piepeteni sau să scoţi gunoiul din casă, deoarece vitele se pot imbolnăvi sau pot fi mâncate de lupi. Pe data de 16 iulie, este sărbătorită Marina Macinica, este ziua în care oamenii devin mai buni. Persoanele care culeg in în dimineaţa acestei zile vor avea parte de dragoste. Nu este bine ca femeile să toarcă sau să măture în această zi.

În fiecare an pe data de 20 iulie se sărbătoreşte Sfântul Ilie. Această zi marchează miezul verii pastorale, se spune că atunci ciobanii separă oile de berbeci.

Sfântul Ilie este considerat ocrotitorul recoltei. Se spune că tot el este cel care controlează tunetele şi fulgerele, el pedepseşte pe cei necredincioşi. Considerat ca divinitatea soarelui şi a focului, Sfântul Ilie este celebrat prin numeroase tradiţii, mai ales în mediile păstoreşti. Ciobanilor le era permis să coboare în sate pentru prima dată după urcarea oilor la stână. Cu această ocazie, ciobanii aduceau în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.

Conform tradiţiei, fetele mergeau noaptea pe pământul semănat cu cânepă, se dezbrăcau şi se rostogoleau prin cultură, după care se îmbrăcau şi plecau acasă. Dacă în noaptea de Sânt-Ilie visau cânepa verde, acestea sigur se vor mărita cu un flăcău tânăr şi frumos, iar dacă visau cânepa uscată acestea se vor mărita cu un bărbat mult mai în vârstă.

În dimineaţa zilei se culegeau plantele de leac, busuiocul fiind una din plantele cele mai populare. Erau puse la uscat şi folosite la diferite boli şi descântece. Un obicei păstrat şi astăzi mai mult de bătrânii de la sate este acela că nu este bine să mănânci mere până pe 20 iulie şi nici să se lovească merele între ele astfel va bate grindina.De Sfântul Ilie credincioşii se duc la cimitir şi împart mere pentru rudele trecute în nefiinţă, în special pentru sufletele copiilor morţi.

Dacă tună în ziua de Sânt-Ilie toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.Oamenii nu lucrează în această zi de frică să nu fie loviţi cu tunete şi fulgere. Prin satele de la munte, bătrânii vorbesc că atunci când tună sau fulgeră, de fapt Sfântul Ilie omoară un diavol. Trăsnetul este sunetul făcut de biciul de foc al sfântului, iar tunetul este zgomotul produs de car atunci când se hurducăie prin ceruri. Tot bătrânii spun că atunci când tună, oamenii trebuie să îşi facă cruce, întrucât Dumnezeu i-a poruncit Sfântului Ilie să lovească în toate, numai în cruce nu.

Sursa: http://www.favorittv.ro/traditii-obiceiuri/cuptor

 
Social - Diverse

Primăvara, în calendarul popular, începe cu Zilele Babei. Baba Dochia este unul dintre cele mai vechi și importante mituri românești, care de-a lungul timpului a căpătat mai multe forme și variante. Zilele Babei fac referire la zilele de urcuș ale Babei Dochia cu oile la munte, urcuș dedicat morții și renașterii sezoniere a zeiței agrare și a timpului calendaristic, în preajma echinocțiului de primăvară.

Legenda cu privire la Baba Dochia, o ilustrează pe aceasta ca fiind o femeie rea și afurisită, iar în concepția arhaică, celebrată ca divinitate maternă, agrară și lunară. Luna însăși, ca zeitate, avea o semnificație malefică, fiind prototipul femeii capricioase, care patrona noaptea, iarna și frigul, spre deosebire de Soare, zeitatea paternă, înțelegătoare, patronul zilei, verii și al vieții. Zilele babei semnificau lupta dintre forțele întunericului și ale luminii, între noapte și zi.

Dragobete era fiul Babei Dochia, acesta aducându-i acasă o noră împotriva voinței sale. Ca să se răzbune pe nora sa, Baba Dochia a trimis-o, pe frig și gheață, la râu să spele lâna cea albă până când va deveni neagră. Fata, văzând că nu poate să facă acest lucru, a început să plângă cu lacrimi amare. Dumnezeu și Sfântul Petru i-au sărit fetei în ajutor și i-au înnegrit lâna. Întoarsă acasă la soacra ei, fata a primit din nou o sarcină imposibilă, de data aceasta trebuia să spele lâna până când o va albi la loc. Din nou i-au sărit în ajutor Dumnezeu și Sfântul Petre, însă nu i-au mai albit lâna, ci au trimis-o să culeagă flori și fragi pentru soacra sa. Văzând florile și fragii, Baba Dochia a uitat de lână și, crezând că a venit primăvara, a luat oile și a plecat pe munte. S-a îmbrăcat cu 9 cojoace, de care s-a lepădat treptat pe parcursul călătoriei. După 9 zile a urmat un îngheț, iar Baba Dochia a înghețat și s-a transformat în stană de piatră împreună cu oile ei. Această legendă este susținută de rocile din munții Ceahlău, roci ce reprezintă o mărturie vie a acestui mit românesc.

Socotite periculoase, zilele babei Dochia prilejuiau efectuarea unor rituri de divinație privind mersul timpului și soarta omului: „Cum va fi în ziua Dochiei (1 martie) așa va fi și vara. Dacă în zilele babei Dochia ninge și-i furtună, atunci se zice că ea leapădă un cojoc. Zilele ei se numesc cojoace”. (Straja, Bucovina). „Flăcăii își aleg, prin februarie, o zi a babei și cum va fi ziua așa va fi nevasta lui: urâtă sau frumoasă”. „La zi întâi martie se ursesc prieteni și rude, cele nouă babe, câte una de persoană, numindu-și zilele în care să fie fiecare ursit și cum va fi timpul (luminos, noros sau posomorât) în ziua unui ursit, tot așa îi va fi și inima tot anul”. (Țepu, Tecuci)

Scenariul ritual de înnoire a anului este format din obiceiuri și acte magice arhaice: aprinderea focurilor, afumarea curților și anexelor gospodărești, bătutul pământului cu ciomege pentru scoaterea căldurii și alungarea frigului, prepararea alimentelor rituale (Măcinici, Sfinți), previziunile meteorologice, practicile de pomenire a morților, începerea simbolică a unor activități economice (scoaterea plugului, a stupilor de la iernat, semănatul răsadului de varză), confecționarea calendarului simbolic din șnurul bicolor, reprezentând anotimpurile de bază ale anului (iarna, vara). Fără să li se cunoască prea bine semnificația, multe din obiceiurile Zilelor Babei se practică și astăzi. După zilele capricioase ale Babei Dochia ar urma alte 9 zile, mai blânde, numite zilele moșilor.

Sursa: http://www.ziare.com/magazin/obiceiuri/zilele-babei-dochia-legende-obiceiuri-superstitii-1153414XX

 
Social - Diverse

Biserica Sfântul Gheorghe a Mănăstirii Voroneț este probabil cea mai cunoscută biserică din România atât pentru frescele ei exterioare, cu o luminozitate și culori foarte intense cât și pentru sutele de figuri bine păstrate pe zugrăveala de azur.

Mănăstirea se află pe malul unui râu, la capătul unui sat mare cu același nume, aproape de orașul Gura Humorului. Vârsta așezământului monahal nu este cunoscută. Legenda ne povestește ca Ștefan cel Mare, în timpul unei crize într-un război cu turcii, a venit la Arhimandritul Daniel, la schitul său în Voroneț și a cerut sfatul acestuia. Câștigând bătălia împotriva turcilor, prințul și-a păstrat promisiunea către călugăr și a construit o nouă biserică dedicată Sfântului Gheorghe, ocrotitorul victoriei în bătălie.

Biserica actuală, construită pe așezământul vechii biserici de lemn, ale cărei rămășițe nu se știe de când datează. Noul cercetator George Bals a scris în 1920, că biserica aceasta, la fel ca și cele construite în secolul urmator, sunt “Biserici bizantine construite cu maini gotice”. Structura și soluțiile de interior în ce privește spațiul au facut trimitere la tradiția Bizantină și a Slavilor de sud.

Exteriorul cu stâlpii, ușile și ramele ferestrelor au dus la curentul cu influențe gotice din vestul Europei. Curentul s-a răspândit din Transilvania și Polonia cu artiști care au fost invitați special pentru a construi biserici. Biserica Sfântului Gheorghe se deschide cu o inscripție comemorativă plasată chiar la intrarea în exonartex :”Eu prințul Ștefan prin voia Domnului conducator al Moldovei fiu al prințului Bogdan, a început a construi această fundație a Mănăstirii Voroneț dedicată Sfântului și Adoratului și Marelui Martir și Victorios Gheorghe, anul 6996 (1488, luna lui mai ziua 26, în lunea de după Pogorârea Sfintului Duh și terminată în același an în luna lui septembrie pe 14).

Mănăstirea Voroneț, pe care Ștefan cel Mare a contruit-o, include altarul, naosul cu turnul lui și pronaosul, ceea ce indică că planul a fost identic cu cel al Bisericilor PatrautiSfântul Ioan și Milişăuţi. În 1547, Metropolitul Episcop de Moldova, Grigore Roşca a adaugat exonartex în partea finală de vest a bisericii. Ușile de sud și nord ale exonartexului în 1547 aveau cadre dreptunghiulare ceea ce indică o perioadă de tranziție de la Gotic la Renaștere. Dar, deasupra lor, pe fiecare perete este o fereastră înaltă cu un viu colorat arc Gotic.

Întreaga fațadă vestică este fară deschideri ceea ce indică că intenția Mitropolitului Roșca a fost de la început de a o pastră pentru fresce.

Exonartexul, pe care l-am reamintit mai înainte, a fost adaugat de Metropolitanul Grigore Roșca în 1547. Acest lucru a schimbat aspectul micuței biserici, care până atunci avea un stil aproape identic cu cel al bisericii Patrauti și Sfântul Ioan din Suceava.

Exonartexul este un spațiu rectangular cu o bară transversală. Peretele din vest nu are deschidere, dar pe amândoi pereții laterali există o intrare și o fereastră înaltă în stil gotic. În jumătatea secolului ce a separat picturile din exonartex de cele din naos, arta moldovenească a evoluat de la o structură gravă și riguroasă la una complexă decorativă și plină de viață. Decorațiile florale umplu toate spațiile goale și împart scene și registre și elemente arhitecturale accentuate ca nișele și arcurile. Veșmintele figurilor trec din simplu în somptuos și albul este acum plin cu vegetație.

Voroneț este la patru kilometri de Gura Humorului unde puteți găsi cazare și informații de călătorie. Orașul se afla la 47 de km de mers cu trenul din Suceava și 32 din Câmpulung Moldovenesc, în timp ce pe șosea distanța pe E 58 este 36 km atât de Suceva cât și de Câmpulung Moldovenesc.

 

Sursa : http://www.romanianmonasteries.org/ro/bucovina/voronet

 
Nota data de utilizatori: / 1
Cu cele mai mici noteCele mai bune 
Social - Diverse

Clujenii care își pun casa la bătaie pentru evenimente culturale

Doi clujeni au pornit un proiect inedit: îşi pun la bătaie propria casă pentru oricine vrea să organizeze un eveniment. Însă totul cu o singură condiţie: să fie ceva care să vină în ajutorul comunităţii. Casa de Cultură Permanentă, aşa cum este intitulată locuinţa, este deschisă 24 de ore pe zi, 7 zile pe saptamână, respectiv 52 săptămâni pe an şi găzduieşte evenimente de tot felul: de la ateliere de handmade, la cursuri de yoga şi dans sau chiar seri gastronomice.

Cei doi au ajuns la un compromis, au renunţat la fuga pentru funcţii şi bani, pentru a duce o viaţă mai fericită, o viaţă care poate nu le aduce beneficii materiale prea mari, însă bogăţia spirituală dobândită de ei e din ce în ce mai mare. De când au început activităţile în Casa de Cultură Permanentă, cei doi îşi dedică din ce în ce mai mult timp activităţilor de tot felul: sunt pasionaţi de cultură şi handmade şi au ajuns chiar să ţină ateliere pentru începători. Tot ei mărturisesc faptul că sentimentele trăite cu acest proiect sunt unele de nedescris, iar faptul că sunt înconjuraţi mereu de prieteni sau de oameni noi nu poate decât să îi bucure.

"Casa de Cultură Permanentă a pornit din dorinţa noastră de a face cadouri. Trăim într-o lume în care comunitatea nu mai e preţuită, în care ne interesează la modul generalizat profitul şi succesul personal în detrimentul relaţiilor solidare şi suportive, a ajutorului reciproc. Şi pe fondul a câţiva ani de schimbare şi de evoluţie personală am ajuns la concluzia că ceea ce nouă ne este în plus, putem să facem cadou celor care au nevoie", povesteşte Adela.


Au pornit totul în vara lui 2013, cu o oarecare doză de scepticism. Nu erau siguri dacă ideea va prinde sau nu la public. Însă reacţiile au fost peste măsura aşteptărilor, iar spaţiul a devenit deja o referinţă. Casa este învăluită de o atmosferă caldă şi boemă, un spaţiu luminos, mobilat şi decorat cu obiecte personalizate, care îi oferă imobilului o personalitate anume, o imagine care te duce într-adevăr cu gândul "acasă". Şi într-adevăr, aşa şi este. Acasă la Dan şi Adela, un loc în care cei doi şi-au expus o părticică din suflet şi care rămâne cu uşa larg deschisă pentru toţi cei interesaţi. Cei doi, mărturisesc că din momentul în care au pornit proiectul au întâlnit oameni frumoși, oameni care i-au făcut să le "reînvie" credința în umanintate.

"Publicul a fost surprinzător de receptiv din punctul nostru de vedere ca şi iniţiatori. Acum un an, când am pornit, nu ne aşteptam ca oamenii să răspundă aşa de frumos şi acesta este un aspect din Cluj şi nu numai. Acum facem parte dintr-o comunitate trans-locală şi toţi oamenii aceştia, inclusiv dincolo de Cluj, au răspuns foarte frumos", mărturisesc cei doi.

Locaţia găzduieşte proiecte culturale şi sociale din orice domeniu, atâta vreme cât respectă fundamentul ideologic al principiilor proprietarilor. Adela şi Dan oferă spaţiu de expresie (la nevoie si de cazare sau masă) oricui are nevoie de el pentru activităţi care să propage aceste principii în mediul cultural şi social romanesc. De-a lungul timpului, în casa lor au avut loc evenimente care de care mai variate: de la cursuri de dans sau workshop-uri şi până la evenimente dedicate gătitului sau grădinăritului.

"În casă au loc evenimente variate şi proiecte care provin din fel de fel de domenii: seminarii de vindecare alternativă, meditaţie, dans de la tango până la bio-dans, yoga, ateliere de desen, cursuri de grădinărit, cursuri de permacultură, de dezvoltare personală, de lucru în comunitate sau ateliere handmade. La noi se pot desfăşura absolut orice evenimente care vin fără taxă. Noi facem cadou mai departe comunităţii pentru a atinge probleme pe care noi le considerăm a fi importante şi dat fiind că noi nu vrem să capitalizăm, nu vrem să obţinem bani sau orice alt câştig matrial şi îi rugăm mai departe pe cei care folosesc spaţiul să se încadreze în această etică faţă de viaţă şi faţă de economie. Să faca mai departe cadou evenimentul lor, să ajute", spun cei doi.

Casa de Cultură Permanentă nu este doar o preocupare a celor doi, ci a devenit mult mai mult de atât: este un stil de viaţă care funcţionează pe principiul îmbogăţirii sufleteşti, şi nu a celei materiale. În mica lor destinaţie, totul se bazează pe comunitate, dăruire şi altruism.

sursa:http://ziuadecj.realitatea.net

 
Social - Diverse

Până nu demult Cetatea de la Alba Iulia, era doar locul unde s-a înfăptuit Marea Unire, locul unde au fost închişi Horea, Cloşca şi Crişan, locul unde puteai alege între două Catedrale ( ortodoxă şi catolică), un muzeu şi Sala Unirii. Pe umerii Cetăţii Alba Carolina dăinuie o istorie grea deoarece între zidurile ei au avut loc evenimente cruciale pentru poporul român: unul dintre cele mai mari şi importante evenimente fiind Marea Unire a Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918.

În prezent ,Cetatea Alba Carolina, nu numai că oferă o lecţie vie de istorie dar a devenit un loc de pelerinaj, căpătând o imagine a unui loc în care se desfăşoară periodic evenimente de la cele mai diverse : simpozioane, jubileuri socio-culturale, sărbatori populare. Practic Cetatea a prins viaţă devenind un obiectiv turistic unic cu posibilităţi de distracţie, însă nu ceva modern ci o relaxare specifică locului.

Ca o recunoaştere a rolului pe care l-a avut Alba Iulia în istoria neamului, municipiul Alba Iulia a fost declarat de către Parlamentul României în anul 1994 “CETATE SIMBOL A MARII UNIRI A ROMÂNILOR”. Cetatea Alba Carolina fiind una dintre cele mai importante şi pline de istorie bastioane ale neamului românesc şi astfel este considerată emblema oraşului Alba Iulia.

Alba Carolina este una din cele mai importante şi pline de istorie bastioane ale neamului românesc, deoarece  de-a lungul timpului în interiorul bătrânelor sale ziduri s-au petrecut evenimente cruciale pentru poporul român. Unele dintre cele mai importante evenimente au fost : epilogul răscoalei lui Horea, Cloşca şi Crişan; Marea Adunare Naţională de la 1 decembrie 1918 care a hotărât unirea Transilvaniei şi a Banatului cu România iar în anul 1922 ceremonia oficială de Încoronare a regilor României Mari, Ferdinand I şi Maria.

Cetatea bastionară a fost ridicată din iniţiativa Împaratului Carol VI de Habsburg, între anii 1714 – 1738, fiind considerată una dintre cele mai reprezentative fortificaţii de tip vauban din România. Aceasta a fost construită cu ajutorul arhitectului Giovanni Morando Visconti, sub conducerea generalului Ştefan de Steinville şi completată apoi de generalul Weiss.

Ruinele zidului dacic şi al impresionantei porţi sunt foarte bine conservate şi pot fi vizitate în “Traseul celor trei fortificaţii”: Traseul de Nord, Traseul de Sud şi Traseul Porţilor. Fortăreaţa în stil Vauban cuprinde următoarele obiective turistice demne de vizitat: Catedrala Reîntregirii, Muzeul şi Sala Unirii, Biblioteca Batthyaneum, Catedrala Romano-Catolică, Celula lui Horea, Cloșca şi Crișan, situată în ansamblul arhitectural al porţii a 3-a a cetăţii, Palatul Apor, Palatul Principilor, Universitatea 1 Decembrie, Obeliscul ridicat în memoria lui Horea Cloşca şi Crişan,etc.

 
Social - Diverse

SĂRBĂTORI FERICITE! Pe continentul european

În Germania, ''Christklots'' reprezintă obiceiul de a arde un butuc toată noaptea de Crăciun, care, conform tradiției, se crede că ar apăra casa de hoți și de nenorociri tot restul anului. În întreaga Germanie, Adventul este perioada anului cea mai plină de atmosferă până în Ajunul Crăciunului, în 24 decembrie, zi în care creștinii sărbătoresc nașterea lui Iisus. Ajunul Crăciunului este cea mai importantă zi de sărbătoare. În ziua de ajun, familia se adună pentru cină și pentru a merge împreună la biserică la Mesa din noaptea de Crăciun. Tradiția împodobirii bradului a început în Germania (se pare că primii creștini care au adus brazi împodobiți în casele lor au fost nemții, în secolul al XVI-lea). Mai târziu, împodobirea acestora a devenit un obicei și în alte țări. În 1890, deja erau importate din Germania ornamente pentru pomii de Crăciun, potrivit Agerpres.

SĂRBĂTORI FERICITE! în Elveţia

În Elveția, butucul este cunoscut sub numele de ''Bouche de Noel''. ''Samichlaus'' (Moș Crăciun) are întotdeauna sarcina grea de a aduce și pomul de Crăciun în casele elvețienilor. Acest obicei se păstrează încă din 1775. O altă tradiție a elvețienilor este ''Parada ridichilor luminate'', obicei preluat de la mexicani. Copiii ajutați de părinți se înarmează cu ustensile specializate și scobesc cu mare grijă câte o ridiche mare de lună, alb-violet, pe care apoi o împodobesc cu diferite crestături și forme. Similar cu dovleacul de Halloween, în ridichea împodobită micuții elvețieni pun o lumânare și poartă ridichea ca pe o făclie ori o agață ca pe un lampion.

 

SĂRBĂTORI FERICITE! în Anglia

În Anglia, butucul care se arde în noaptea de Crăciun este denumit ''Yule log''. În fiecare dintre cele patru duminici dinainte de nașterea lui Iisus se aprinde o lumânare, așezată într-o cutie. Au loc procesiuni reprezentându-i pe cei trei magi și nașterea lui Hristos. În 1814, printul Albert, soțul reginei Victoria, a împodobit un brad la castelul Windsor folosind dulciuri, lumânări și fructe. Evident, familiile de aristocrați i-au urmat exemplul, folosind ornamente din ce în ce mai extravagante: păpuși, mobilă în miniatură, micuțe instrumente muzicale, bijuterii, arme jucărie. Copiii din Anglia nu își primesc cadoul în data de 24 decembrie, ci în 25. Una dintre tradiții este ca elevii să monteze în școli sau în biserici piese despre nașterea Mântuitorului. În vechime se foloseau animale vii pentru redarea atmosferei, însă în prezent se preferă costumele. Un alt obicei vechi este și acela de a atârna ciorapi de șemineu în așteptarea cadourilor, vâsc în casă și crenguțe de brad în jurul casei. Anticii druizi credeau că vâscul posedă puteri magice și că aduce noroc și prosperitate, alungând spiritele rele. Faimoasa și tipica budincă englezească era numită ''hackin'', de la ingrediente. În secolul XVII, budinca de prune era pregătită chiar în dimineața de Crăciun și era stropită cu brandy și flambată la servire. Tot tradiției Crăciunului englezesc îi aparține și pachețelul surpriză numit ''cracker'', care este împărțit la servirea budincii de Crăciun.

 

Intreg articolul la http://

bit.ly/1cDMxXe

 
Social - Diverse

Țara Oașului este o regiune etno-culturală din nordul Transilvaniei, vestită pentru tradițiile sale specifice.

Păstrători ai unor valori etno-culturale autentice, oşenii au reuşit să transmită din generaţie în generaţie ceea ce are mai de preţ un popor: limba, portul şi datinile strămoşeşti. Ţara Oaşului a devenit celebră prin portul popular, prin arta, muzica şi dansul specific oşenesc, care se desfăşoară privirilor în special cu ocazia unor evenimente deosebite: nunţi, hore, şezători, sâmbre, lăutul torturilor şi alte sărbători.

Portul
Portul oşenesc se distinge prin originalitate, colorit şi ornamentaţii. Nelipsite oşanului sunt clopul împodobit cu mărgele sau pene şi straiţa ornamentată într-o policromie deosebită cu motive geometrice sau vegetale. Pantalonii largi de vară sau cioarecii strâmţi şi gubele negre sau albe purtate iarna se păstrează din vremea dacilor.Portul femeiesc este caracterizat prin aceeaşi prospeţime, vioiciune şi originalitate: cămaşa viu colorată este lucrată în ornamente geometrice sau florale, iar şorţul înflorat, de obicei pe fond galben sau roşu. Deosebite sunt împletitura şi cununa de mărgele purtate de mirese.

Ţâpuritura

Un loc primordial în viaţa muzicală a Oaşului este deţinut de “ţâpuritură”, care a preluat chiar şi funcţii ale altor genuri tradiţionale. Până şi colindele se cântă în stilul acesta

Dansul
Ţara Oaşului şi-a câştigat faima şi prin tradiţiile şi obiceiurile străvechi. Dansurile oşeneşti “Roata” şi “Miresele” animate de ritmul sacadat al “ceterii” (viorii), de “ţâpurituri” (strigături) şi bătăi din palme, sunt inconfundabile. Din repertoriul de dans al Oaşului se cunoaşte şi “danţul” feciorilor cu fetele în coloană de perechi şi roata feciorilor din categoria dansurilor pe verticală.

Nunta

Nunta din Ţara Oaşului reprezintă unul din elementele cele mai spectaculoase ale culturii populare din nord-vestul Transilvaniei. Pregătit din timp de tineri şi de părinţi, acest moment este polivalent, având implicaţii în viaţa socială a comunităţii, în sistemul de moştenire a averii, în viaţa economică a familiilor în cauză. Nunta constituie, în primul rând, un rit de trecere, fapt ce presupune efectuarea unor gesturi şi acte rituale bine stabilite prin tradiţie: pregătirea zestrei, a costumelor, alegerea nănaşilor, chemarea la nuntă, confecţionarea steagului de nuntă, despărţirile, cununia, actele magice cu rol augural, ospăţul propriu-zis şi strângerea darurilor, toate acestea însoţite de ţâpurituri, oraţii, cântece şi danţuri.

Sărbătorile Paştelui şi Crăciunului sunt o experienţă religioasă deosebită pentru pelerini, fie români sau străini, aducând la suprafaţă multitudinea de obiceiuri şi tradiţii foarte bine păstrate.

Casa oșenească

Casa oşenească străveche este construită din lemn, cu acoperiş de şindrilă sau paie, înalt şi ţuguiat, cu “tărnaţul” (pridvorul) sprijinit pe “suliţi” şi cu “vraniţa” (poarta mare de la curte) sculptată artistic în lemn de stejar.

 

Sursa: www.negresti-oas.ro

 
Mai multe articole ...

Facebook

Baner

Organizatia E.M.M.A.

Baner
Baner