Baner
Baner
Baner
Pentru Comunitate
Vă implicaţi în viaţa comunităţii din care faceţi parte?
 
După 20 de ani...
Mai credeţi în Democraţie?
 
Aurul nostru
Cine vreţi să exploateze aurul din România?
 
Nota data de utilizatori: / 0
Cu cele mai mici noteCele mai bune 
Ştiri - Naţional

Klaus Iohannis, primarul municipiului Sibiu, și Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, vor inaugura sâmbătă, 14 iunie, ora 18:00, șapte noi stele pe Aleea Celebrităților din Sibiu.

Aleea Celebrităților de la Sibiu (Sibiu Walk of Fame) este un proiect inițiat de Primăria Municipiului Sibiu și se constituie într-o recunoaștere publică a meritelor celor mai importante personalități care au contribuit la dezvoltarea fenomenului cultural de la Sibiu. Inaugurată anul trecut în cadrul celei de-a XX-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Aleea Celebrităților a fost amenajată în Parcul Cetății și este gândită ca un tribut adus realizărilor în domeniul cultural și artistic din Sibiu sau în legătură cu acesta. Sibiul a fost o cetate medievală care nu a putut fi cucerită. Aleea Celebrităţilor a fost amenajată în Parcul Cetăţii din municipiu, aflat în imediata apropiere a Sălii Thalia, primul teatru construit pe actualul teritoriu al României (1788), şi de-a lungul zidului de apărare al vechii cetăţi a orașului.

Cele șapte stele acordate în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu vor fi oferite lui Martin Hochmeister (post mortem), Radu Stanca (post mortem), Peter Brook, Lev Dodin, Peter Stein, Krystian Lupa și Gigi Căciuleanu. „Aceștia vor deveni simbolic oameni ai cetății.” a declarat Constantin Chiriac.

Fondator al primei biblioteci publice, al primei reviste de teatru şi al primelor ziare, reviste şi gazete din Sibiu, Martin Hochmeister primeşte o stea pe Aleea Celebrităţilor în semn de respect pentru construcţia primului teatru de pe teritoriul actual al României, la 1788, în Sibiu. Stea oferită de: Henkel.

Patronul spiritual al Teatrului Naţional din Sibiu, Radu Stanca este creatorul noului Teatru din Sibiu în secolul al XX-lea. Primeşte o stea pe Aleea Celebrităţilor pentru opera sa dramatică, pentru activitatea de actor, regizor, poet, eseist şi animator cultural, precum şi ca lider al Cercului literar de la Sibiu. Stea oferită de: Banca Comercială Carpatica.

Creator al International Centre for Theatre Research, regizorul Peter Brook primeşte o stea pe Aleea Celebrităţilor pentru uimitoarea sa capacitate de a reforma gândirea şi creaţia teatrală a lumii în ultimii 70 de ani. Stea oferită de: BRD Groupe Société Générale.

Legendă a teatrului rus, personalitate care a uimit şi continuă să uimească lumea, Lev Dodin primeşte o stea pe Aleea Celebrităţilor pentru creaţia sa, Maly Drama Theatre – Theatre of Europe, pentru inegalabilele sale spectacole şi pentru generaţiile de actori şi regizori pe care i-a format. Stea oferită de: Raiffeisen Bank.

Unul dintre cei mai aclamaţi regizori de teatru din operă din lume, creatorul fenomenului Schaubühne, regizorul Peter Stein primeşte o stea pe Aleea Celebrităţilor pentru felul unic în care a regândit arta regiei de teatru şi operă la final de veac şi început de mileniu. Stea oferită de: Institutul Cultural Român (ICR).

Regizorul Krystian Lupa primeşte o stea pe Aleea Celebrităţilor, pentru vocea sa unică în teatrul polonez şi mondial, pentru creaţiile sale care au impus în lume Teatrul de Artă. Stea oferită de: Adam Mickiewicz Institute.

Director al Centrului Naţional Coregrafic din Rennes, creatorul Companiei Studioul de Dans Contemporan la Grand Théâtre de Nancy, director artistic al Baletului Naţional din Chile, creator de spectacole, cap de afiş la Paris, Moscova, Montevideo, Tel Aviv, Santiago, Cardiff, Hamburg și Roma, Gigi Căciuleanu primeşte o stea pe Aleea Celebrităţilor pentru unicitatea creaţiei sale în lumea dansului şi teatrului, ce stă sub semnul muzicii şi al poeziei. Stea oferită de: JTI.

Primele șase stele au fost acordate anul trecut unor personalități ca George Banu (om de teatru), Eugenio Barba (regizor), Declan Donnellan (regizor), Nakamura Kanzaburo XVIII (actor kabuki, post mortem), Ariane Mnouchkine (regizor) și Silviu Purcărete (regizor).

Ceremonia de dezvelire a stelelor din Parcul Cetății va fi urmată, la ora 21:00, de o gală organizată la Sala Thalia. Evenimentul aduce pe scenă personalităţile distinse cu o stea pe Aleea Celebrităţilor, dar și patru premii speciale ce vor fi comunicate ca o surpriză în timpul evenimentului. Primele două premii speciale vor fi acordate în semn de excelență pentru activitatea profesională a unui actor (premiul special Virgil Flonda) şi a unui regizor, (premiul special Iulian Vișa). Organizatorii vor acorda, de asemenea, două premii speciale pentru doi sponsori, care au acordat un sprijin considerabil în realizarea acestei ediţii.

 

Sursa stire: http://www.sibfest.ro/stiri/sapte-noi-stele-pe-aleea-celebritatilor-de-la-sibiu

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Facebook

Baner

Organizatia E.M.M.A.

Baner
Baner