Baner
Baner
Baner
Pentru Comunitate
Vă implicaţi în viaţa comunităţii din care faceţi parte?
 
După 20 de ani...
Mai credeţi în Democraţie?
 
Aurul nostru
Cine vreţi să exploateze aurul din România?
 
Nota data de utilizatori: / 0
Cu cele mai mici noteCele mai bune 
Social - Divertisment

„Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam când începusem a merge copăcel, la cuptorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie!”

—Ion Creangă

 

În satul Humulești din județul Neamț, spiritul AMINTIRILOR DIN COPILĂRIE încă se resimte intens. Aici se găsește casa memorială Ion Creangă, unde s-a născut și a copilărit povestitorul român (1837-1889). Casa memorială-muzeu se află pe Lista Monumentelor Istorice din județul Neamț din anul 2004. Construcția a fost realizată de către Petre Ciubotariu, bunicul povestitorului, interiorul fiind format din două încăperi micuțe și o tindă. Acoperișul casei este larg de draniță, sub care se află pereții durați din bârne groase peste care s-a așternut un strat de lutuială. Cea mai mare încăpere este camera în care locuia familia ,tot aici se află covata pentru copilul mic, hainele de sărbătoare așezate pe culmi și lada de zestre a mamei Smaranda. În parte dreaptă, cum se intră în casă, se observă lavița în jurul căreia avea loc iarna șezătoarea. În mijloc sunt așezate uneltele de țesut ale mamei, iar pe o măsuță ceaslovul (prima carte după care a învățat să citească) și bustul său. În cealaltă camera se află cămara, unde este și intrarea în podul lui Nică, acolo ascunzând  pupăza din tei.

Parcul tematic „Ion Creangă”, este un loc lângă muzeu, unde vizitatorii se pot întâlni cu personaje îndrăgite din poveștile pentru copii scrise de Ion Creangă.Casa memorială Ion Creangă este cel mai vizitat punct turistic din județul Neamț.

În fiecare an, în interiorul casei se organizează Manifestările „Zilele Creangă”, precum și activități culturale: seri muzeale, expuneri cu temă, conferințe, simpozioane organizate la sediul unității, la sediul Fundației Culturale „Ion Creangă” din Târgu-Neamț sau la școlile din localitate.

Sursa: www.wikipedia.org

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Facebook

Baner

Organizatia E.M.M.A.

Baner
Baner