Baner
Baner
Baner
Pentru Comunitate
Vă implicaţi în viaţa comunităţii din care faceţi parte?
 
După 20 de ani...
Mai credeţi în Democraţie?
 
Aurul nostru
Cine vreţi să exploateze aurul din România?
 
Nota data de utilizatori: / 3
Cu cele mai mici noteCele mai bune 
Naţional

Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internaţională a Muncii, în 1889, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestaţii muncitoreşti. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea ţărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autorităţile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă, potrivit wikipedia.org

Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificaţiei zilei de 1 mai, de sărbătoare internaţională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcţiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.

Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federaţiei Sindicatelor din Statele Unite şi Canadei (precursoarea Federaţiei Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor şi Tâmplarilor a iniţiat introducerea unei rezoluţii care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, şi după 1 mai 1886", sugerându-se organizaţiilor muncitoreşti respectarea acesteia.

7 sindicalişti, condamnaţi la moarte

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite. Însă, cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde au mers 90.000 de demonstranţi, din care aproximativ 40.000 se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35.000 de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.

Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piaţa Heymarket din Chicago. Numărul greviştilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstraţii, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaţilor de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick". Poliţia a intervenit, 4 protestatari au fost împuşcaţi şi mulţi alţii au fost răniţi.

În seara aceleaşi zile, a fost organizată o nouă demonstraţie în Piaţa Haymarket. Din mulţime, o bombă a fost aruncată spre coloana de poliţişti. Au fost răniţi 66 de poliţişti, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliţia a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câţiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhişti, care aparţineau unei mişcări muncitoreşti promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecaţi. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franţa şi Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 7 dintre aceştia au fost condamnaţi la moarte (doi având ulterior pedeapsa comutată la închisoare pe viaţă) şi unul la 15 ani închisoare. Şapte ani mai târziu, o nouă investigaţie i-a găsit nevinovaţi pe cei 8.

SUA nu sărbătoresc pe 1 Mai

În anul 1888, la întrunirea Federaţiei Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susţinerea, prin manifestaţii şi greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social-democraţii afiliaţi la aşa-numita Internaţională a ll-a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internaţională a muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstraţii în SUA, în majoritatea ţărilor europene, în Chile, Peru şi Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaţionala a ll-a a chemat toţi sindicaliştii şi socialiştii să demonstreze energic, pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului şi pentru pace universală".

Instrumentare politicăLa scurt timp, Federaţia Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Labor Day („Ziua Muncii"), anual, în prima zi de luni a lui septembrie. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmând această dată ca sărbătoare legală. Această decizie a fost luată pentru a repara ofensa adusă greviştilor de la Sindicatul American al Căilor Ferate şi al căror protest fusese înăbuşit prin trimiterea de trupe. Ziua Muncii în SUA este asimilată grătarelor, autostrăzilor aglomerate şi ca ultimul lung week-end al verii.

1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internaţională a Muncii. Există şi excepţii, de exemplu Australia, Elveţia şi Statele Unite, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea ţărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă.

În ţările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoţită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiţie a mişcării muncitoreşti internaţionale. De asemenea, şi naziştii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiţii. Ziua de 1 mai, fusese transformată într-o sărbătoare a comunităţii naţionale germane, promiţându-se construirea unui socialism naţional, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc. Un discurs rostit de Hitler la 1 mai 1933 este edificator în acest sens: Certurile şi neînţelegerile simbolizate de lupta de clasă se transformă acum într-un simbol al unităţii şi înălţării naţiunii[3]. Ziua de 1 mai a fost transformată de către nazişti într-o sărbătoare propagandistică. Se suţinea că ziua de 1 mai trebuie să devină o sărbătoare a întregii naţiuni şi nu poate fi transformată într-un simbol al luptei proletare şi a decadenţei.[necesită citare] Serbările câmpeneşti, chioşcurile cu bere şi spectacolele nu lipseau, dar sindicatele fuseseră interzise. Organizaţiile muncitoreşti au fost înlocuite cu directive de la partidul unic. Peste timp, grupări radicale folosesc retorica nazistă, participând la proteste violente având ca pretext ziua de 1 mai (de exemplu, în Germania).

122 de ani de istorie în România

În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mişcarea socialistă în 1890. În perioada regimului comunist, de 1 mai autorităţile organizau manifestaţii uriaşe pe marile bulevarde. Coloanele de muncitori, în ţinute festive, scandau lozinci şi purtau pancarte uriaşe. După 1990, importanţa propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte, delectându-se cu mici şi bere. În 2003, pentru prima oară în istoria postdecembristă, o confederaţie sindicală (Blocul Naţional Sindical) a încercat organizarea unei adunări populare, cu mici, bere şi muzică, pentru a serba acestă zi. Criticile nu au lipsit, la fel nici acuzaţiile de simpatie pro-comunistă, amintirea propagandei PCR fiind încă vie în conştiinţa populaţie

Sursa stire: http://www.romanialibera.ro/timpul-liber/fapt-divers/cum-a-ajuns-1-mai-sarbatoare-internationala-262432

 
Naţional

Regizorul şi scriitorul Petre Bokor, care a realizat montări memorabile ale unor spectacole precum "Scandal la operă!", de Ken Ludwig, şi "Ultimul Don Juan", de Neil Simon, a murit, sâmbătă, la vârsta de 73 de ani, în Canada, informează Teatrul Nottara din Bucureşti. "Coleg şi prieten preţuit, Petre Bokor va rămâne în amintirea noastră, atât prin realizările profesionale şi artistice, cât şi prin personalitatea sa caldă - un regizor delicat în lucrul cu actorii, un profesionist perseverent, cu o inteligenţă remarcabilă, un artist cu o tandră pasiune pentru comedie, un om diplomat, cu un dezvoltat simţ al umorului. A iubit literatura, filmul şi teatrul. A fost creator în toate aceste domenii şi a împărtăşit din cunoştinţele sale în calitate de profesor de teatru în Edmonton, Canada. Nu a încetat nicio clipă să se dedice publicului şi oamenilor de teatru", se arată în comunicatul citat.

"Teatrul românesc a mai pierdut un artist. Teatrul Nottara a pierdut şi un mare prieten. Petre Bokor rămâne, pentru noi, acel regizor care a ştiut să ne propună texte de mare succes, să facă distribuţii impecabile şi spectacole care s-au jucat sau se joacă ani de zile cu casa închisă. Atmosfera, la repetiţiile sale, era în armonie cu întreaga sa fiinţă, plină de umor, de tandreţe, de entuziasm", a declarat Marinela Ţepuş, directoarea Teatrului Nottara.

Regizorul, născut pe 24 mai 1940 şi care s-a stabilit în urmă cu mulţi ani în Canada, "nu a fost niciodată cu adevărat departe de ţară", profitând de orice prilej pentru a reveni în România, pentru a lucra împreună cu artiştii din ţară. În urma unor astfel de colaborări s-au născut spectacole de succes pe scenele teatrelor din Bucureşti, cum ar fi "Leul în iarnă", de James Goldman (2001, Teatrul Naţional I.L. Caragiale), "Cumetrele", de Michel Tremblay (1994, Teatrul Odeon), "A fi sau ce va fi…", de Lyle Victor Albert (Teatrul Metropolis), "Nebunia regelui George", de Alan Bennett (Teatrul L.S. Bulandra), "Vrăjitorul din Oz", după basmul lui L. Frank Baum (Teatrul Excelsior).

De Teatrul Nottara l-a legat o prietenie îndelungată, un ataşament generos ce l-a determinat adesea să revină în ţară. Petre Bokor a realizat montări memorabile pentru instituţie, precum "Scandal la operă!", de Ken Ludwig, "Ultimul Don Juan", de Neil Simon, "39 de trepte", după un film de Alfred Hitchcock - producţii care bucură şi în prezent publicul -, "Blues", de Arthur Miller (2008), "Război şi pace", adaptare după romanul lui Lev Tolstoi (2003), "Miresele căpitanului", de Larry Gelbart (2002).

"Linişte în culise!", de Michael Frayn (2008, Teatrul Maghiar de Stat, Cluj), "Cyrano", de Buffalo de Ken Ludwig (2007, Teatrul Naţional Mihai Eminescu, Timişoara), "Aţi auzit ce s-a întâmplat în drum spre forum?", de Plaut (2006, Teatrul Naţional Târgu Mureş), "Cumetrele de Michel Tremblay (2001, Teatrul Naţional Marin Sorescu, Craiova), şi "Jack şi femeile lui", de Neil Simon (Teatrul Sică Alexandrescu, Braşov) sunt câteva dintre montările sale în teatrele din ţară.

Petre Bokor a scris "Tumbe în plină stradă" (schiţe, 1971), "Opriţi secolul, cobor!" (umoristice, 1974), "Micii mei toreadori" (schiţe, 1979), "Toma Caragiu" (1982), "Carte despre Toma Caragiu" (1996), "Pe cuvânt de cineast" (schiţe, 1995), "Planeta Silvestru" (1998), "Ieşirea la pagina 2681" (2000) şi a semnat regia unor filme ca "Tufă de Veneţia" şi "Apa ca un bivol negru" - documentar pe l-a realizat alături de prietenii săi Mircea Veroiu, Dan Piţa, Andrei Cătălin Băleanu şi Youssouff Aidaby.

Sursa stire: http://www.mediafax.ro/cultura-media/regizorul-si-scriitorul-petre-bokor-a-murit-la-varsta-de-73-de-ani-12535582

 
Floreşti

Înscrierile pentru cea de-a noua ediţie a Festivalului Naţional de Teatru Tânăr Ideo Ideis de la Alexandria, care se va desfăşura în perioada 18 - 26 august, au început, termenul limită pentru trimiterea aplicaţiilor fiind 7 iunie, ora 23.59.

Trupele de tineri actori din întreaga ţară se pot înscrie la cel mai amplu proces de educaţie alternativă prin artă dedicat liceenilor din România: Festivalul Naţional de Teatru Tânăr Ideo Ideis din Alexandria. La finalul perioadei de preselecţie, nouă dintre trupele înscrise vor avea şansa de a-şi prezenta spectacolele de teatru pe scena Casei de Cultură din Alexandria, în faţa publicului Ideo Ideis compus din tineri participanţi, artişti de renume, oameni de cultură, profesionişti din diverse domenii, comunitatea locală şi mentorii festivalului - Cătălin Ştefănescu, Andi Vasluianu, Medeea Marinescu, Vlad Zamfirescu şi Marius Manole.

Pentru a participa la Ideo Ideis, trupele de liceeni trebuie să consulte ghidul trupelor aplicante şi apoi să completeze formularul disponibil pehttp://ideoideis.ro/inscriere. Începând din acest an, secţiunea "Competiţie" se transformă în "Spectacole de Teatru Tânăr".

"De opt ani, liceenii au tot venit şi revenit la Ideo Ideis nu pentru a câştiga premii, ci pentru întâlnirile fericite pe care festivalul le prilejuieşte invariabil. Ne-au spus-o constant, prin intermediul formularelor de feedback pe care le completează la finalul fiecărei ediţii, iar anul acesta am decis să renunţăm la ideea de competiţie şi să le oferim şansa de a juca în faţa publicului şi a invitaţilor noştri nu din postura de concurenţi, ci de tineri actori. Cătălin Ştefănescu, Andi Vasluianu, Medeea Marinescu, Marius Manole şi Vlad Zamfirescu, cei la care, până acum, liceenii se raportau ca la nişte juraţi, devin mentori Ideo Ideis şi continuă să ofere îndrumare şi feedback participanţilor pe întreaga perioadă a festivalului", a declarat Alexandru Ion, cofondator al proiectului.

La fel ca în anii trecuţi, festivalul îşi deschide porţile şi către tinerii care vor să ia parte la atelierele de teatru tânăr, dramaturgie, coregrafie, scenografie, muzică & ritm şi educaţie vizuală, dar nu fac parte dintr-o trupă de teatru. Sesiunea de înscriere dedicată tinerilor din Alexandria va fi deschisă pe 12 mai, iar cea pentru publicul larg pe 10 iunie.

Festivalul de Teatru Tânăr Ideo Ideis a debutat în 2006, ca urmare a iniţiativei a trei liceeni din Alexandria - Andreea Borţun, pe atunci în vârstă de 15 ani, Oana Nedelea, în vârstă de 16 ani, şi Alexandru Ion, care avea 18 ani la vremea respectivă -, cărora cu două săptămâni înainte de începerea primei ediţii li s-a alăturat actorul Marcel Iureş, preşedinte onorific al festivalului.

În 2009, Ideo Ideis s-a bucurat de susţinerea sopranei Angela Gheorghiu şi a actorului englez, recompensat cu un premiu Oscar, Jeremy Irons.

Sursa stire: http://www.mediafax.ro/cultura-media/inscrierile-pentru-festivalul-national-de-teatru-tanar-ideo-ideis-de-la-alexandria-au-inceput-12519683

 
Naţional

Greu de găsit chiar şi în zilele noastre o comunitate religioasă mai controversată şi mai învăluită în mister şi prejudecăţi decât celebrii Amish, grupaţi în unele dintre cele mai puţin cunoscute culte creştine din lume. Par rupţi de lume şi bizari, aidoma membrilor unei secte care a întors definitiv şi irevocabil spatele ştiinţei, tehnologiei şi realităţilor lumii moderne. Au fost şi sunt încă subiect al glumelor de diverse facturi, precum şi al tuturor învinuirilor posibile. Evident, la o simplă investigare, credincioşii Amish ne apar ca nişte oameni perfect normali, ba chiar inofesivi şi pacifişti în ciuda obiceiurilor şi principiilor lor pe care suntem tentaţi să le numim extremiste.

Anabaptişti de modă noua

Credincioşii Amish din Statele Unite sunt grupaţi astăzi într-o sectă religioasă care descinde direct din primii anabaptişti din Europa secolului şaisprezece. Aceşti anabaptişi creştini au pus sub semnul întrebării reformele lui Martin Luther în timpul Reformei Protestante, respingând pe această cale botezul copiilor în favoarea rebotezării acestora la maturitate.

Anabaptiştii militau şi pentru separaţia dintre stat şi biserică, o măsură de neimaginat în secolul şaisprezece. Mai târziu, anabaptiştii au fost numiţi menoniţi după conducătorul anabaptist de origine olandeză Menno Simons (1496-1561). Tot în acele vremuri, un mare grup de credincioşi anabaptişti a fugit în Elveţia şi în alte zone cât mai îndepărtate ale Europei Occidentale, pentru a scăpa astfel de persecuţiile religioase la care erau supuşi. Alte denominaţiuni anabaptiste s-au dovedit a fi mennoniţii şi hutteriţii.

Comunitatea Amish a apărut în urma unei schisme din sânul mennoniţilor elveţieni, eveniment petrecut în anul 1693, când liderul mennonit Jakob Amman şi adepţii săi fideli au adoptat şi dus la extrem practica izolării sociale a oricărui membru care nu trăia după obiceiurile grupării, condamnând pe de altă parte restul credincioşilor mennoniţi pentru neaplicarea acestei măsuri în sânul propriilor comunităţi. Credincioşii Amish s-au răspândit din acel moment în Elveţia, Alsacia, Germania, Rusia şi Olanda, cu specificaţia că în prezent nu mai există niciun Amish în Europa.

Toţi au migrat şi s-au stabilit definitiv în Statele Unite în decursul secolelor 18, 19 şi 20. Cei rămaşi în Europa au fost asimilaţi treptaţi în alte secte mennonite. Emigraţia lor în America de Nord a început odată cu secolul 18, motivată în special de persecuţiile religioase şi de obligativitatea serviciului militar. Primii emigranţi s-au stabilit pe teritoriul statului Pennsylvania, unde există şi astăzi o mare comunitate. În anul 1850 a sosit momentul ca Amish-ii să se confrunte cu prima schisma din propria loc sectă.

Momentul a fost unul crucial, căci aceşti oameni s-au despărţit în două mari ordine, unul autointitulat „vechi” care a rămas fidel tuturor perceptelor iniţiale, şi altul „nou” care acceptă în linii mari schimbările sociale şi inovaţiile tehnologiei şi ştiinţei, dar păstrează o parte din tradiţii.

În prezent, există circa 280.000 de credincioşi ai ordinului vechi, care trăiesc în peste 200 de mici aşezări situate atât în S.U.A. cât şi în Canada. Cele mai mari comunităţi sunt în Pennsylvania, Ohio, Indiana, Iowa, Illinois şi Kansas.

Credinţe şi credinţă

Precum orice altă denominaţiune protestantă tradiţională, credincioşii Amish consideră că Biblia este singura autoritate religioasă pe care trebuie să o urmeze, cu toate că în multe case Amish, tronează la loc de cinste câte un exemplar din cartea Martyr’s Mirror, o lucrare despre istoria cultului precum şi despre venerarea memoriei credincioşilor Amish, mennoniţi şi anabaptişti ucişi pentru propriile convingeri religioase.

Aşa numit-ul The Budget, care apare neîntrerupt din anul 1890 este un jurnal cu acoperire naţională scris pentru informarea comunităţilor. Credinţele lor religioase coincid în general cu cele ale mennoniţilor. Ei cred bunăoară în importanţa capitală a studiului individual al Bibliei, precum şi în menţinerea unei vieţi lipsită de păcate imediat după momentul botezului. Conform propriilor afirmaţii, credincioşii Amish se deosebesc de ceilalţi mennoniţi prin importanţa pe care o conferă unor valori precum umilinţa, familia, comunitatea şi mai ales izolarea faţă de lumea înconjurătoare.

Slujbele religioase au loc prin rotaţie în casele şi hambarele tuturor familiilor. Un vagon mare asigurat cu bănci şi mese este tractat deseori pe proprietatea familie căreia i-a revenit rolul de gazdă pentru slujbă

Folosirea oricărui insturment muzical este strict interzisă în biserici, instrumentele fiind considerate „lumeşti”, deci „păcătoase”…

Fuga de curent electric

 

Cu toate acestea, credincioşii cântă deseori din gură în timp ce sunt la slujbe, muncesc, se joacă sau stau în casă. Ausband, imnul Amish se aude deseori, iar cântatul în grup este întotdeauna la unison, fără să se acorde vreo atenţie armoniei şi armonizării vocale. Copii Amish merg la şcoli conduse de propriile comunităţi, după care pot urma o şcoală până la echivalentul clasei a opta de la noi, această cerinţă fiind acceptată de către Curtea Supremă a SUA în anul 1972.

Orele de şcoală se ţin în limba engleză şi au ca obiect doar învăţarea citirii, scrierii şi matematici, alături de istoria Amish şi de deprinderea câtorva noţiuni de agricultură şi lucru manual. Rumspringa sau „alergarea în cerc” este termenul generalist folosit de credincioşi pentru a defini perioada adolescenţei. Perioadă dedicată găsirii unei perechi, Rumspringa se constituie într-un răstimp în care strictele reguli sociale sunt puţin îmblânzite. La sfârşitul „alergării în cerc”, tinerii trebuie să-şi găsească deja o viitoare soţie şi să fie botezaţi.

Fetele şi femeile poartă bonete caracteristice şi rochii lungim până la pământ indiferent de cât de cald este afară. Niciodată nu se tund şi nu au voie să poarte niciun fel de bijuterii. De machiaj sau parfumuri nici nu încape vorba…

Cu toate acestea, credincioşii acestui cult nu trăiesc în izolare socială completă. Deseori merg în oraşe pentru cumpărături  folosind în acest scop doar căruţele şi bicicletele.

Sunt agricultori şi fermieri excelenţi, şi mai toate comunităţile lor se întreţin singure. Sunt de asemeni meşteşugari renumiţi, produsele lor fiind foarte căutate pentru calitatea lor.

La fel, fructele, legumele, cerealele, laptele şi ouăle vândute de ei sunt produse ecologice prin definiţie, deoarece aceşti oameni nu folosesc niciun fel de îngrăşăminte chimice.

În mod bizar, acceptă fotografierea caselor şi fermelor lor, dar se feresc să fie fotografiaţi personal deoarece se tem că astfel încalcă cea de-a doua poruncă din decalogul lui Moise.

Din acelaşi motiv, chiar şi păpuşile nu care se joacă fetiţele lor nu au chip şi trăsături faciale…

Amish-ii nu se implică în politicile locale sau naţionale, nu votează şi nu lucrează în poliţie sau armată. Refuză orice formă de protecţie statală şi orice fel de asigurare. În schimb, toată comunitatea ajută cu bani orice membru care are nevoie de medic.

În aceste condiţii, cu provocări tot mai diverse care se arată la orizontul S.UA., nimeni nu poate aproxima care va fi soarta credincioşilor Amish.

 

Sursa articol: http://www.descopera.ro/cultura/12449585-comunitatile-amish-intre-legende-urbane-si-adevar

 

 
Cluj-Napoca

Scriitorul Gabriel Garcia Márquez, care a murit joi, în Mexic, unde locuia de peste trei decenii, va fi omagiat marţi şi în ţara sa natală, Columbia, printr-o ceremonie care va avea loc în catedrala naţională din Bogota.

Preşedintele columbian Juan Manuel Santos - care, după decesul scriitorului Gabriel Garcia Márquez, joi, la vârsta de 87 de ani, a decretat trei zile de doliu naţional - va fi prezent la această ceremonie, însă nu se ştie deocamdată dacă familia autorului va asista la eveniment, informează bbc.co.uk.

Un omagiu îi va fi adus lui "Gabo" şi luni, în Ciudad de Mexico. Preşedintele columbian Juan Manuel Santos va veni cu această ocazie în Mexic pentru a asista la ceremonia care va avea loc la Palacio de Bellas Artes, a anunţat, vineri, ambasadorul columbian în Ciudad de Mexico, José Gabriel Ortiz. La ceremonie va asista şi preşedintele mexican, Enrique Pena Nieto. Palacio de Bellas Artes din Ciudad de Mexico, oraş în care "Gabo"- aşa cum era numit cu afecţiune scriitorul - a trăit în ultimele trei decenii, a mai găzduit ceremonii de omagiere organizate în memoria unor mari artişti mexicani, precum scriitorul Carlos Fuentes, cântăreaţa Chavela Vargas şi actorul de comedie Mario Moreno "Cantinflas".

Deşi trăia de peste 30 de ani în Mexic, ţară în care Márquez a fugit în 1981, după ce a aflat că oficialii armatei columbiene vor să-l chestioneze privind legăturile sale cu gherilele de stânga, Columbia crede că trebuie să îl onoreze cum se cuvine pe cel care este considerat cel mai mare scriitor al ei. Ceremonia organizată marţi la Bogota va fi difuzată la televiziunea naţională.

De asemenea, în următoarele zile, în biblioteci şi parcuri din Columbia vor fi organizate lecturi din operele lui Gabriel Garcia Márquez, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe 1982.

O ceremonie de înmormântare simbolică va fi organizată marţi şi în localitatea natală a scriitorului, Aracataca, despre care se crede că a fost sursa de inspiraţie pentru oraşul fictiv Macondo descris în romanul "Un veac de singurătate".

Trupul neînsufleţit al scriitorului a fost deja incinerat, a anunţat, vineri, ambasadorul Columbiei în Mexic, José Gabriel Ortiz, refuzând să ofere alte detalii.

Postul de radio columbian Caracol informa că trupul neînsufleţit al scriitorului a fost incinerat joi, chiar în ziua în care acesta a murit, şi cita surse apropiate familiei. Potrivit Caracol, cenuşa scriitorului se află la casa funerară J. García López din Ciudad de Mexico. De altfel, reprezentanţii firmei de pompe funebre au declarat pentru AFP că "serviciul funerar a avut loc", fără să ofere alte informaţii.

Familia scriitorului columbian nu a decis încă dacă cenuşa va fi împărţită între Mexic şi Columbia sau dacă va fi păstrată toată într-un singur cavou, a mai spus, vineri, ambasadorul columbian.

În ultimele zile de viaţă, scriitorul s-a aflat în compania familiei sale şi avea o stare de sănătate "foarte fragilă". Pe 8 aprilie, romancierul fusese externat dintr-un spital din Ciudad de Mexico, unde a fost tratat vreme de opt zile contra pneumoniei. Cotidianul mexican El Universal, citând "surse demne de încredere", a anunţat la începutul săptămânii trecute recidiva cancerului limfatic cu care fusese diagnosticat Gabriel Garcia Márquez în urmă cu 15 ani şi faptul că boala s-a extins la plămâni, ganglioni şi ficat.

Însă, două zile mai târziu, preşedintele columbian Juan Manuel Santos a dezminţit această versiune, afirmând că scriitorul "a suferit de o pneumonie".

La rândul ei, familia scriitorului preciza că acesta avea o stare de sănătate "foarte fragilă", dar "stabilă", fără să facă nicio referire la cancer.

Ultima apariţie publică a lui Gabriel Garcia Márquez a avut loc pe 6 martie, când scriitorul a stat la poarta reşedinţei sale din Ciudad de Mexico, unde locuia de peste 30 de ani, pentru a-i primi pe jurnaliştii veniţi în vizită cu ocazia aniversării sale. Scriitorul şi-a întâmpinat oaspeţii zâmbitor, a primit cadouri şi a acceptat să se lase fotografiat, fără a acorda însă interviuri.

În ultimii ani, Gabriel Garcia Marquez şi-a redus apariţiile publice şi declaraţiile în mass-media din cauza sănătăţii sale precare.

Născut pe 6 martie 1927, în localitatea columbiană Aracataca, Gabriel Garcia Márquez a locuit în Mexic de câteva decenii şi, slăbit din cauza bolii, nu a mai scris nimic de la cel mai recent roman al său, "Memoria de mis putas tristes" ("Povestea târfelor mele triste"), apărut în 2004.

În nuvelele şi romanele sale se reunesc, în mod firesc, fantasticul şi realităţile de zi cu zi, scriitorul fiind inclus, de altfel, de mulţi critici literari în categoria romancierilor realismului fantastic sud-american. Cel mai popular roman al său este "Un veac de singurătate" (1967), vândut în peste 30 de milioane de copii şi tradus în peste 25 de limbi străine, dar foarte cunoscute sunt şi "Cronica unei morţi anunţate" (1981), "Dragostea în vremea holerei" (1985), "Generalul în labirintul său" (1989). Scriitorul era cunoscut, de asemenea, şi pentru faptul că era un susţinător al ideologiei comuniste.

La fel ca mulţi autori sud-americani, Gabriel Garcia Marquez a depăşit graniţele universului literar. Romancierul columbian a devenit un veritabil erou al politicienilor de stânga din America Latină, definindu-se ca un aliat al liderului revoluţionar cubanez Fidel Castro şi un critic al intervenţiilor violente ale Washingtonului în Vietnam şi în Chile.

Considerat cel mai popular scriitor de limbă spaniolă de după Miguel de Cervantes, din secolul al XVII-lea, Gabriel Garcia Marquez a atins un nivel de celebritate literară care a generat comparaţii cu Mark Twain şi Charles Dickens.

Sursa stire: http://www.mediafax.ro/cultura-media/ceremonii-si-evenimente-in-memoria-lui-gabriel-garcia-marquez-organizate-in-columbia-si-mexic-12498912

 
Naţional

Sărbătoarea de Paște este, alături de cea de Crăciun, una dintre cele mai importante în România. Învierea Domnului este prilejul pentru o sărbătoare în care familiile se strâng împreună, dar și una în care întreaga comunitate se bucură și învie la rândul ei.

Creștinii se pregătesc pentru Paște prin adoptarea Postului Mare, care durează 48 de zile și începe în ziua de luni a săptămânii a 7-a de dinaintea sărbătorii pascale. Ultima săptămână a postului este numită Săptămâna Patimilor și începe în duminica Floriilor, ce comemorează intrarea lui Iisus în Ierusalim, iar mai apoi prinderea, crucificarea și moartea Lui. În această săptămână majoritatea bisericilor ortodoxe țin slujbe zi de zi, slujbe care se numesc Denie. Ziua de joi este numită Joia Mare iar la fel, ziua de vineri, Vinerea Mare când credincioșii comemorează crucificarea și moartea lui Iisus Hristos. Vinerea Mare de regulă presupune un post negru, în care nu se consumă niciun aliment.

Câte regiuni în România, atâtea obiceiuri și tradiții ce țin de sărbătoarea pascală, unele uitate de mult, altele care încă se practică cu sfințenie. De la roșitul ouălelor și până la masa de Paște, românii se mândresc cu obiceiuri frumoase, care parcă țin istoria în loc. În zona Buvocovinei, în seara de Înviere, fetele din sat merg la biserică și spală clopotnița cu apa neîncepută, cu care se spală apoi pe față a doua zi ca să fie frumoase tot anul și pentru a atrage tot atâția băieți cum atrage clopotnița oamenii la biserică.

În câmpulung Moldovenesc datina dictează ca și creștinii să se adune în curtea bisericii în ziua de duminică, unde fiecărui gospodar îi va fi pregătit un coș pascal. În acesta sunt așezate simpolurile bucuriei pentru întreg anul: semințe de mac pentru a alunga seceta, sare pentru belșug, zahăr pentru îndulcirea bolilor, făină pentru bogăție și ceapa pentru a vă proteja de insecte.

Maramureșul încă păstrează o datină specială pentru copii. Aceștia, în prima zi de Paști, vor merge la vecini și prieteni să anunțe  Învierea Domnului, iar în schimbul vestirii vor primi câte un ou roșu de la fiecare vecin căruia îi vor trece pragul.

Banatul practică în Duminica Paștilor tradiția tămăierii bucatelor. Fiecare persoană ce este la masă primește câte o lingură cu paști, urmând să deguste porc fiert, ouă și mâncăruri tradiționale și se termină cu friputra de miel.

În Ardeal, în noaptea de Paști, se ia toaca de la biserică și se dă spre păire tinerilor băieți în cimitir. Însă aceasta poate fi furată dacă nu este păzită bine, iar cei ce nu au putut împiedica acest furt vor trebui să dea un ospăț mare de unde să se înfrupte și “hoții” și “păgubașii”.

Îm Moldova, tradiția spune că în dimineața Învierii să se pună un ou roșu și unul alb într-un castron cu apă, în care să fie aruncate monezi. Cu această apă copii trebuie să se spele pe față pentru a avea un an plin de bogății.

 
Naţional

Municipiul Satu Mare a câştigat competiţia din acest an pentru titlul de Capitală Earth Hour, după ce s-a remarcat prin acţiunile de mediu organizate pe parcursul lunii martie, culminând cu evenimentul de Ora Pământului din 29 martie.

Echipa Satu Mare a dat dovadă de creativitate şi dedicare, dar şi de o foarte bună organizare, dat fiind faptul că au implementat un plan de 27 de acţiuni într-un timp record de 9 zile; la care s-a adăugat evenimentul final Earth Hour din 29 martie, transmite organizatorul competiţiei, WWF România.

În programul lor, câştigătorii s-au concentrat pe acţiuni de educare şi informare a comunităţii prin diverse activităţi practice şi creative: de la ecologizări şi plantări, la concursuri de proiecte de mediu şi ateliere de confecţionare de obiecte din materiale reciclate, expoziţii, spectacole şi prezentări.

Ei au realizat, de asemenea, o campanie de informare în oraş pe tema reciclării şi au colectat de la cetăţeni 565 kg de deşeuri de tip electrocasnice, PET-uri şi hârtie. Echipa a valorificat şi oportunitatea dată de Ziua Internaţională a Apei, printr-o vizită la uzina locală de apă la care au participat 50 de elevi de şcoală gimnazială. Un alt punct din planul de acţiuni al echipei care a impresionat a fost realizarea, de către elevii Colegiului Ioan Slavici, a unei machete a Oraşului Perfect: oraşul Satu Mare în variantă ecologică, fără poluare. Elevii au tras un semnal de alarmă şi în legătură cu consumul de energie electrică, transformând o minge într-o lampă funcţională.

Echipa locală de campanie a fost formată din cinci entităţi - Asociaţia de Copii şi Tineri ACT 4U (coordonator), Primăria Municipiului Satu Mare, Colegiul Naţional Ioan Slavici, Colegiul Naţional Mihai Eminescu şi Colegiul Doamna Stanca.

În clasamentul oraşelor, Tulcea a ieşit pe locul secund, obţinând un punctaj aproape egal cu cel al oraşului Satu Mare. Echipa din Tulcea, în frunte cu Societatea Ştiinţifică Orion, a marşat tot pe activităţi educaţionale şi practice şi printr-un program de Earth Hour care a pus în prim-plan identitatea culturală a Dobrogei, prin dansuri populare şi cântece folclorice. Aceştia au lansat Luna Plantărilor, un proiect mai vechi, sub egida Earth Hour şi au marcat Ziua Internaţională a Apei printr-o conferinţă pentru elevi şi părinţi despre conceptul de amprentă de apă şi măsurile prin care fiecare dintre noi o poate reduce. Luând în considerare performanţa echipei tulcene în această competiţie, WWF-România i-a oferit menţiunea specială pentru „Programul cel mai bine ancorat în realităţile şi cultura locale”.

Un punctaj foarte bun au obţinut şi oraşele Salonta, Bistriţa şi Craiova, completând tabloul Earth Hour cu tururi cicliste şi promovarea bicicletei ca mijloc de transport durabil, adopţii de spaţii verzi şi zone publice în scop de ecologizare, plantări şi evenimente frumoase de Earth Hour.

Oraşele înscrise anul acesta în competiţia pentru titlul de Capitală Earth Hour au fost: Adjud, Baia Mare, Bistriţa, Botoşani, Brăila, Bucureşti, Craiova, Panciu, Râmnicu Vâlcea, Salonta, Satu Mare, Sighişoara şi Tulcea.

Pentru a se înscrie în concurs, oraşele, reprezentate de primării, ONG-uri şi asociaţii locale, instituţii de învăţământ şi de cultură au trebuit să formeze echipe de campanie de minim 3 – maxim 10 membri, să elaboreze şi să implementeze în luna martie (Luna Earth Hour) un plan de acţiuni inspirate din tematica de mediu. La final, oraşul care s-a remarcat prin acţiuni variate şi cu impact în comunitate şi cu cel mai original program pentru evenimentul final Earth Hour din 29 martie a câştigat titlul de Capitală Earth Hour.

În cei doi ani anteriori în care a fost organizată această competiţie, titlul de Capitală Earth Hour a revenit oraşelor Bistriţa şi respectiv Timişoara.
WWF-România a lansat în 2012 competiţia pentru Capitala Earth Hour, în care primăriile din toată ţara s-au întrecut în proiecte de mediu pentru transformarea oraşelor în locuri mai prietenoase cu oamenii şi resursele naturale. Spiritul civic al cetăţenilor a fost de asemenea pus la încercare, prin implicarea locuitorilor oraşelor finaliste în etapa de departajare. În 2012 şi 2013, în etapa finală a concursului în care au intrat de fiecare dată doar 3 oraşe, s-au strâns şi s-au trimis la unităţile locale de reciclare 22 de tone şi, respectiv, 9 tone de PET-uri.

Earth Hour se sărbătoreşte în România din anul 2009, iar la nivel internaţional din anul 2007, când WWF Australia a organizat prima ediţie a acestui eveniment în oraşul Sydney. În prezent, Earth Hour are o comunitate globală de peste două miliarde de oameni.

Sursa stire: http://www.mediafax.ro/social/satu-mare-a-fost-desemnat-capitala-earth-hour-2014-12470016

 
Naţional

Filmul "Piaţa/ Al Midan/ The Square", de Jehane Noujaim, un documentar percutant despre protestele din Egipt, a câştigat trofeul Cinepolitica, la gala de închidere a festivalului, care a avut loc duminică seară, la Cinema Studio din Bucureşti, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Cea de-a treia ediţie a Festivalului Internaţional Cinepolitica s-a încheiat cu proiecţia superproducţiei "Înapoi în 1942/ Back to 1942", propunerea Chinei la Oscar, după şase zile în care câteva mii de spectatori au vizionat filme la Cinema Studio, Cinema Union şi Cinema Elvira Popescu din Capitală.

Gala de închidere a fost prezentată de directorul festivalului, Moscu Copel.

La filmul "Piaţa/ The Square", nominalizat anul acesta la Oscarul pentru cel mai bun documentar, juriul a apreciat, "pe de o parte, capacitatea de a descrie adecvat dinamica tipică a unei schimbări sociale care implică relaţia dintre mişcări colective şi instituţii şi, pe de altă parte, capacitatea de a interpreta evoluţia unei transformări încă nefinalizate, dar dezirabile, din perspectiva inocentă, lipsită de compromisuri, a unui protagonist tânăr".

Premiul pentru cel mai bun film politic i-a revenit peliculei "Zgomot în cartier/ O Som ao Redor/ Neighbouring Sounds", în regia lui Kleber Mendonça Filho, pentru "o abordare unică a unei realităţi socio-politice complexe, tratată cu mijloace de expresie reţinute şi cu o imagine, un montaj şi un sound-design meticuloase. Şi pentru felul în care foloseşte peisajul urban, atât interior, cât şi exterior, pentru a sublinia lumea interioară a personajelor".

Menţiunea specială a juriului i-a fost oferită filmului "Paradjanov", o biografie neconvenţională a cineastului Sergei Paradjanov, regizată de Serge Avedikian şi Olena Fetisova, "pentru profunzimea politică şi calităţile artistice deosebite ale filmului, pentru folosirea rafinată a unor variate mijloace de expresie cinematografică, pentru evocarea unui personaj exemplar şi emblematic, ce a creat capodopere ale cinematografiei în ciuda tuturor vicisitudinilor epocii totalitare, demonstrând că rezistenţa prin cultură poate învinge opresiunea sistemică".

Cele peste 20 de filme din selecţia Cinepolitica au fost proiectate, majoritatea, în premieră în România, iar multe dintre ele nu vor ajunge în sălile de cinema. Câteva mii de spectatori au asistat la proiecţiile şi dezbaterile Cinepolitica. De la masterclassul lui Cristian Tudor Popescu despre "Putere şi adevăr în cinematografia românească" s-a plecat la miezul nopţii, după trei ore de discuţii, iar, la întâlnirea cu Adelin Petrişor şi poveştile lui despre Coreea de Nord, Sala Elvira Popescu a fost arhiplină. Premiera de gală a filmului "Paradjanov", în prezenţa actorului şi regizorului Serge Avedikian, a regizoarei Olena Fetisova şi a producătorului Volodimir Kozyr, a ţinut zeci de spectatori la discuţii până noaptea târziu, iar printre invitaţi s-au numărat ambasadorul Federaţiei Ruse, Oleg Sergheevici Malginov, cel al Georgiei, Giorgadze Ilia, şi cel al Republicii Armenia, Hamlet Gasparian.

Juriul a fost format din artiştii israelieni, stabiliţi în Belgia, Effi şi Amir, directorul de festival şi expertul în sociologie vizuală Antonio Casciaro, din Italia, şi jurnalistul şi analistul politic Bogdan Ficeac.

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica s-a desfăşurat între 8 şi 13 aprilie.

Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" (UNATC) din Bucureşti şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte) din Capitală. Evenimentul este sprijinit de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).

Sursa stire: http://www.mediafax.ro/cultura-media/filmul-piata-the-square-de-jehane-noujaim-a-castigat-trofeul-cinepolitica-2014-12460263

 
Naţional

Gil Lebreton este un celebru jurnalist al cotidianului american Star-Telegram, cunoscut pentru analizele pe care le face în sport. Însă nu aceasta este calitatea pentru care Lebreton a captat aprecierea cititorilor săi, ci faptul că intuieşte cu o precizie uluitoare deznodământul unor evenimente din diverse sporturi, dar şi din alte domenii. Americanul şi-a început cariera în presă acum 30 de ani şi s-a ocupat de 21 de finale Super Bowl, 14 ediţii ale Jocurilor Olimpice sau de meciurile în care boxa Muhamad Ali.

Gil a realizat o gamă întreagă de predicţii, pentru fiecare lună a acestui an, iar Simona Halep se află printre favoritele sale. Dacă inspiraţia lui nu va da greş, Simona va cuceri primul turneu de Grand Slam al carierei, Wimbledon, competiţie care se desfăşoară în perioada 23 iunie – 6 iulie. Turneul din capitala Angliei are loc pe iarbă, suprafaţă pe care Halep a câştigat un trofeu, la Hertoghenbosch (Olanda), în 2013.

Câteva din cele mai importante pronosticuri pe care Gil Lebreton le-a expus într-un articol din Star-Telegram:

  • Dallas Mavericks va pierde cu Oklahoma City Thunder în prima rundă a play-off-ului NBA.
  • Miami Heat va câştiga pentru a treia oară la rând finala NBA, după ce va învinge cu 4-1 pe La Clippers.
  • Echipa naţională de fotbal a SUA va învinge Ghana în primul meci la Cupa Mondială din Brazilia, dar apoi va pierde cu Portugalia şi Germania.
  • Mexic va pierde cu Croaţia şi va rata calificarea în optimile Cupei Mondiale.
  • Brazilia va învinge Spania în finala Cupei Mondiale.
  • Andy Murray şi Simona Halep vor câştiga Wimbledonul.
  • Novak Djokovic şi Serena Williams vor câştiga la US Open.

Pe lângă aceste predicţii cât se poate de serioase, Lebreton a făcut şi unele ieşite din comun:

  • Un cutremur cu magnitudinea de 4.8 grade pe scara Richter va avea loc pe un stadion
  • Toţi cicliştii de la Turul Franţei vor fi testaţi pozitiv la controlul anti-doping
  • Johnny Manziel, un jucător de fotbal american, va fi amendat pentru tulburarea liniştii publice în timp ce se află la pescuit.

 

Sursa stire: http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/halep-va-castiga-wimbledonul-in-acest-an-predictia-lui-nostradamus-din-presa-americana-12448538

 
Naţional

Două echipe româneşti care au participat la cea de-a XII-a ediţie a Olimpiadei de Ştiinţe a Uniunii Europene (EUSO), competiţie cu caracter interdisciplinar, au obţinut medalii de aur, obţinând astfel cel mai bun rezultat din istoria participării olimpicilor români la acest concurs.

Cei şase olimpici medaliaţi cu aur sunt: Robert Iulian Răveanu şi Tudor Costel Creţu - Fizică, ambii elevi la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti, George Claudiu Săvulescu (Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti) şi Andrei Iliescu (Colegiul Naţional "Ienăchiţă Văcărescu" din Târgovişte) - Chimie, respectiv Alexandru Zancă (Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" din Ploieşti) şi Bogdan Ionuţ Siscă Jippa (Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" din Bucureşti) - Biologie.

Olimpiada de Ştiinţe a Uniunii Europene s-a desfăşurat la Atena, în perioada 30 martie - 6 aprilie, şi a reunit 50 de echipe din 25 de state membre ale UE.

Conform regulamentului, o ţară poate înscrie două echipe alcătuite din câte trei elevi care susţin două probe practice de câte patru ore fiecare, la trei discipline: Biologie, Chimie şi Fizică, punctele de la fiecare experiment cumulându-se pentru echipă.

Olimpicii români au mai particpat la trei ediţii ale acestui concurs, informează Ministerul Educaţiei.

Sursa stire: http://www.mediafax.ro/social/medalii-de-aur-pentru-cele-doua-echipe-romanesti-prezente-la-olimpiada-de-stiinte-a-uniunii-europene-12426908

 
Mai multe articole ...

Facebook

Baner

Organizatia E.M.M.A.

Baner
Baner