Baner
Baner
Baner
Pentru Comunitate
Vă implicaţi în viaţa comunităţii din care faceţi parte?
 
După 20 de ani...
Mai credeţi în Democraţie?
 
Aurul nostru
Cine vreţi să exploateze aurul din România?
 
Social - Divertisment

Tangoul a apărut ca dans arrabalero, între anii 1880-1890, într-un context istoric și social multicultural. Societatea în care apare tangoul asculta habanere, polci, mazurci si ceva valsuri (albii), în timp ce negrii se mișcau pe candombe, un dans de sorginte africana cu accent pe percuție și ritm. Principalele rădacini ale tangoului sunt ritmurile africane și habanera hispano-cubaneza. Mândria de a dansa cu măiestrie era în acea vreme o caracteristica a bărbatului orillero (locuitor al cartierelor mărginașe), iar a avea „două picioare stângi" era o pată pe prestigiul oricărui bărbat.

În 1915, dansul de tango începe să reflecte normele de conduită ale noii societăți argentiniene în ascensiune: bărbatului i se cerea un dans simplu, corect, fără figuri exagerate. Femeia trebuia să arate curtoazie și amabilitate atât în dans, cât și în afara lui, afisând o atitudine de modestie și naturalețe.

La Guardia Vieja, epoca de tinerețe a tangoului (1910-1920/25)

Începutul de secol aduce o dezvoltare fabuloasa a Argentinei și a Buenos Aires-ului, care devine un important centru socio-cultural. Versurile de tango se îndepartează treptat de caracterul vulgar, căpătând profunzime și sentiment. Tangoul este acum o muzica preponderent instrumentală, dansabilă, interpretată de grupuri mici de muzicanți amatori, înarmați în general doar cu vioara, flaut și chitară, fără alfabetizare sau cultură muzicală, cântând „după ureche" și inspirație.

Instrumentul de origine germană Bandoneonul apare pe scena tangoului în jurul anilor 1900, substituind treptat flautul. Tangoul cunoaste gloria o data cu magnificul Carlos Gardel- vocea de aur a tangoului.

La Guardia Nueva (1920/25-1940)

Noua Garda este a profesioniștilor muzicii, a primatului versurilor și a rafinamentului interpretării vocale și ¬instrumentale. Muzica de tango devine un fenomen de masă și o industrie culturală, iar gustul publicului se rafinează și se diversifică.

 

Epoca de aur (1935/40-1950)

Este perioada cu cea mai prolifică producție de muzică de tango. Buenos Aires-ul numară acum aproximativ 200 de orchestre de tango, tangoul este interpretat în cele mai luxoase localuri de noapte, unde publicul doar ascultă orchestrele, fară a dansa.

Fenomenul Piazzolla și Tango Nuevo

După anii ’50, evenimente străine de tango încep să influențeze puternic istoria acestuia. Lumea e cucerită de vioaiele ritmuri ale muzicii rock, twist, pop, iar tangoul e privit acum ca o muzică prea nostalgică pentru setea de viață a epocii. După epoca de glorie a lui Piazzolla, începând cu anii ’80 apar noi figuri pe scena muzicii de tango, dar și pe cea a dansului, tango nuevo devine un fenomen cultural, iar tangoul din toate timpurile și stilurile este redescoperit cu frenezie.

Ballroom Tango vs Tango argentinian

Ballroom tango este derivat din tangoul argentinian și încorporat în repertoriile competițiilor de dans sportiv în anul 1922. Folosește muzică și stil diferit de tangoul argentinian, cu multe mișcări staccato și caracteristicul „cap pe spate” care nu are nici o legătură cu tangoul argentinian, și care a fost introdus ca tehnică în 1934, ca o mișcare teatrală de passo doble.

Conform standardelor convenționale, tehnica de ballroom impune dansatorilor ca partea de sus a corpului să fie arcuită și departe de partener tot timpul dansului. Tangoul argentinian este un dans social și se bazează foarte mult pe improvizație. Partenerii dansează apropiați în zona pieptului și a capului. Fie că dansează în „close embrace” sau „open embrace”, îmbrățișarea în tangoul argentinian nu este una rigidă, ci una relaxată.

Sursa: http://www.tangobrasov.ro/istoria-tangoului.html

 

 
Social - Divertisment

Un loc pe care nu ar trebui să-l rateze nici un vizitator al Clujului și pe care localnicii îl cunosc și-l apreciază este Gradina Botanică „Alexandru Borza”.

Grădina Botanică din Cluj Napoca, întinsă pe o suprafață de aproape 14 hectare, a reușit să se dezvolte în timp atât ca și un obiectiv turistic clujean cât și ca important spațiu didactic și științific din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010. Aici se regăsesc peste 10 000 specii de plante din toate colțurile lumii, astfel grădina este structurată pe mai multe sectoare: ornamental, fitogeografic, sistematic, economic și medicinal. Flora și vegetația din țara noastră este reprezentată foarte bine prin plante aduse din Banat, Moldova, Oltenia, dunele maritime ale Mării Negre, Câmpia și Podișul Transilvan, dar și din Munții Carpați. Relieful variat a permis aducerea de plante din munții Caucaz, Balcani, Himalaya, dar și din zona Mării Mediterane. Astfel, sera palmierilor cuprinde 80 de specii de palmieri, decorativi sau cu importanță industrială (palmierul de ulei, cocotierul) și provenind din cele mai variate zone: Asia, Australia, Japonia, Insulele Canare.

Printre atracțiile grădinii se numără Grădina japoneză (o grădină în stil japonez cu un pârâu și o căsuță în stil japonez), Grădina romană cu vestigii arheologice din vechea colonie romană Napoca, printre care și o statuie a lui Ceres, zeița cerealelor și a pâinii, alături de plante cultivate care domină agricultura contemporană românească.

După înființarea primelor universități, grădinile de plante medicinale existente pe lângă mănăstiri s-au subordonat acestora constituindu-se treptat în adevărate grădini botanice, în care științele botanice cu diferitele lor ramuri au devenit discipline de studiu. Este și cazul Grădinii Botanice „Alexandru Borza” din Cluj-Napoca, a cărei istorie a fost legată de Universitatea Românească din capitala Transilvaniei și de prezența la început, în calitate de profesor, a lui Alexandru Borza.

Gradina Botanică include un Muzeu Botanic, unde sunt expuse plante sau fragmente de plante conservate, un ierbar, cel mai mare din țară, având 650.000 de coli cu plante din România și din restul lumii.

 

Sursa: http://www.clujonline.com/ro/gradina_botanica.htm

 
Social - Divertisment

Paștele este cea mai importantă sărbătoare religioasă din calendarul creștin. Creștinii sărbătoresc această zi în cinstea Învierii lui Iisus Cristos, după două zile de la răstignirea pe cruce. Paștele este o sărbătoare religioasă întâlnită, cu semnificaţii diferite, în creştinism şi iudaism. Tradițiile respectate an de an în această perioadă sunt oul pictat, iepurașul, masa cu mâncăruri tradiționale de paște - cozonac, pască, miel, slujba de sâmbătă seara cu luarea luminii.

Paștele se referă de asemenea la anotimpul anului bisericesc numit Perioada Paștelui sau Anotimpul Paștelui. În mod tradițional, Anotimpul Paștelui dura patruzeci de zile, din Ziua Paștelui până la Înălțare, dar acum durează oficial cincizeci de zile până la Rusalii.

Sărbătoarea Paștelui poate fi asociată și cu primăvara. Retrezirea naturii la viață simbolizează tocmai noua viață pe care creștinii au câștigat-o prin crucificarea și învierea lui Iisus.

Semnificația simbolurilor de Paști

Crucea este simbolul iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, simbolul jertfei lui Iisus pentru salvarea omenirii. Crucea a fost declarată ca simbol al creștinității de către împăratul Constantin în cadrul Consiliului de la Nicaea, în anul 325 după Hristos.

Mielul era sacrificat de către evrei în Templul din Ierusalim pentru iertarea păcatelor. Iisus este numit, mielul lui Dumnezeu pentru că El S-a sacrificat pentru mântuirea lumii; este sacrificiul final și perfect.

Lumânarea de Înviere. În noaptea de Înviere fiecare credincios poartă în mână o lumânare, pe care o va aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar. Această lumânare este simbolul Învierii, al biruinței vieții asupra morții și a luminii lui Hristos asupra întunericului păcatului.

Ouăle

Oul pictat simbolizează mormântul lui Iisus Hristos, care s-a deschis la învierea sa din morți. De aceea, când sparg ouăle prin ciocnire, dar și când se salută creștinii își spun: "Hristos a înviat! Adevărat a înviat!". Culoarea roșie a ouălelor simbolizează sângele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mântuirea lumii. Există credință că cei care ciocnesc se întâlnesc pe lumea cealaltă. Ouăle simbolizează și reîntinerirea, primăvara. În tradiția populară de la noi, ouăle de Paști sunt purtătoare de puteri miraculoase: vindecă boli, protejează animalele din gospodărie, te apară de rele.

Pasca

Se coace numai o dată pe an, de Sfintele Paști. Ea are o forma rotundă, la mijloc o cruce și este împodobită pe margini cu aluat împletit.

Iepurașul

Acesta este un vechi simbol german care provine de pe vremea festivalurilor păgâne. El simbolizează fertilitatea,primăvara.

Ultima săptămână a postului Paștelui este cea mai importantă perioadă. Ea trebuie folosită pentru căință și comemorare. Tot atunci sunt pregătite și bucatele de Paști. Până de Înviere toată casa trebuie să fie curată și bucatele să fie gata. În seara de Înviere, conform tradiției, toată lumea merge la biserică pentru a participa la slujbă și pentru a lua lumină. La sfârșitul slujbei, preotul împarte tuturor sfintele paști, adică pâine sfințită, stropită cu vin și cu aghiazmă. Familia se întoarce spre dimineață de la biserică și gustă mai întâi ouăle și pasca sfințite.

sursa : http://www.crestinortodox.ro/paste/obiceiuri-traditii-paste/

 
Social - Divertisment

 

„Dragobetele sărută fetele!”

Dragobetele, ziua îndrăgostiților la români, se sărbătorește pe data de 24 februarie. Înzestrați cu sentimente calde, românii au o zi în care își sărbătoresc dragostea în straie și grai românesc. Ziua lui Dragobete se mai întâlnește și sub denumirea de „Cap de primăvară”, „Logodnicul Păsărilor” fiind asociată cu primăvara, anotimp al speranței și al renașterii. În mitologia românească, Dragobete este considerat fiul Babei Dochia, un tânăr chipeș, iubitor și bun la suflet, un zeu al iubirii, care seducea femeile. Este considerat un „naș cosmic” care oficează, la început de primăvară, în cer nunta tuturor animalelor. De dragobete, fetele și băieții se întâlnesc pentru ca iubirea lor să țină tot anul. Dragobete este și zeul bunei dispoziții, de ziua lui organizându-se și petreceri, iar de acolo porneau de multe ori viitoarele casnicii.

Tradiții de Dragobete

Se spunea în credința populară, că cei care participă la ziua lui Dragobete vor fi feriți de boli tot anul.În dimineaţa zilei de 24 februarie, fetele strângeau zăpadă proaspătă, o topeau şi se spălau cu apa obţinută pe cap, spunând că vor avea părul frumos. Astfel, îmbrăcați în cele mai bune haine, tinerii se întâlneau în centrul satului sau în fața bisericii. Dacă vremea era frumoasă, fetele şi băieţii mergeau împreună prin pădure cântau, chiuiau şi culegeau primele flori de primăvară. Fetele strângeau ghiocei şi viorele pe care le puneau la icoană, spunând că au puteri tămăduitoare. De Dragobete se făceau logodne simbolice pentru anul următor sau fetele și băieții făceau frății de sânge.

Tradiţia spune că fetele şi băieţii se adunau mai mulţi la o casă, pentru a-şi „face Dragobetele”.Tinerii considerau că aşa vor avea parte de iubire tot anul. Această întâlnire se transforma uneori într-o adevărată petrecere, cu mâncare şi băutură. De asemenea, Dragobete îi ajuta pe gospodari să aibă un an bogat şi sănătos. În ziua de Dragobete se face curat în casă, pentru a avea un an îmbelşugat. Dacă plouă în această zi, va fi o primăvară frumoasă. Nu se sacrifică animale sau păsări şi nu se face nici treabă la câmp. Dacă auzi pupăza cântând vei fi harnic şi bun tot anul.

Pentru tineri, sărbătoarea dragostei era socotită una de bun augur pentru treburile mărunte, nu și pentru cele mari. Deoarece se credea ca Dragobetele îi va ajuta pe gospodari să aibă un an mai îmbelșugat decât ceilalți. În acea zi oamenii nu munceau, ca în zilele cu sărbători religioase, doar își făceau curățenie prin case. Cele care lucrau erau fetele îndrăznețe care chiar își doreau să fie „pedepsite” de Dragobete. Chiar dacă mai „pedepsea” femeile, se considera că Dragobetele ocrotea și purta noroc îndrăgostiților, tinerilor în general, putând fi socotit un veritabil Cupidon românesc.

Sursa : http://www.favorittv.ro/traditii-obiceiuri-dragobetele

 

 

 

 

 
Social - Divertisment

Cetatea Sarmizegetusa

 

Sarmizegetusa se află situată în partea de vest a Ţării Haţegului, la aproximativ 8 km de “Porţile de Fier ale Transilvaniei”, de unde se face trecerea în Banat.

În antichitate romanii au construit aici capitala provinciei Dacia Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Zidurile oraşului aveau o lungime de 500 x 600 m şi închideau în interior o suprafaţă de aproximativ 33 ha. Pe o suprafaţă de 60-80 ha, în afara zidurilor de incintă ale oraşului, romanii au construit numeroase monumente publice, case particulare, morminte, etc.

Pe lângă această zonă locuită propriu-zis, oraşul mai dispunea de un territorium, unde cei care îşi puteau permite se retrăgeau pe timp de vară, existau villa rustica, ferme romane, cum sunt cele de la Hobiţa sau de la Sântămărie Orlea, ori existau aşezări de rang inferior, cum sunt Aquae (Călan Băi) sau Germisara(Geoagiu Băi), unde se făceau băi termale încă din antichitate. Dar acest territorium se extinde înspre est până în Munţii Apuseni, Ampelum (Zlatna) s-a rupt şi s-a dezvoltat din teritoriul Sarmizegetusei, iar înspre vest Dierna (Orşova) s-a divizat din teritoriul capitalei. Traian a fondat un singur oraş în provincie şi acela a fost Colonia Dacica, următorii împăraţi au pus bazele altor 10 sau 11 comunităţi urbane, din care Sarmizegetusa a devenit mamă pentru alte patru oraşe.

După retragerea armatei şi a administraţiei romane la sud de Dunăre, în 271-275, amfiteatrul de aici va fi blocat de către o populaţie romanică cândva în sec. IV. Undeva în colţul de nord-est a oraşului a fost descoperită o clădire de sfârşit de secol IV şi inceput de secol V, aceasta fiind o limită cronologică până la care oraşul va fi locuit în antichitate.

 

O linie de pătrundere a slavilor dinspre Banat este atestată prin numele localităţilor Teregova, Voislova, Bucova, Grădişte (satul se va numi din nou Sarmizegetusa doar din epoca contemporană).

În 1315 satul este atestat documentar satul sub numele Britonia, iar apoi aceste atestări se înmulţesc. În evul mediu şi în epocile ulterioare împrejurimile Sarmizegetusei şi nu numai, au beneficiat de un bogat material de construcţie oferit de ruinele romane. Numeroase biserici din Ţara Haţegului conţin piese romane, cum ar fi Densuş, Ostrov, Peşteana, Hăţăgel, Tuştea, Sântămărie Orlea, etc., de asemenea muzeele din ţară cum ar fi Lugoj, Deva, Cluj, Bucureşti, or chiar cele de la Budapesta şi Viena.

Interesul pentru ruinele de aici manifestă numeroşi cărturari ai vremii, cum ar fi preotul Johannes Mezerzius care identifică oraşul roman cândva la sfârşitul sec. XV. Un italian originar din Bologna, L. F. Marsigli, ne lasă o hartă a amfiteatrului şi a altor câteva monumente vizibile, de asemenea desenează piese epigrafice sau statui. În sec. XVIII ruinele erau vizibile la suprafaţa solului, un ofiţer austriac, S. J. Hohenhausen, publicând câteva schiţe în anul 1775 la Viena. M. Ackner a văzut şi a desenat pe la 1832 două dintre cele mai frumoase mozaicuri din Dacia, care sunt multicolore şi prezintă scene mitologice cunoscute. T. Mommsen a adunat inscripţii din Dacia şi de la Sarmizegetusa, unele dintre acestea astăzi nu mai există.

Sursa : http://cetateasarmizegetusa.ro/

 
Social - Divertisment

 

La 28 ianuarie 1681, Constantin Brâncoveanu a cumpărat o primă parte de moșie la Mogoșoaia, completată dupa trei luni prin noi suprafețe de teren. Atras de frumusețea locurilor, viitorul domn a construit aici mai întâi o biserică, ce va servi drept paraclis viitoarei curți. A fost terminată la 20 septembrie 1688.


Casele cumpărate odată cu moșia se vor dovedi curând nemulțumitoare. Brâncoveanu a hotărât să-și ridice o reședință demnă de rangul său. Nu se știe precis data la care au început lucrările. Știm doar pe aceea când s-a terminat construcția - 20 septembrie 1702 - care este precizată în pisania prinsă deasupra ușii de intrare în pridvor, pe latura de răsărit. Așezat pe malul lacului, într-o curte dreptunghiulară împrejmuită de ziduri puternice, palatul se înalță pe trei niveluri: subsol (pivnița), parter și etaj. Pivnița se remarcă prin dimensiuni (16,05x14,10 m) și masivitate. Un pilon central împarte spațiul în patru încăperi acoperite fiecare cu câte o cupolă pe pandantivi. Parterul cuprindea opt încăperi destinate slujitorilor domnului, iar etajul era rezervat în întregime familiei domnești.


La etaj, pe fațada dinspre lac, se află cel mai rafinat element de arhitectură al palatului, splendida „loggie". Azi ne apare încadrată de doua foișoare - adaugate în timpul renovării din perioada 1860-1880, remarcându-se prin coloanele lor cu bogate capiteluri sculptate în piatră. Foișorul de pe latura de răsărit a palatului este sprijinit pe opt coloane, de asemenea de piatră, având o balustradă bogat decorată. Bolta foișorului fusese acoperită cu pictura murală cu motive geometrice și vegetale, din care se mai păstrează câteva fragmente.


După uciderea lui Brâncoveanu, întreaga avere i-a fost confiscată de turci și toate podoabele interioare ale palatului (mobilier, covoare, argintărie, cărți) au fost risipite. Ulterior, moșiile și palatele lui Brâncoveanu au fost răscumpărate de către noul domn Ștefan Cantacuzino. În 1714, la 14 octombrie, călătorul francez Aubry de la Motraye a poposit la Mogoșoaia: ”Il găsirăm [palatul] foarte regulat și zidit europenește, ornat pe dinăuntru cu plafonuri bogate și cu picturi bune, dar mobilele fuseseră luate de către slujitorii Porții în vremea detronării nefericitului său stăpân. Atunci fusese transformat într-un han pentru nevoile călătorilor."Trei ani mai târziu, palatul a fost redat urmașilor lui Brâncoveanu, eliberați din exilul impus de Poarta în Asia Mică. În 1719, pentru o vreme a locuit în el domnul Nicolae Mavrocordat, fugit aici de teama ciumei. Cum Ștefan, fiul pentru care fusese construit palatul, nu a avut moștenitor pe linie masculină, a revenit urmașilor fratelui său Constantin, până la începutul secolului XIX. Ultimul stăpân în linie directă din familia Brâncoveanu a fost Grigore (1767-1832).

Neavând copii, Grigore Brâncoveanu a adoptat-o, în 1824, pe Zoe, fiica lui Alexandru Mavrocordat, soția lui Gheorghe Bibescu, viitorul domn al țării. Moștenind Mogoșoaia, prin soția sa Zoe, Gheorghe Bibescu s-a ocupat de restaurarea palatului în anii 1824-1848. După revoluția din 1848, fostul domn s-a stabilit în Franța, iar Mogoșoaia a ramas în stăpânirea fiului său Nicolae (1830-1890) și a mamei acestuia Zoe, care a continuat lucrările de renovare (1860-1880), apelând la serviciile unui arhitect francez. Deși a utilizat materiale aduse de la alte construcții brâncovenești, aspectul exterior al palatului a fost schimbat printr-o serie de modificări. Nicolae Bibescu nu a stat în palat, construindu-și în imediata apropiere o locuință nouă, Vila Elchingen. Tot el a zidit în parc o capelă, în care au fost înmormântați ultimii proprietari ai Mogoșoaiei și rude d - ale lor.


Moșia Mogoșoaia a fost cumpărată în 1911, de la fiicele lui Nicolae Bibescu, de către Martha și George Valentin Bibescu. Devenită stăpână la Mogoșoaia, Martha Bibescu a început, în 1912, lucrările de restaurare, apelând la o echipă de meșteri italieni, condusă de arhitectul venețian Domenico Rupolo. Acesta va imprima fațadelor palatului un aspect venețian, placându-le cu cărămida aparentă. Acestea au fost încheiate în 1925 de către arhitectul George M. Cantacuzino, nepotul de soră al lui George Valentin Bibescu.


Restaurat și remobilat, împrejmuit de un parc frumos, palatul Mogoșoaia a primit - până în 1945 - vizita unor interesante personalități străine și române, de la diplomații englezi, lord Thomson sau Reginald Hoare, la americanul Franklin Mott-Gunther, francezii Adrien Thierry și Jacques Truelle, elvețianul René de Weck la patriarhul Miron Cristea, Gheorghe Tatarescu, Constantin Argetoianu, Grigore Gafencu, Nicolae Iorga, Pamfil Seicaru sau Mihail Sebastian. Timp de trei veacuri, palatul a fost martor al unei zbuciumate istorii, un simbol al vieții mereu biruitoare. Dintre toate reședințele lui Constantin Brâncoveanu, palatul de la Mogoșoaia este nu numai cea mai reprezentativă, dar și cea mai bine pastrată. Palatul a ajuns până la noi fară prea mari modificări, în structura sa putând fi admirate elementele de bază ale stilului brâncovenesc.

A fost restaurat în mai multe etape după 1945, când a fost declarat monument istoric, cele mai importante intervenții fiind făcute în 1980 și după anul 2000.

 

Sursa : http://www.ilfov.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=48

 
Social - Divertisment

Olăritul este o ocupație străveche ce se practică înca din vremuri străvechi, mărturie stând frumoasele vase de ceramică din epoca neolitică, epocă în care pe teritoriul României s-a dezvoltat o civilizație remarcabilă. Olăritul este o muncă obositoare, necesitând forță, îndemânare și cunoștinte deosebite. Orice greșeală poate avea drept consecință distrugerea vasului.

Cromatica vaselor de ceramică păstrează tradiții străvechi. Ceramica roșie din sud-vestul țării este de proveniență română, iar galbenul, verdele și albul din diferite centre indică tradiții bizantine.

Mulțimea vaselor produse își poate găsi o explicație în obiceiul ca la nuntă sau la înmormântare acestea să fie sparte. Multe vase se spărgeau și înaintea începerii postului, pentru ca bucatele mâncate să nu fie puse din greșeala într-un vas vechi și să se “spurce” cu mâncare “de dulce”. Oalele se adunau în fundul curții și se spărgeau cu ciomagul, fiind apoi înlocuite cu altele noi. Până și “prepeleacul” (par cu cateva ramuri în varful cărora erau agățate oalele cu gura în jos, ca să se scurgă după ce au fost spălate) era distrus, pentru a nu spurca noile vase.

 

Așadar, joi, 22 ianuarie 2015, începând cu ora 18.00, vă invităm la Atelierul de olărit și modelaj “CLOPOȚEII NĂZDRĂVANI”, care se va desfașura la Caravana Veseliei, pe Str. Bartok Bela nr. 9, județul Cluj.

În cadrul atelierului copiii:

-vor fi inițiați în arta ceramicii, dar și a modelajului
- vor deprinde tehnicile de construire a obiectelor ceramice, cu ajutorul colăceilor din lut, ultima operație fiind netezirea pereților atât la exterior, cât și în interiorul vasului
- vor realiza forme geometrice pe care apoi le vor transforma în personajele sau animăluțele lor preferate

Obiectele rezultate, după ce vor fi arse, vor fi pictate în cadrul unui atelier viitor.

Durata: 1 oră
Vârsta: 3 ani +
Cost: 22 lei. (parinții nu plătesc). Cel de-al doilea copil al familiei are reducere 50%.

 

Sursa : http://www.traditii.ro/mestesuguri.php?nr_articol=1  și  http://www.clujlife.com/2015/01/15/atelier-de-olarit-clopoteii-nazdravani/

 
Social - Divertisment

A început sezonul târgurilor de nunți, iar la Cluj-Napoca, primul astfel de eveniment și-a deschis, vineri, porțile. Târgul „Nuntă la Palat” a adunat în acest an aproximativ 120 de expozanți care își prezintă serviciile cu tot ceea ce înseamnă organizarea unei nunți: decoratul sălii, aranjamentele florale, invitațiile, verighetele, prăjiturile și, bineînțeles, rochiile de mireasă și costumele de mire.

” „Nuntă la palat” este târgul care dă tonul în materie de noutăți în ceea ce privește organizarea unei nunți. Avem peste 100 de expozanți în cadrul târgului, iar viitorii miri pot să își găsească aici absolut tot ce au nevoie pentru nunta lor. Ca și noutăți, în ceea ce privește decorațiunile, foarte mult se merge pe baldachine, ceremonii în aer liber, dacă este posibil, dacă nu se poate improviza un colț verde în incinta unui restaurant. Noutăți ar mai fi foarte multe, bijuterii personalizate, cristale, cu diamante, pentru toate bugetele, candy bar, foarte mult cocktail bar, avem chiar trupe de entertainement. În materie de rochii, tendințele sunt cu multă dantelă, alb mai puțin, mai mult nuanțe de crem, ivoir, culoarea untului, se pune accent pe feminitate și senzualitate, dar nu într-un mod vulgar. Bineînțeles, că în cadrul târgului sunt și reduceri, la unele standuri chiar consistente. De exemplu avem un expozant care oferă 50% reducere la rochiile din sezonul trecut”, declarat pentru Vocea Transilvaniei, Anca Gădălean, organizatorul târgului.

În ceea ce privește entertainment-ul, Asociația Culturală Lida oferă posibilitatea de a te bucura la nunta ta de un moment artistic constând în muzică, dansuri și jocuri populare specifice zonei Ardealului. Dansatorii doresc să transmită bucuria de a trăi și tradițiile românești autentice.

Ansamblurile de dansuri populare vă pot face nunta mai frumoasă și vă pot transmite emoția muzicii și a dansului popular tradițional românesc!

Pentru iubitorii de muzică populară, Maria Golban Șomlea vă poate oferi momente artistice pentru o nuntă de neuitat. Prin muzica sa, Maria dorește să aducă în prezent și să ducă mai departe viața vetrelor tradiționale de altădată.

Atracția târgului o reprezită, ca în fiecare an, rochiile de mireasă. Nici nu e de mirare că majoritatea expozanților sunt reprezentanți ale unor renumite case de modă, care și-au adus cele mai frumoase și valoroase creații. De exemplu, Salonul Emma a scos deja pentru 2015, o colecție nouă de rochii de mireasă, lucrate manual, cu dantelă și cristale swarovski. Pentru cel mai scump exemplar, o viitoare mireasă trebuie să scoată din buzunar aproape 4 mii de euro.

Și domnii au parte de noutăți pentru anul 2015, astfel că designerii au venit cu idei noi pentru costumele de mire. Clasicul costum negru poate fi înlocuit, iar specialiștii spun că la un pantalon negru, merge de minune un sacou gri.

La o nuntă prăjiturile sunt nelispite, iar pentru acest an, cofetarii s-au gândit deja cum trebuie să arate candy barul sau tortul miresei. De exemplu, ideea celor de la cofetăria Friandise este ca mireasa să își facă un tort din mini tortulețe.

Există și restaurante care pentru 2015 s-au reinventat și au creat meniuri cu specific străin. La City Plaza, de exemplu, mirii pot alege meniu pe specific românesc, italian sau din bucătăria internațională.

 

Sursa: http://www.ziare.com/cluj-napoca/articole/targ+nunta+la+palat

 

 

 
Social - Divertisment

Palatul de vară Brukenthal din Avrig, județul Sibiu.

Reședința de vară a Baronului Samuel von Brukenthal, guvernator al Transilvaniei în perioada 1777-1787, este unul dintre cele mai de seamă monumente din perioada barocului transilvănean iar parcul și clădirile sale sunt printre puținele elemente de arhitectură de acest tip care au dăinuit de-a lungul timpului. Samuel von Brukenthal a cumpărat terenul în anul 1756 și și-a construit aici în perioada 1760-1764 reședința de vară având ca sursă de inspirație castelele Schönbrunn și Laxenburg din Austria.

Ansamblul arhitectural cuprinde Palatul, căruia îi sunt alăturate două clădiri anexă fără etaj, parcul și o oranjerie cu sere. Palatul are trei aripi în formă de U și este orientat, așa cum se obișnuia în Transilvania, nu spre stradă, ci spre parc. Construit în stilul barocului târziu, pe două etaje, este situat pe o terasă de 12 metri deasupra Văii Oltului, în punctul cel mai ridicat al localității Avrig. Prin poziția sa, amintește de Glorietta din parcul palatului vienez Schönbrunn. Clădirea palatului cuprindea numeroase încăperi de locuit, încăperi utilitare și administrative și camere de oaspeți. La primul etaj se află o sală mare. Pe vremuri palatul adăpostea și o însemnată galerie de picturi și gravuri.

Parcul este probabil singura grădină-monument din Transilvania și s-a păstrat în mare parte în structura sa inițială. Baronul l-a gândit ca un complex de grădini în stilul barocului târziu, care pe măsura trecerii timpului a fost îmbogățit și cu alte elemente de horticultură. Structurat în grădina franceză, grădina englezească și olandeză, dar având și numeroase terenuri pentru cultivarea fructelor și legumelor, parcul cuprindea specii de plante și arbori exotici din toată lumea, în mare parte pierdute până în zilele noastre. În oranjerie se cultivau ananas, lămâi, portocale de Sevilla, pepeni și caiși dar și sparanghel. Parcul era străbătut de un pârâu ce fusese amenajat și alimenta jocuri de ape și fântâni arteziene, sistem care în timp s-a degradat și astăzi nu mai este funcțional. După moartea baronului, proprietatea a fost moștenită de descendenții acestuia până în anul 1872, când ultima moștenitoare, baroneasa Wilhelmine Mylius-Brukenthal, a înstrăinat-o. Au urmat mai mulți proprietari, iar în anul 1908 găsim proprietatea în posesia Prezbiteriului Comunității Evanghelice din Sibiu care deschide aici un sanatoriu și un stabiliment termal. După anul 1948, ansamblul a fost naționalizat iar statul a păstrat sanatoriul și clinica.

Începând cu anul 1999 terenul a intrat în proprietatea Fundației Samuel von Brukenthal, iar în anul 2005, sanatoriul a fost desființat. Complexul este deschis publicului. Palatul, aflat în stare de degradare destul de avansată după închiderea sanatoriului, face obiectul unui amplu proiect de restaurare inițiat de Fundație. Oranjeria a fost deja renovată în perioada 2011-2012 și transformată în centru de oaspeți. Clădirea baroc a oranjeriei oferă celor care poposesc aici, dormitoare moderne, un restaurant în care se servesc produse tradiționale cu ingrediente bio furnizate de producătorii locali și două săli pentru evenimente.

 

Sursa: http://www.stelian-tanase.ro/palatul-brukenthal-din-avrig/

 
Social - Divertisment

 

Muzeul Civilizaţiei Transilvane ASTRA, de lângă Sibiu, este trezorierul valorilor patrimoniale moştenite de la Muzeul “Asociaţiunii” (înfiinţat în anul 1905 şi desfiinţat, prin dictat comunist, în 1950). În registrele inventar figurează 9 007 obiecte înregistrate sub sigla “A”, împărţite pe şase colecţii: 6 523 broderii, 1 025 port-textile, 567 obiecte de cult, 539 lemn, os, fier, 330 ceramică şi 18 păpuşi. Colecţiile s-au îmbogăţit, în ultima jumătate de secol, ajungând astăzi la 30.443 obiecte din care: 8.996 port-textile, 9.885 broderii, 3.969 ceramică, 4.155 obiecte de cult, 3.438 lemn, os, fier. De-a lungul anilor, aceste valori de patrimoniu au fost prezentate în numeroase expoziţii organizate în ţară şi în străinătate, până la închiderea Expoziţiei de artă populară din Palatul Brukenthal, în anul 1990.

Prin schimbarea paradigmei muzeale (de la un muzeu etnic la un muzeu multicultural al unei regiuni europene - Transilvania) şi a concepţiei expoziţionale (de la o expunere etnografică, monocoloră, la o expunere etnologică modernă, concepută diacronic şi realizată interdisciplinar) muzeul pavilionar sibian vine să completeze oferta muzeului în aer liber ca muzeu naţional al civilizaţiei populare tradiţionale din România, sugerând formula ideală pentru muzeologia secolului al XXI-lea, angajată în evidenţierea particularismului plurietnic în contextul valorilor comunitar europene.

Dintr-un muzeu etnografic clasic, specific secolelor XIX şi XX, cu expuneri de serii de obiecte, pe domenii, pe genuri, pe stiluri sau pe tehnici de lucru, muzeul proiectat de noi pentru ilustrarea civilizaţiei transilvane în toată dinamica sa istorică şi polivalenţa sa culturală deplasează accentul dinspre factologic spre fenomenologic, dinspre naţional spre european, dinspre mono- spre multucultural, dinspre sincronic spre diacronic, adică spre relaţionarea şi conexarea proceselor etnoculturale, transgresând limitele  frontierelor efemere sau “tradiţionale”, de natură administrativă sau etno-culturală.

 

Sursa: http://www.mct.muzeulastra.ro/

 

 
Mai multe articole ...

Facebook

Baner

Organizatia E.M.M.A.

Baner
Baner