Baner
Baner
Baner
Pentru Comunitate
Vă implicaţi în viaţa comunităţii din care faceţi parte?
 
După 20 de ani...
Mai credeţi în Democraţie?
 
Aurul nostru
Cine vreţi să exploateze aurul din România?
 
Nota data de utilizatori: / 1
Cu cele mai mici noteCele mai bune 
Divertisment

Un cinema londonez, Future Cinema, pare să fi găsit soluţia de a-i introduce pe spectatori în cel mai direct mod în mijlocul acţiunii filmului vizionat.

 

Astfel, pentru unul din spectacolele sale, "Casablanca", a transformat sala în barul lui Rick din film, a vândut bilete la film care semănau a paşapoarte, iar spectatorilor li s-a sugerat să vină îmbrăcaţi cât mai aproape de moda anilor '40.

Pentru altă proiecţie, "Prometheus", un  depozit din Londra a devenit navă spaţială, spectatorii fiind îmbrăcaţi în costume speciale, în timp ce pentru "Ghostbusters" sala a fost transformată în hotelul în care vânătorii de fantome din film prind prima fantomă, unde actori costumaţi în oameni de ştiinţă ofereau explicaţii cu privire la echipamentele vânătorilor, precum şi o plimbare printr-o bibliotecă bântuită.

Preţul unui bilet la Future Cinema este de 35 de lire. Până acum, spectacolele Future Cinema au călătorit în oraşe britanice, dar şi la Berlin, Paris sau Kabul, iar în acest an, proprietarii intenţionează să le lanseze şi la Los Angeles şi New York.

Sursa articol: http://www.businessmagazin.ro/arta-si-societate/cinematograful-viitorului-cand-spectatorii-joaca-in-film-video-12009046

 
Diverse

Ştiaţi că în fiecare iarnă aproximativ 1,000,000,000,000,000,000,000,000 fulgi de cristal cad din cer iar pentru a face un fulg de zăpadă este nevoie de nu mai puţin de 1.000.000 de picături mai mici? Contrar credinţei populare, zăpada este un fenomen natural foarte complex.

Nu toată zăpada este la fel şi schiorii o ştiu foarte bine. La începutul anilor 1900, un grup de schiori pasionaţi, au întocmit un top al zăpezii. Din acest top reiese că zăpada este: “pow pow“, “piure de cartofi“, “zăpadă şampanie“, “pulbere“, “zăpadă lipicioasă” sau “zăpadă conopida“.

Specialiştii au demonstrat că un fulg de zăpadă este o aglomerare de cristale de gheaţă. Un fulg de zăpadă este format din aproximativ 180 miliarde de molecule de apă dar structura unui fulg de zăpadă se datorează unor factori externi precum temperatura, umiditatea şi vântul.

Cel mai mare fulg de zăpadă, ce a fost înregistrat de Cartea Recordurilor, a fost găsit în Fort Keogh, Montana pe 28 ianuarie 1887 şi măsură nu mai puţin de 15 cm lăţime şi 8 cm lungime.

 

Zapada Lucruri fascinante pe care nu le stiai despre zapadaÎn timp ce cei mai mulţi cred că zăpada este albă sau albastră sau uneori roşie, în realitate zăpada este incolora. Potrivit Naţional Snow şi Ice Data Center cristalele de zăpadă reflectă foarte bine lumina şi din cauza zăpadă produce iluzia mai multor culori.

Dacă v-aţi întrebat care este locul în care a nins cel mai mult până în prezent, atunci trebuie să ştiţi că pe Muntele Baker, Washington este deţinătorul recordului. În iarna anului 1999 nu mai puţin de 29000 cm de zăpadă au căzut pe muntele Baker.

Cea mai multă zăpadă căzută în decursul unei zile (24 de ore) s-a înregistrat în Silver Lake – Colorado, în 1921 şi a fost un strat de 76 cm.

Ştiaţi că un viscol poate să aducă nu mai puţin de 39 de milioane de tone de zăpadă şi poarta energia a 120 de bombe atomice? Unul dintre cele mai mari viscole a fost “The Great Blizzard of 1888″ ce a măturat 4 state americane, New Jersey, New York, Massachusetts şi Connecticut în anul 1888 şi a adus 127 cm de zăpadă.

Sursa articol http://bit.ly/LvG5WP

Sursa foto http://bit.ly/1eCmGuc

 
Sănătate

Accidentele ortopedice precum entorsele, degerăturile, dar şi infarctul, hipotermia şi degerăturile sunt câteva dintre problemele care ne pot crea neplăceri în sezonul rece. Până la consultul de specialitate, se pot aplica acasă unele măsuri care pot preveni complicaţiile. Cunoaşterea unor măsuri de bază este importantă pentru a gestiona o urgenţă medicală care poate surveni în anotimpul rece. Foarte des întâlnite acum sunt accidentele ortopedice cauzate de aluncările pe gheaţă, periculoase mai ales pentru vârstnici. Şi persoanele cu afecţiuni cardiace, dar şi cei cu alte boli cronice (astm, diabet, afecţiuni renale) pot avea mai multe probleme în anotimpul rece. Şi asta deoarece inima este suprasolicitată atunci când ne expunem la temperaturi joase. Capacitatea inimii de a pompa sânge în organism este îngreunată de îngustarea prin constricţie a vaselor de sânge. Astfel, în urma eforturilor de adaptare la temperaturile joase, ritmul cardiac creşte, corpul pierde apă, iar sângele devine mai vâscos. Din cauza acestor modificări ale organismului, iarna, cardiacii sunt mai expuşi riscului de a suferi un infarct sau un accident vascular cerebral.

Aspirină, în caz de infarct Durerea toracică intensă, care apare la efort sau nu, senzaţia de gheară apăsând, care durează peste 30 de minute, senzaţia de apăsare, care iradiază la baza gâtului, în umăr sau pe piciorul stâng sunt câteva dintre simptomele care anunţă infarctul. Dacă acestea nu cedează în urma administrării sublinguale de nitroglicerină, se apelează 112. În cazul în care persoana este conştientă, i se poate da jumătate de comprimat de aspirină (250 mg). Dacă semnele vitale ale victimei lipsesc, se poate iniţia resuscitarea primară.

Cum recunoşti un AVC? Accidentul vascular cerebral (AVC) se poate manifesta prin tulburări de vorbire şi de vedere, ameţeli, letargie, confuzie, cefalee, vărsături în jet, comă. Victima trebuie oprită de la orice efort fizic şi va fi aşezată pe spate, cu extremitatea cefalică (capul şi gâtul) uşor ridicată, la 30 de grade de la orizontală. Se apelează 112, iar în aşteptarea Salvării, aparţinătorii urmăresc semnele vitale ale victimei. În caz de stop cardio-respirator se începe resuscitarea.

Cum se face resuscitarea «cu mâinile goale» Suportul vital bazal sau resuscitarea „cu mâinile goale“ trebuie iniţiată imediat ce s-a instalat stopul cardio-respirator. Dacă victima nu răspunde la stimuli, se strigă după ajutor; se deschide gura şi, dacă este cazul, se îndepărtează corpii străini. Dacă nu respiră normal, se efectuează 30 compresiuni toracice, urmate de două respiraţii artificiale, apoi de cicluri consecutive de 30 compresiuni - două respiraţii, indiferent de numărul resuscitătorilor, până la apariţia semnelor vitale sau până la sosirea echipei medicilor.

Compresiunile se fac pe mijlocul toracelui, victima stând pe spate şi resuscitatorul deasupra, cu podul unei palme pe torace şi cealaltă deasupra, coatele fiind întinse. Respiraţia artificială se face dacă victima este inconştientă, nu respiră şi nu are niciun fel de mişcări. Salvatorul trebuie să îngenuncheze lângă victimă, cu o mână îi va menţine gura uşor întredeschisă, iar cu cealaltă îi va astupa nările. Se inspiră profund, buzele se vor lipi etanş pe gura victimei şi se insuflă aer timp de trei secunde.

Entorsele, luxaţiile şi fracturile, accidente de sezon Mai ales dacă practicăm sporturi de iarnă, dar şi din cauza alunecărilor pe gheaţă, iarna apar mai des traumatisme precum entorsele, luxaţiile şi fracturile. Consultul la medicul ortoped este mai mult decât necesar în aceste situaţii, însă până atunci, se pot lua acasă unele măsuri.

Gheaţa predispune la entorse şi luxaţii Mişcările bruşte, căzăturile, călcatul strâmb şi alunecările pe gheaţă pot avea ca urmare producerea entorselor. Acestea sunt leziuni traumatice ale unei articulaţii şi pot avea ca urmare întinderea sau ruperea ligamentelor. Entorsa poate fi de gradul I (întinderea ligamentelor), manifestată prin durere şi umflături, acealeaşi simptome apărând şi în entorsele de gradul II, la acestea adăugându-se şi senzaţia că articulaţia „fuge”.

Sursa articol: http://adevarul.ro/sanatate/medicina/primul-ajutor-neplacerile-iernii-1_52e62412c7b855ff56d6282a/index.html

 
Diverse

Un salt uriaş pentru omenire, dar un pas infim pentru galaxie. Aşa poate fi descrisă performanţa extraordinară a sondei spaţiale Voyager 1, prima creaţie umană care a reuşit să depăşească limitele sistemului nostru solar.

Lansată de pe Terra pe data de 5 septembrie 1977, la două săptămîni după sora sa Voyager 2, Voyager 1 a ieşit din sistemul nostru solar, după 35 de ani de călătorie. Astfel, conform calculelor făcute de specialiştii de la NASA şi publicate apoi în revista Science, evenimentul ar fi avut loc pe data de 25 august 2012.

De ce am aflat cu mai bine de un an întîrziere despre acest lucru? În primul rînd, pentru că este foarte greu să înţelegem care sînt limitele sistemului solar şi prin ce se caracterizează spaţiul învecinat. Cercetătorii de la NASA au publicat această ştire doar în momentul în care au fost siguri că există o diferenţă netă între compoziţia actuală a spaţiului pe care îl străbate sonda şi cel traversat pînă de curînd. A fost necesar peste un an de teste, verificări şi confirmări, pentru ca specialiştii să poată ajunge la concluzia că Voyager 1 a ieşit deja din sistemul solar. Ei au observat că, începînd cu finalul verii anului trecut, instrumentele de la bordul sondei au început să măsoare o concentraţie din ce în ce mai mare de protoni în spaţiul străbătut de Voyager. Acest fapt a confirmat modelele conceptuale existente, care arătau că aceste particule pot fi detectate în număr mult mai mare în spaţiul ce nu mai este controlat de vîntul solar.

Anul 2012 intră, astfel, în istoria călătoriilor drept anul în care primul corp fabricat de om a ieşit din sistemul solar. Iar importanţa acestui eveniment aşază anul trecut alături de alţi ani deosebit de importanţi pentru istoria călătoriilor speciei umane: 1969 (primii paşi spre Lună), 1961 (primul om în spaţiu), 1957 (primul satelit pe orbită), 1903 (primul zbor al unui avion), 1606 (descoperirea Australiei de către olandezi), 1519 (plecarea lui Magellan şi a flotei sale în primul ocol al Pămîntului), 1498 (anul în care Vasco da Gama ajunge în India după ce a ocolit Africa), 1492 (drumul lui Columb spre Americi) şi 1295 (sfîrşitul călătoriei lui Marco Polo spre China).

Unde a ajuns însă Voyager 1? În august 2012, se afla la 121 de unităţi solare depărtare de Terra, adică la o depărtare de 121 de ori mai mare decît distanţa dintre Pămînt şi Soare. Cu alte cuvinte, Voyager 1 se afla deja la 19 miliarde de kilometri depărtare, călătorind cu extraordinara viteză de 45 de kilometri pe secundă, spre centrul galaxiei, iar aparatele sale vor continua să ne transmită informaţii aproape încă un deceniu.

E o performanţă fantastică, dacă ne gîndim că sonda e construită şi dotată cu aparatură de la începutul anilor 1970. Iar dacă nu mai ţineţi minte sau nu aţi trăit în acea perioadă, vă propun să ne aducem aminte cîteva repere ale anului plecării misiunilor Voyager. În 1977, în timp ce, în România, pămîntul se cutremura, filmul Rocky cîştiga premiul Oscar, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii îşi serba Jubileul de Argint, Elvis se stingea din viaţă, John Lennon căpăta permisul de şedere permanentă în Statele Unite, sovieticii ajungeau pentru prima oară la Polul Nord, cu un submarin nuclear, iar Concorde îşi începea cursele comerciale regulate între Europa şi America. Tot în 1977, computerul personal abia apăruse, Internetul, în forma sa actuală de reţea globală, încă nu exista, iar ceasurile electronice şi calculatoarele de buzunar erau printre cele mai extraordinare aplicaţii tehnologice ale ştiinţei.

Nu putem să nu ne gîndim care ar fi performanţele unei misiuni trimise acum, folosind tehnologia din zilele noastre. Răspunsul la această întrebare s-ar putea însă să ne dezamăgească.

Şi asta pentru că, în ciuda uriaşei distanţe parcurse de către Voyager 1, aceasta se află la doar 17 ore-lumină distanţă de casă. Cu alte cuvinte, judecînd la scara galaxiei, primul ambasador al Terrei se află abia în faţa porţii, în drumul spre vecini. Iar calculele arată că drumul pînă la viitorul sistem solar, pe care Voyager îl va traversa, va dura cel puţin 40.000 de ani.

Cum va arăta planeta Terra peste 40.000 de ani? Care va fi atunci soarta omenirii? Imposibil de răspuns, mai ales dacă ne uităm înapoi în timp şi vedem că, acum 40.000 de ani, omenirea era încă în Epoca de Piatră.

Un lucru pare însă destul de sigur: datorită distanţelor enorme, călătoriile spaţiale interstelare nu vor putea fi efectuate după principiile actuale. Dar dacă ştiinţa terestră va putea imagina un mod revoluţionar de călătorie în spaţiu – timp, nu ar fi exclus ca cei care vor regăsi cîndva sonda Voyager 1 să fie tot de pe Terra. În fond, avem (cel puţin) 40.000 de ani la dispoziţie...

Adrian Stănică este jurnalist de ştiinţă şi cercetător la Institutul Naţional de Geologie şi Geoecologie Marină.

Foto: D. Călinescu

 
Diverse

Format în mediile politice occidentale de la jumătatea secolului al-XIX-lea, Al.I.Cuza avea să devină la puţină vreme după sfârşitul revoluţiei de la 1848, una din figurile centrale ale elitei politice româneşti pentru care, realizarea Unirii Principatelor Române era cel mai important obiectiv politic. Cu destule semne de întrebare legate de rapida lui ascensiune în cariera militară dar şi în privinţa reîntoarcerii sale în ţară la puţin timp după revoluţia din 1848, biografia lui Al.I.Cuza a stârnit interesul unui număr impresionant de istorici. Unul din aspectele rămase încă neelucidate este cu siguranţă acela legat de identificarea cu precizie a naturii regimului politic pe care cel denumit „domnitorul Unirii” l-a instaurat şi patronat.

Apartenenţa lui Al.I.Cuza la grupul tinerilor revoluţionari români de la jumătatea secolului al XIX-lea, dincolo de anumite calcule politice, a avut un important rol în alegerea sa ca şef al statului român.

Chiar dacă nota de provizorat a domniei lui Al.I.Cuza era lesne sesizabilă din declaraţii precum cea formulată chiar de el către guvernele Puterilor Garante la 25 ianuarie 1859 sau din avertismentele date de unii lideri conservatori, existau destule premise pentru ca susţinătorii săi să spere la imprimarea unei amprente liberale  noii guvernări.

Privind evoluţia domniei lui Al.I. Cuza în ansamblul ei, apare o întrebare legitimă cu privire la cauzele dispariţiei treptate a entuziasmului existent, la începutul domniei, atât la nivelul populaţiei dar şi a unei bune părţi a clasei politice, faţă de cel ales la 5 şi 24 ianuarie 1859 ca domnitor. Pentru liberali, semne de îndoială în privinţa modului în care intenţiona noul şef al statului să conducă,  aveau să  apară chiar din toamna lui 1859. După dovezile de susţinere publică pe care le arătaseră, radicalii din jurul lui I.C. Brătianu şi C.A. Rosetti  nu se aşteptau ca rostirea unor critici la adresa ministrului de interne şi a primului ministru N. Creţulescu să fie urmate de suspendarea unor ziare precum „Românul” şi „Nichipercea”.

Acceptarea de către Cuza a restrângerii libertăţii presei şi dizolvarea Adunării legiuitoare, erau urmate în toamna aceluiaşi an 1859, de intervenţia în forţă a poliţiei şi arestarea participanţilor la un miting al opoziţiei. În ciuda unor asemenea acţiuni politice cel puţin derutante pentru cineva care ar intenţiona să depisteze natura regimului politic pe care Cuza îl dorea în Principatele Române la începutul mandatului său,  grupările  politice reformiste din jurul lui I.C. Brătianu, Nicolae Golescu ş.a. încearcă să-i ofere pe mai departe întregul lor sprijin. Neluarea rapidă a unei opţiuni şi schimbările repetate de guvern, multe dintre ele stimulate chiar de Cuza, aveau să ducă treptat la o izolare a domnitorului pe eşicherul plitic.

Mişcarea surprinzătoare privind nominalizarea, la 24 ianuarie 1859 a lui  Barbu Catargiu, unul din cei mai importanţi lideri conservatori, ca şef al primului guvern unificat, o anumită ezitare în privinţa adoptării unei legi rurale moderne, dublată de  extinderea unei legi restrictive a presei în Ţara Românească (la 23 martie 1862) erau pentru reprezentanţii „stângii” noi dovezi ale faptului că regimul nu era dispus să accepte viziunea lor asupra reformelor.

Sursa articol: http://adevarul.ro/cultura/istorie/155-ani-mica-unire-al-i-cuza-tentatiile-domnii-autoritare-1_52e1fccdc7b855ff56bfe789/index.html

 
Sănătate

Ceaiul negru este  recunoscut mai ales pentru proprietăţile sale antioxidante, acesta îmbunătăţind în acelaşi timp modul de funcţionare al inimii, aliat în lupta împotriva colesterolului şi sursă de energie. Ceaiul negru este preparat din aceeaşi plantă din care este procesat şi ceaiul verde, dar proprietăţile acestuia sunt apropiate de cele ale cafelei. Cu toate acestea, dacă în conţinutul de cafea întâlnim cofeină, nu acelaşi lucru este valabil şi la ceaiul negru unde întâlnim conţinutul de teină.

Ceaiul este considerat un energizant natural, alegerea acestuia fiind mult mai potrivită în momentul în care este dorită consumarea unei băuturi care să stimuleze metabolismul. De asemenea, acesta reuşeşte să îmbunătăţească activitatea creierului prin creşterea puterii de concentrare, a atenţiei şi a relaxării.

O altă mare calitate a acestui tip de ceai este faptul că întăreşte sistemul imunitar, deoarece are un conţinut ridicat de tanini, substanţe bune în lupta împotriva unor boli precum gripa, hepatita şi împotriva unor tumori canceroase.

Ceaiul negru este şi un bun aliat şi în lupta împotriva afecţiunilor cardiovasculare. Consumul regulat al acestei băuturi previne oxidarea colesterolului, protejând sângele şi arterele ceea ce duce la reducerea riscului de a avea afecţiuni cardiace. Bogat în vitamine şi săruri minerale, alegerea acestui tip de ceai poate aduce un aport zilnic important de vitamine precum B1, B2, B6 şi acid folic. Consumul ceaiului negru trebuie limitat la o cană pe zi, prânzul fiind cea bună perioadă pentru degustarea acestei băuturi.

 

 
Diverse

Eminescu, cât timp a petrecut în Viena, arăta de regulă foarte bine şi era deplin de sănătos. Prin peliţa curată a feţei sale străbătea o rumeneală sănătoasă, iar ochii săi negri, nu mari, dar pururea vii, te priveau dulce în faţă şi se închideau pe jumătate când Eminescu râdea. Şi râdea adese, cu o naivitate de copil, de făcea să râză şi ceilalţi din societatea lui, iar când vorbea prin râs, glasul său avea un ton deosebit, un ton dulce, molatec, ce ţi se lipea de inimă. Părul său negru îl purta lung, pieptănat fără cărare spre ceafă şi astfel fruntea sa lată părea şi mai mare de cum era, ceea ce-i da o înfăţişare senină, inteligentă, distinctă. Eine Denkerstirne (frunte de gânditor), ziceau colegii săi germani. Avea statură mijlocie, era cam lat în spate, dar totul era proporţionat. Când a venit la Viena avea mustaţa rasă, ceea ce ne-a făcut să-l recunoaştem îndată, căci avea astfel încă înfăţişarea tânărului băiat ce dispăruse din mijlocul nostru în Cernăuţi, dar în Viena a lăsat să-i crească mustaţa. Avea însă obiceiul să şi-o tot muşte.

Eminescu nu ţinea defel la modă, dar hainele sale erau totdeauna curate şi le purta atât de mult, până deveneau imposibile. A avea în garderobă mai multe rânduri de haine de vară sau de iarnă era, după opinia lui Eminescu, un lux fără rost, de aceea la dânsul vara nu aflai decât un rând de haine de vară, şi iarna, numai unul de iarnă. Când vara avea lipsă de bani, el le punea zălog hainele de iarnă şi le scotea abia târziu, toamna. „Stau mai bine acolo“, îmi zicea el, şi sunt scutite de molii. Luxul unei redingote şi-l permitea însă. Aceasta îi servea pentru zile mari şi pentru vizite la persoane însemnate şi mai ales pentru ziua de Paşte, când cu toţii ne duceam la funcţionarul din minister dr. Vasile Grigoroviţă acasă ca să ciocnim cu ouă roşii să ne înfruptăm cu pască. Iarna purta un palton întunecat şi o căciulă de Astrahan pe care şi-o trăgea până peste urechi dacă gerul era mare. Mâinile le ţinea ferite în mânecile paltonului pe cari le împreuna la piept. Vara era veşnic cu mâinile în buzunar. Niciodată nu l-am văzut cu baston sau cu mânuşi pe mână, în schimb însă avea un cortel negru pentru ploaie. Traiul lui Eminescu era cât se poate de simplu. Nu am cunoscut un om cu mai puţine pretenţii ca dânsul.

Când avea bani mânca bine, iar când erau paralele pe sfârşite, se mulţumea cu puţin, fără ca să putem presupune că cauza acestei frugalităţi ar fi lipsa de bani. Nu dispuneam nici noi, ceilalţi colegi, de mai multe parale decât Eminescu, dar noi aveam grijă ca, îndată ce primeam banii, să plătim înainte abonamentul pentru cafeaua cu lapte ce o luam dimineaţa acasă şi pentru mâncarea de amiază ce o luam în restaurant. Astfel ne asiguram pentru luna întreagă, iar mâncarea de seară atârna de la împrejurări. Dacă nu cheltuiam pentru operă, teatru, concerte sau alte petreceri, mâncam bine seara, altfel trebuia să ne mulţumim cu foarte puţin. Eminescu însă nu era aşa de practic ca noi, şi nu avea grija de mâine. Lăsa ca totul să se rezolve de la sine şi devenea astfel un joc al împrejurărilor, provocate de nepăsarea sa. Dus pe gânduri şi preocupări şi pe atuncea de vreo idee ce-i frământa creierii, el uita adese şi de masă, şi trebuiau colegii să-i aducă aminte de această necesitate prozaică.

Mărturii despre Eminescu.

Povestea unei vieţi spusă de contemporani

Cătălin Cioabă (ed.)

Editura Humanitas, 2013

Sursa articol: http://www.lapunkt.ro/2014/01/12/teodor-v-stefanelli-exteriorul-portul-si-traiul-lui-eminescu/

 
Diverse

Oraşul Cluj ascunde comori arhitectonice nebănuite pentru locuitorii săi. Vechi de sute de ani, Clujul este fascinant prin istoria lui multiconfesională şi prin atracţiile pe care le găzduieşte în bisericile din oraş. Un tur ghidat al celor mai importante monumente renascentiste, dar şi baroce din oraş relevă străinului venit la Cluj un burg plin de istorie. Turul ghidat a fost posibil datorită istoricului clujean de artă Kovacs Zsolt, care oferă oricărui curios informaţii istorice de primă mînă.

„Nu poţi muri împăcat pînă nu îţi cunoşti locul unde te-ai născut“ – spune un dicton latin. Clujul merită vizitat, cunoscut pînă în cele mai intime detalii ale sale, pentru că este un oraş fascinant, cu totul special prin istoria sa.

Povestea începe cu declararea Clujului ca oraş regal, practic oraş liber, şi apoi cu devenirea Transilvaniei principat autonom. La 1541, Clujul se constituie ca un important centru al Transilvaniei, odată cu autonomia Ardealului.

Turul ghidat al Clujului renascentist atinge cîteva puncte de referinţă: Casa Wolphard-Kakas, Palatul Bánffy, Biserica Sfîntul Mihail, Biserica Piariştilor şi Biserica Reformată de pe strada Kogălniceanu.

Casele renascentiste ale Clujului erau situate ultracentral şi majoritatea prezentau un gang şi camere cu două ferestre la parter. Din secolele XVI-XII, Clujul devine un oraş burghez. Proprietarii caselor devin cetăţeni clujeni, iar nobilii care cumpără imobilele au un statut egal cu al oricărui alt cetăţean.

Una din cele mai importante comori renascentiste este Casa Wolphard-Kakas. Clădirea a început să fie construită în 1534, fiind finalizată abia în 1600. E puţin cunoscută de clujeni. Accesul spre ea se face prin prima curte interioară, de pe Bulevardul Eroilor, pe partea stîngă, în sensul de mers spre Teatrul Naţional.

A fost construită de prim-judele Clujului, Adrian Wolphard, şi se păstrează în condiţii bune, pînă azi, o parte însemnată a clădirii. Monograme cu numele lui Wolphard, dar şi al continuatorului său, István Kakas, care apar pe ancandramente, sînt conservate excelent. De asemenea, ceasul solar e foarte bine păstrat. István Kakas, preot, era pasionat de astronomie şi astrologie.

Următorul obiectiv este celebrul Palat Bánffy. Edificiul reprezintă o emblemă a barocului din Transilvania. Conţii Bánffy aveau deja o casă în secolul al XVII-lea. Ulterior, s-au extins şi s-a constituit, astfel, un teren de mari proporţii. Pe acesta a fost ridicat palatul, de către guvernatorul Bánffy Györg, la sfîrşitul secolului al XVIII-lea. A fost sediul Guvernului Transilvaniei. Acum e sediul Muzeului Naţional de Artă, dar sînt probleme cu retrocedarea, o parte fiind deja retrocedat!

Biserica „Sfîntul Mihail“, monument în esenţă gotic, a fost construită în mai multe sute de ani. În interior se află un fascinant altar, al celor trei Marii. De asemenea, din perioada renascentistă s-a păstrat un simbol al Clujului şi monograma preotului care oficia în acea perioadă.

Frumoasa Biserică a Piariştilor este prima biserică barocă din Transilvania, ridicată între anii 1718-1724. Se remarcă altarele, construite de arhitectul Cristoph Tausch, care a proiectat şi biserica. Mult timp, ea a aparţinut iezuiţilor, care în 1579 au venit la Cluj – Mănăştur, invitaţi de principele vremii , Ştefan Báthory, dar de nenumărate ori au fost izgoniţi din oraş de unitarieni, fiind consideraţi adversari. Se remarcă altarele Sfîntului Anton şi ale Sfintei Rita, dar şi cel al Maicii Domnului.

Biserica Reformată din strada Kogălniceanu se evidenţiază prin blazoanele mortuare extrem de atractive, dar mai ales prin amvonul a cărui carcasă din lemn de chiparos e panotată cu alabastru. Strada, considerată cea mai frumoasă din Cluj, este foarte vizitată de grupuri de turişti sosiţi în capitala Ardealului. Orice posibil vizitator are ce să vadă, într-un oraş unde românii şi maghiarii locuiesc împreună de sute de ani.

Tiberiu Fărcaş este jurnalist, realizator al site-ului www.clujulcultural.ro.

Articol preluat de la http://dilemaveche.ro/sectiune/bordeie-obiceie/articol/incursiune-clujul-renascentist

 

 
Nota data de utilizatori: / 1
Cu cele mai mici noteCele mai bune 
Diverse

Orașul Râșnov, cunoscut pentru cetatea sa medievală, va avea un tunel rutier în centrul localității și o parcare subterană, scriu jurnalistii de la incomemagazine.ro.

Două firme, una din Italia şi alta din Spania, şi-au depus ofertele pentru a realiza complexul proiect de amenajare a unei parcări subterane şi a unui tunel rutier prin centrul Râşnovului, investiţieunică la nivelul judeţului Braşov.

Tunelul va avea o lungime de 316 metri şi va străbate centrul Râşnovului, transferând astfel în subteran traficul auto din zona istorică a oraşului. Investiţia este una de peste 4 milioane de euro şi e parte integrantă dintr-un proiect de mai mare anvergură, prin care centrul istoric îşi va recăpăta farmecul de altădată.

 
Diverse

Crucea Caraiman, un monument istoric construit între anii 1926 şi 1928 şi situat pe Vârful Caraiman, a fost desemnată cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan, potrivit site-ului Guinness World Record.

Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial, situată pe Vârful Caraiman din Munţii Bucegi, este un monument istoric clasat în grupa A (de valoare naţională şi universală), potrivit Listei Monumentelor Istorice alcătuite de Ministerul Culturii.

Crucea Caraiman este situată la altitudinea de 2.291 metri, conform Guinness World Record. Monumentul are o înălţime de 39,5 metri şi include un soclu din ciment de 8 metri.

Cunoscut şi sub denumirea Crucea Eroilor, monumentul a fost ridicat pentru a cinsti memoria românilor care au murit în Primul Război Mondial.

Monumentul a fost verificat de către experţii Guinness pe 14 august 2013, se mai spune pe site-ul Guinness.

Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial este situată în şaua masivului Caraiman, chiar pe marginea abruptului către Valea Seacă, la altitudinea de 2.291 de metri, fiind unică în Europa atât prin altitudinea amplasării, cât şi prin dimensiuni, conform site-ului dedicat acestui monument.

Crucea este executată din profile de oţel, fiind montată pe un soclu din beton armat placat cu piatră, înalt de 8 metri. În interiorul acestuia se află o încăpere care a adăpostit iniţial generatorul de energie electrică ce alimenta cele 120 de becuri de 500 W de pe conturul Crucii.

Monumentul a fost realizat prin grija Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria ai României, în perioada 1926 - 1928, "întru slava şi memoria eroilor prahoveni căzuţi în Primul Război Mondial, 1916-1918, pentru apărarea patriei", aşa cum stă scris pe placa comemorativă fixată pe partea nordică a soclului.

Potrivit documentelor de la vremea respectivă, realizatorii structurii metalice au fost Direcţia de Poduri din cadrul Direcţiei Generale CFR şi secţiile L1 şi L5 Sinaia, proiectanţii - inginerii români Teofil Revici şi Alfred Pilder, iar dirigintele de şantier - Nicu Stănescu.

Proiectul ansamblului a fost realizat de arhitecţii Constantin Procopiu şi Georges Cristinel, iar monumentul a fost inaugurat şi sfinţit pe 14 septembrie 1928, de sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci.

Construcţia monumentului a început în anul 1926 şi s-a finalizat în august 1928. Regina Maria a urmărit îndeaproape execuţia până la finalizarea ei.

Soclul monumentului a fost realizat în anul 1930 din beton armat îmbrăcat în piatră de calcar fasonată şi îngrijit rostuită. Soclul a fost construit la doi ani după sfinţirea Crucii, pentru o mai bună încastrare a ei, iniţial aceasta fiind introdusă direct în stâncă.

Sursa articol: http://www.gandul.info/stiri/record-guinness-crucea-caraiman-cea-mai-inalta-cruce-din-lume-amplasata-pe-un-varf-montan-11867310

Sursa foto: http://vilafrida.ro/wp-content/uploads/2011/03/crucea-eroilor-4.jpg

 
Mai multe articole ...

Facebook

Baner

Organizatia E.M.M.A.

Baner
Baner