Baner
Baner
Baner
Pentru Comunitate
Vă implicaţi în viaţa comunităţii din care faceţi parte?
 
După 20 de ani...
Mai credeţi în Democraţie?
 
Aurul nostru
Cine vreţi să exploateze aurul din România?
 
Nota data de utilizatori: / 0
Cu cele mai mici noteCele mai bune 
Social - Divertisment

Asociaţia Film şi Cultură Urbană, în parteneriat cu Asociaţia SHIFT – Transilvania Art Grup, lansează un apel către artiştii clujeni pentru propuneri de proiecte şi lucrări care să fie prezentate în cadrul celei de-a doua ediţii a Festivalului Colours of Cluj.

Festivalul va avea loc în perioada 8 – 10 august 2014 şi are ca scop susţinerea şi promovarea de manifestări artistice variate şi inedite, folosind în principal spaţiul exterior şi încurajând diversitatea, dialogul şi gândirea alternativă. Astfel, Festivalul va fi gazda a numeroase evenimente culturale din domenii precum teatru, muzică, dans, arte vizuale, video, prezentate în spaţii cunoscute sau mai puţin convenţionale, toate în aer liber.

Festivalul Colours of Cluj este un festival dedicat şi realizat cu implicarea clujenilor. Festivalul este o invitaţie adresată clujenilor, o invitaţie la a revizita împreună spaţiile publice ale oraşului şi de a realiza împreună acest eveniment. Astfel, festivalul se va desfăşura la începutul lunii august, când oferta de evenimente dedicate clujenilor lipseşte din peisajul artistic local. De asemenea, festivalul va avea loc exclusiv în spaţii publice, pe străzi, în parcuri şi în pieţe, pentru a atinge categorii cât mai diferite de public. În privinţa propunerilor de evenimente, pe de o parte, Festivalul va avea ca invitaţi, în preponderenţă, artişti clujeni, iar pe de altă parte, va oferi numeroase momente participative, în care spectatorii vor fi invitaţi să ni se alăture prin ateliere creative, instalaţii interactive, scene pentru neprofesionişti şi alte asemenea întâlniri dintre public, artişti şi produse artistice create special pentru comunitatea clujeană.

Tema ediţiei din acest an este re-creează!

Artiştii clujeni sînt invitaţi să ne trimită propuneri pentru instalaţii interactive sau evenimente participative de stradă (teatru, dans etc.) sau orice alte tipuri de proiecte care se integrează în tematica şi specificul festivalului. Invitaţia din acest an se referă atât la proiecte care vor fi prezentate pe Bulevardul Eroilor (dar şi în alte spaţii asemănătoare), cât şi la proiecte create pentru o curte sau o grădină interioară din centrul Clujului (în acest sens, vă invităm să alegeţi acea curte sau grădină în care credeţi că propunerea voastră s-ar potrivi cel mai bine şi care credeţi că ar putea fi cel mai bine evidenţiată de instalaţia sau evenimentul propus de voi).

Ca durată, proiectul propus de voi ar trebui să se desfăşoare în respectivul spaţiu în toate cele 3 zile ale festivalului.

Festivalul poate acoperi costuri de maxim 1.000 RON pentru un proiect. Încurajăm propunerile de evenimente participative, creative şi cu un grad scăzut de dificultate tehnică. Un aplicant poate participa la concurs cu una sau mai multe propuneri.

Vor fi selectate 6 proiecte câştigătoare pentru Bulevardul Eroilor şi 6 proiecte câştigătoare pentru curţi şi grădini interioare din centrul Clujului.

Aplicaţiile pot fi trimise la adresa de email Aceasta adresa de e-mail este protejata de robotii de spam, aveti nevoie de JavaScript activat pentru a o vedea , până la data de 20 iulie 2014, inclusiv.

sursa: coulorsofcluj.ro

 

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Facebook

Baner

Organizatia E.M.M.A.

Baner
Baner