Baner
Baner
Baner
Pentru Comunitate
Vă implicaţi în viaţa comunităţii din care faceţi parte?
 
După 20 de ani...
Mai credeţi în Democraţie?
 
Aurul nostru
Cine vreţi să exploateze aurul din România?
 
Nota data de utilizatori: / 0
Cu cele mai mici noteCele mai bune 
Social - Divertisment

Cea de-a şasea ediţie a Festivalului de Film Comedy are loc la Cluj-Napoca, în perioada 10-19 octombrie, programul încluzând proiecţia a peste 150 de producţii de cinema, ateliere dedicate pasionaţilor de film, concerte, piese de teatru şi spectacole de dans.

Festivalul Comedy Cluj este cel mai mare festival tematic dedicat filmului de comedie din Europa. De-alungul celor cinci ediţii desfăşurate până acum, a adus în faţa publicului peste 600 de filme de comedie. Anul acesta, el include, pe lângă secţiunea principală, competiţia internaţională şi programul Focus, dedicat scurtmetrajelor studenţeşti, ediţia din 2014 oferind publicului acces la o serie de filme de comedie olandeze şi germane.

Ca în fiecare an, festivalul va onora o personalitate a cinematografiei, premiul de excelenţă Comedy Cluj 2014 urmând a fi decernat unui mare actor al scenei româneşti.

Proiecţiile din festival vor avea loc la cinematografele Florin Piersic şi Victoria. O serie de evenimente se vor desfăşura şi în Sala Mare a Casei TIFF şi la Universitatea Sapienţia. Sală Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, locul unde a avut loc prima proiecţie cinematografică din Cluj-Napoca, va găzdui anul acesta unul dintre atelierele festivalului.

Opera Maghiară din Cluj şi Teatrul Naţional vor găzdui Serile Speciale de la cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj, iar cluburile Charlie's Pub şi The Soviet vor organiza petrecerile evenimentului.

Biletele au preţuri de 9 lei (standard), respectiv 7 lei (reducere pentru elevi, studenţi şi pensionari). Săptămâna viitoare vor fi puse în vânzare biletele pentru evenimentele speciale, precum şi abonamentele care vor permite accesul la proiecţii, ateliere, manifestări conexe şi petrecerile Comedy Cluj.

Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj este organizat de Fundaţia Europeană pentru Cultură Urbană.

Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj susţine candidatura oraşului Cluj-Napoca la titlul de capitală culturală europeană 2021.

Actorul Victor Rebengiuc va primi trofeul de excelenţă în timpul acestei ediţii a Festivalului, evenimentul fiind marcat prin proiecţia specială a lungmetrajului „De ce trag clopotele, Mitică”, realizat de Lucian Pintilie în 1981. Evenimentul este programat pe 17 octombrie, de la ora 18.30, la Cinema Victoria, în prezenţa maestrului Victor Rebengiuc. Actor de o versatilitate incredibilă, cu o experienţă de peste 50 de ani în teatru şi film, Victor Rebengiuc este o figură marcantă în dezvoltarea culturii româneşti. Tipătescu, Apostol Bologa, Tănase Scatiu, Iancu Pampon, Ilie Moromete şi Niki Ardelean sunt doar câteva dintre rolurile memorabile interpretate de Victor Rebengiuc.

sursa: http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Facebook

Baner

Organizatia E.M.M.A.

Baner
Baner