Baner
Baner
Baner
Pentru Comunitate
Vă implicaţi în viaţa comunităţii din care faceţi parte?
 
După 20 de ani...
Mai credeţi în Democraţie?
 
Aurul nostru
Cine vreţi să exploateze aurul din România?
 
Informaţii utile - Diverse

1600: Mihai Viteazul devine „domn al Țării Românești și al Ardealului și a toată Țara Moldovei", realizând prima unire  politică a celor trei țări române.

1703: Țarul Petru cel Mare a fondat orașul Sankt Petersburg.

1821: Moare Tudor Vladimirescu lider revoluționar român

1860:  În cadrul Expeditiei Celor O Mie, Giuseppe Garibaldi și Camasile Rosii au început asaltul asupra orașului Palermo.

1867: Franz Joseph I, împăratul Austriei, s-a încoronat și rege al Ungariei și a aprobat Legea privind încorporarea Transilvaniei la Ungaria.

1886:  Se nastea Emil Isac, poet simbolist roman

1928:  Se nastea Constantin Ticu Dumitrescu, politician roman

1933: : The Walt Disney Company lansează desenul animat "Three Little Pigs" cu hit-ul său, "Who's Afraid of the Big Bad Wolf?"

1937: A fost inaugurat Podul Golden Gate, la acea vreme fiind podul suspendat cu cea mai mare distanță între stâlpii de susținere din lume.

1940: Acord economic româno–german (Olwaffen Pakt, „pactul petrolului”), care adâncește dependența față de Germania hitleristă a economiei naționale. România renunță astfel la declarația de neutralitate din 7 septembrie 1939.

1941: Al Doilea Război Mondial: Vasul german Bismarck este scufundat în Atlanticul de Nord cu 2.300 de oameni la bord.

1948: Printr-un decret al guvernului Petru Groza, bunurile fostei case regale treceau în proprietatea statului.

1862: Se nastea folcloristul român Alexandru Voevidca

1894: scriitorul francez Louis–Ferdinand Céline

1963: Bob Dylan lansează albumul The Freewheelin' Bob Dylan.

1974: Se nastea actrița româncă Medeea Marinescu

1984:  Inaugurarea oficială a Canalului Dunare-Marea Neagra, considerat al treilea canal de navigație, ca importantă, după Suez și Canalul Panama; lucrările de construcție au început în 1973.

1984: A fost resfințită Biserica Neagra din Brasov, în urma lucrărilor de restaurare începute în anul 1970.

1994: Rusia: Revine în țară, după un exil de 20 de ani, Aleksandr Soljenițîn, scriitor, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, pe anul 1970.

1995: A fost constituită Academia de Poliție „Ștefan cel Mare" a Ministerului Afacerilor Interne a Republicii Moldova.

1997:  Semnarea de către NATO și RUSIA a Actului fondator al relațiilor bilaterale, deschizându–se calea extinderii NATO.

1999: Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie de la Haga: Olanda acuză pe Slobodan Milošević de crime de război și crime împotriva umanității comise în Kosovo.

2004:  NASA a anunțat descoperirea unei noi planete, cea mai tânără dintre cele identificate până în prezent, având mai puțin de un milion de ani.

2004: Orașele Sibiu și Luxemburg au fost desemnate drept „capitale europene ale culturii" pentru anul 2007, de către miniștrii pentru educație, tineret și cultură din cele 25 de state membre UE întruniți la Bruxelles.

sursa: http://ro.wikipedia.org/

 
Ştiri - Naţional

Evenimentul va debuta vineri, 23 mai, începând cu ora 16.00, când se vor deschide birourile de validare a înscrierilor și se vor acorda pachetele de întâmpinare pentru participanți. Kit-urile vor fi înmânate personal concurenților, pe baza cărții de identitate. În ceea ce privește programul se vor organiza trei ședințe tehnice pentru participanții la maraton și semimaraton (în 23 mai la ora 19.30 și 21:00, în 24 mai la ora 08:00) și o ședință pentru cei înscriși la proba Family (24 mai, ora 10:00). Startul la maraton se va da la ora 09:00 la Pensiunea Skiland, la semimaraton la ora 10:00, iar după jumătate de oră și cei de la categoria Family vor începe cursa.


Probele de maraton (42,8 km) și semimaraton (21,1 km), feminin și masculin, se vor desfășura pe 4 categorii de vârstă: 16-29, 30-39, 40-49 si 50+, precum și la categoria open. La proba Family (3,2 km) vor participa echipe formate dintr-un adult și un copil de până la 16 ani, împărțite după vârsta copilului: 0-3, 4-6, 7-9, 10-12 și 13-15 ani. Traseul va fi marcat corespunzător și va conține: 1 punct de hidratare, puncte de control (7 pentru maraton și 4 pentru semimaraton) și puncte de alimentare (7 pentru maraton și 3 pentru semimaraton), unde se vor găsi băuturi energizante, apă, fructe, glucoză.


“Ne bucurăm că în acest an evenimentul nostru a prins amploare, că am putut ridica standardul în ceea ce privește oferirea unor kit-uri de participare mai consistente și că maratonul devine din ce în ce mai cunoscut și apreciat. Locurile sunt ocupate aproape în totalitate, pe listele de înscriere având în acest moment 205 alergători la proba de maraton și 376 la proba de semimaraton. Se vor mai putea face câteva înscrieri și la fața locului, începând de vineri după amiaza, însă nu se vor putea garanta pentru ele pachetele participantului, acestea acordându-se în ordinea solicitărilor primite” declară Răzvan Samoilă, coordonatorul maratonului.


Echipele câștigătoare la proba dedicată familiei vor fi premiate în cadrul unei festivități ce va avea loc la ora 13:30, urmată de Pasta Party, iar concurenților de la maraton și semimaraton li se vor înmâna premiile în cadrul ceremoniei de la ora 20:00. Evenimentul se va încheia cu o petrecere dedicată atât alergătorilor, cât și organizatorilor și voluntarilor acestei ediții.Aproximativ 600 de alergători, amatori și profesioniști, se vor alinia la Startul celei de-a IV-a ediții a Maratonului Apuseni msg systems, în data de 24 mai 2014 în stațiunea Muntele Băișorii din județul Cluj. Competiția de trail running ce străbate Munții Apuseni este una dintre cele mai așteptate din țară și atrage anual sute de participanți din întreaga Românie.

sursa: http://www.gazetadecluj.ro/stiri-cluj/600-de-alergatori-la-cel-mai-mare-maraton-al-clujului/

 
Social - Divertisment

Cel mai mare festival de fotografie din Estul Europei!


Daca nu ai ajuns încă la Photo Romania Festival, mai ai timp s-o faci până în 25 mai! Cel mai mare festival de fotografie din Estul Europei se desfășoară la Cluj-Napoca și se află la cea de-a 4-a ediție.

40 de expoziții, 15 ateliere, 4 competiții, 5 concerte și 20 de evenimente speciale aduc pasionații de fotografie între până în 25 mai în 35 de locuri din oraș, de la Parcul Central, Piața Unirii și Bastionul Croitorilor și până la Liberty Technology Park, muzee, săli de artă și cafenele.

Ediția din acest an a fost gândită ca un adevărat manifest cultural, fiind o platformă complexă de explorare a fotografiei din toate perspectivele ei şi un teritoriu de dezbateri despre impactul de zi cu zi al imaginii.

Photo Romania Festival 2014 mai înseamnă și lansarea celei mai mari academii de fotografie din România, Photo Romania Academy, precum și pregătirea primului muzeu de fotografie din țară, realizat împreună cu Primăria Cluj-Napoca și Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.


Academia Photo Romania este un proiect inițiat de echipa festivalului și care urmărește dezvoltarea fotografilor români și străini prin intermediul unor ateliere susținute de profesioniști recunoscuți în plan internațional. Desfășurate cu grupuri reduse de cursanți și cu un program intensiv de 1-2 zile, atelierele pun accent pe partea practică – realizarea de fotografii ori alte materiale și analizarea acestora împreună cu trainerul. Înscrierea la ateliere se realizează contra cost, iar informațiile complete se găsesc pe pagina http://www.photoromaniafestival.ro/academia/.


 

sursa:http://www.romaniapozitiva.ro

 
Ştiri - Naţional

Angela Gheorghiu va apărea pe coperta numărului din iunie al prestigioasei reviste britanice Gramophone, fiind inclusă în rândul celor 25 de personalităţi mondiale care au avut un rol decisiv în promovarea şi dezvoltarea muzicii clasice pe plan internaţional, relatează biroul de presă al sopranei.

În fiecare an, publicaţia Gramophone îi onorează pe artiştii, producătorii, inginerii de sunet şi reprezentanţii caselor de discuri care au modelat industria muzicii clasice. Cei 25 de artişti ai anului 2014 vor fi prezentaţi publicului în numărul din luna iunie al revistei britanice.

De asemenea, artistul principal prezentat pe coperta acestui număr este celebra soprană Kiri Te Kanawa.

The Gramophone este una dintre cele mai importante reviste de muzică clasică din lume. Aceasta este publicată la Londra începând din 1923 şi reprezintă o autoritate în domeniu. De asemenea, publicaţia este considerată drept cea mai credibilă sursă de cronici de specialitate.

Soprana română Angela Gheorghiu este un superstar al operei internaţionale. S-a născut la Adjud şi, încă din copilărie, a fost clar că destinul său este muzica. A absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde a cunoscut-o pe Mia Barbu. Angela Gheorghiu şi-a făcut debutul internaţional în 1992, la Royal Opera House Covent Garden, în "La Bohème", la Metropolitan Opera din New York şi la Opera de Stat din Viena. La Royal Opera House Covent Garden a cântat pentru prima dată în mult aclamata "La Traviata", în 1994, când BBC a difuzat această operă. "S-a născut o stea", remarca presa, în acea perioadă.

De atunci, Angela Gheorghiu a cântat în toate marile opere din lume, la New York, Philadelphia, Londra, Paris, Salzburg, Berlin,Tokyo, Roma, Seul, Veneţia, Atena, Monte Carlo, Chicago, Sao Paolo, Los Angeles, Lisabona, Valencia, Palermo, Amsterdam, Kuala Lumpur, Zürich, Vienna, Salzburg şi multe altele.

Angela Gheorghiu a semnat primul său contract de înregistrări în 1995, cu Decca, cu care a lucrat la realizarea mai multor DVD-uri, printre care "La Traviata" şi "Adriana Lecouvreur" cu orchestra Royal Opera House Covent Garden, "L'elisir d'amore" cu Orchestre de l'Opéra de Lyon, "La Boheme" cu Orchestra del Teatro alla Scala di Milano şi CD-uri precum "Arias" cu Orchestra del Teatro Regio di Torino, "Verdi Heroines" cu Orchestra Sinfonica di Milano "Giuseppe Verdi", "My World and Mysterium" cu London Philharmonic Orchestra. Angela Gheorghiu a jucat rolul titular din filmul "Tosca" de Benoit Jacquot, dar şi rolul Julietei în "Romeo et Juliette" pentru Online Classics.

Pentru cariera ei strălucită, Angela Gheorghiu a primit mai multe distincţii, printre care La Medaille Vermeille de la Ville de Paris şi titlurile de Ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor, dar şi de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor acordate de Guvernul francez. În decembrie 2010, Angela Gheorghiu a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Iaşi. În acelaşi an, Angela Gheorghiu a fost decorată cu Ordinul "Steaua României" în grad de Comandor - cea mai înaltă decoraţie acordată de către preşedintele României. În octombrie 2012, Angela Gheorghiu a primit Medalia "Nihil Sine Deo" din partea Regelui Mihai I al României, pentru promovarea valorilor culturii româneşti în străinătate.

Sursa stire: http://www.mediafax.ro/cultura-media/soprana-angela-gheorghiu-pe-coperta-numarului-din-iunie-al-revistei-britanice-gramophone-12633644

 
Social - Divertisment

Campania a început azi, 16 mai și se desfășoară în întreaga țară.

Un site interactiv, www.salvatimareleecran.ro, un documentar dedicat, numit Cinema, mon amour, campanii de crowdfunding, o caravană prin ţară, un program special de filme la TIFF, alături de seminarii şi dezbateri cu specialişti din Europa Centrală şi de Est, sunt câteva dintre acţiunile acestei campanii.

În prezent, România este ţara europeană cu cele mai puţine ecrane raportat la numărul de locuitori. Dacă, în 1990, existau aproximativ 450 de cinematografe, astăzi au supravieţuit mai puţin de 30. În mai puţin de 20 de ani, numărul spectatorilor a scăzut de 50 de ori faţă de anii ’90 şi mai puţin de 10 cinematografe au fost modernizate. 78% din oraşele României nu au nici un cinematograf funcţional. Filmele româneşti şi europene, deşi sunt apreciate şi premiate în marile festivaluri, nu reuşesc să ajungă la spectatorii români din cauza lipsei acute a sălilor de cinema, ca alternativă la multiplexurile axate pe programarea producţiilor comerciale.

„Sălile de cinema s-au transformat pe rând, în ultimii 20 de ani, în săli de bingo, case de schimb valutar, lăcaşuri de cult, discoteci, supermarket, fast food, magazine de mobilă, restaurante de nunţi. Bâlbâielile au fost majore, sălile s-au plimbat între RomâniaFilm şi între primării. În momentul de faţă, problema sălilor de cinema e ca un fel de minge care se plimbă de la o guvernare la alta, dar nimeni nu-şi asumă decizii tranşante”, declară Tudor Giurgiu, preşedintele APFR şi iniţiatorul campaniei.

Campania Salvaţi Marele Ecran! are ca scop sensibilizarea autorităţilor responsabile şi a opiniei publice în sensul restaurării, conservării, modernizării şi reintroducerii în sistem a cinematografelor existente, dar nefuncţionale. „Campania are o ţintă precisă. Ne propunem ca în următorii doi ani să avem, într-o primă fază, o reţea de cel puţin cinci sau şase săli de cinematograf modernizate. Primăriile trebuie să lucreze cu manageri culturali şi cu ONG-uri interesate în transformarea unor astfel de locuri, azi moarte, în cinematografe moderne, cu tehnică digitală, săli care pot găzdui şi alte evenimente de interes pentru comunitatea locală”, adaugă Tudor Giurgiu.

O primă campanie publică de strângere de fonduri, cu ajutorul platformei de crowdfunding www.we-are-here.ro, va fi demarată în curând pentru unul dintre cinematografele care au nevoie de modernizare şi echipament nou pentru a reintra în circuit.

Site-ul interactiv www.salvatimareleecran.ro cartografiază reţeaua cinematografelor aflate în proprietatea statului. Informaţiile de pe site au fost obţinute de la angajaţii cinematografelor din ţară, din arhive personale, de la RADEF Romania Film, de pe blog-urile şi site-urile unor oameni pasionaţi, care au fost preocupaţi de soarta acestora. Link-urile acestor site-uri şi bloguri sunt postate în dreptul fiecărui cinematograf la care se face referire. Utilizatorii platformei sunt încurajaţi să contribuie cu materiale foto sau video şi să-şi spună poveştile care-i leagă de sălile respective.

sursa:http://www.calendarevenimente.ro

 
Social - Divertisment

Luni, 19 Mai 2014, începând cu ora 20:00, La Perne Cluj-Napoca te invită la întâlnirea comunității Cărțile pe față.

Se va:

  • înmâna La perne, distincția de local a la carte cu cinci volume;
  • difuza în premieră video-ul Fifty people one question, filmat la Cluj-Napoca în data de 7 Mai 2014;
  • face schimb de cărți;
  • lua cărți în sistem blind date with a book;
  • vorbi despre cărți în postura de admiratori literari;

 

Primii zece oameni care ajung la eveniment vor putea face book face you facebook for a book– alegi o carte din cele zece și e gratuit a ta dacă îți postezi ca poză de profil un book selfie cu ea (dacă îți dai Cărțile pe față).

 

sursa: http://orasulcluj.ro

 
Ştiri - Naţional

În 1907 s-a născut actriţa americană Katherine Hepburn, laureată de patru ori a premiilor Oscar pentru cea mai bună actriţă ("Morning Glory"; "Ghici cine vine la cină"; "Leul în iarnă"; "Pe lacul auriu") (d. 29 iunie 2003).

113 - La Roma a fost inaugurată Columna lui Traian


1848 - Revoluţionarii moldoveni emigranţi au elaborat, la Braşov, programul în şase puncte, intitulat "Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei", care preconiza abolirea privilegiilor feudale şi exprima dezideratul unirii Moldovei şi Ţării Româneşti "într-un singur stat neatârnat românesc"


1884 - A murit compozitorul ceh Bedrik Smetana, autorul operei "Mireasa Vândută" şi al celebrului poem simfonic "Vltava" (n.1824)


1916 - S-a născut Constantin Ciopraga, critic şi istoric literar, membru de onoare al Academiei Române ("Nisipul") (d. 2 februarie 2009)


1933 - A murit scriitorul român Jean Bart (psedonimul literar), numele scriitorului este Eugeniu Botez ("Jurnal de bord"; "Prinţesa Bibiţa") (n. 28 noiembrie 1877)


1935 - A încetat din viaţă Józef Klemens Pilsudski, om politic, şef al statului în perioada 1918-1922, considerat întemeietorul statului polonez independent (n. 5 decembrie 1867)


1937 - Regele George al VI-lea al Marii Britanii este încoronat la catedrala Westminster


1942 - Prima gazare în masă, datată cu exactitate, din lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau, în urma căreia au fost ucişi 1.500 de evrei polonezi


1945 - Armata română şi-a încheiat participarea la cel de-Al Doilea Război Mondial. Efectivele sale angajate în luptă s-au cifrat la aproape 540.000 de combatanţi


1949 - S-a născut Anghel Mora (numele său adevărat Mihai Diaconescu) regizor de film, scenarist, actor, poet şi cântăreţ folk. A fost directorul agenţiei de publicitate Lettera ("Flori de gheaţă"; "Kilmetrul 36"; "Să mori din dragoste de viaţă") (d. 2000)


2005 - A încetat din viaţă actriţa şi cântăreaţa suedeză Monica Zetterlund (n. 20 septembrie 1937)


2008 - Scriitorul Pop Simion s-a stins din viaţă ("Criza de timp", "Pieton în Cuba", "Luptătorul fericit şi iubirea lui pătimaşă", "Bestiariu", "Fotograful de îngeri") (n. 25 septembrie 1930)


2009 - Dramaturgul, actorul şi regizorul francez Roger Planchon a decedat. A înfiinţat, în 1952, Le Théâtre de la Comédie din Lyon, iar din 1957 a condus Le Théâtre de la Cité, care a devenit ulterior Le Théâtre national populaire din Villeurbane (n. 12 septembrie 1931)


2009 - A murit criticul de teatru Margareta Bărbuţă, recompensată, în 2002, cu premiul UNITER pentru întreaga activitate (n. 11 februarie 1922)

 

Sursa stire: http://www.mediafax.ro/cultura-media/semnificatii-istorice-pentru-12-mai-12618957

 
Ştiri - Naţional

În varietatea multicoloră de popoare şi triburi care trăiesc în India zilelor noastre, se face remarcat un popor deosebit şi original în foarte multe aspecte. Popor războinic şi religios prin definiţie, cu un cod social şi religios neaşteptat de profund şi de bogat în semnificaţii, sikhşii, căci despre ei este vorba au influenţat nu doar istoria şi prezentul Indiei, dar prin comunităţile stabilite în alte ţări, joacă un rol important în cadrul minorităţilor din ţările de adopţie. Misterioşi, exotici, ospitalieri, caracterizaţi de onoare şi echilibru, sikşii sunt un popor interesant şi captivant prin obiceiurile şi trăsăturile sale de caracter.

Paşi prin istoria sikşilor

În limba punjabi cuvântul Sikh nu desemnează doar pe credincioşii acestei credinţe unice, ci semnifică deloc întâmplător şi verbul „ a învăţa”. Un sikh este deci un credincios al sikhismului, care prin cei peste 27 milioane de adepţi este a cincea mare religie organizată din lume. Prin definiţie, orice sikh este adept al versetelor din Guru Granth, cartea sfântă a tuturor credincioşilor.

 

Sikhismul apărut în jurul anului 1500 în ţinutul Punjab, teritoriu împărţit astăzi între statele India şi Pakistan, fiind fondat de o căpetenie războinică şi religioasă locală pe nume Guru Nanak, care în acele vremuri a început să propăvăduiască o nouă religie diferită de hinduism şi islam, dar şi cu unele puncte comune cu aceste două mari religii.

 

După moartea Gurului Nanak, comunitatea sikşilor a fost condusă succesiv de alţi nouă guruşi care au stabilizat şi dezvoltat credinţele şi comunităţile sikşilor de-a lungul următoarelor secole. Sikhismul avea să fie consolidat major în perioada lui Guru Arjan, cel de-al cincilea Guru. El a definitivat construcţiile Templului de Aur şi al oraşului Amritsar care a devenit atunci capitala tuturor sikşilor din lume. Acelaşi Guru Arjan a compilat Guru Granth, cartea sfântă a tuturor sikşilor.

Din nefericire pentru Arjan Singh, în acele vremuri sikhismul era văzut ca o ameninţare pentru stabilitatea provinciei Punjab, condusă pe atunci de împăraţii dinastiei mogule, lideri cu simpatii islamiste. Din această cauză Aejan Singh a fost primul mare martir al religiei sikh, fiind executat în anul 1606 de către mogulii musulmani pentru credinţa sa.

Creşterea tensiunilor interreligioase, precum şi continuarea tradiţiei de mercenari războinici a sikşilor l-au determinat pe cel de-al şaselea guru, Hargobind Singh, să intensifice procesul de militarizare a întregii comunităţi pentru a face faţă oricărei agresiuni. De altfel, sikşii aveau să ducă numeroase bătălii pentru a-şi păstra credinţa şi tradiţiile. După ce duşmanii au învăţat pe pielea lor că este mai bine să-i aibă drept aliaţi în loc de inamici, sikşii au trăit în relativă pace cu liderii moguli până la urcarea pe tron a lui Aurangzeb, împăratul mogul care a ordonat armetelor sale campanii împotriva sikşilor în încercarea acestuia să treacă la islam.

Cu toate că Aurangzeb l-a executat în anul 1675 pe cel de-al nouălea Guru sikh, Tengh Bahadur Singh, credincioşii săi nu au abandonat lupta şi au rezistat tuturor tentativelor de cucerire.

Cine sunt totuşi sikşii?

În acele perioade istorice sîngeroase, sikşii şi-au consolidat şi perfecţionat toate tehnicile de luptă, grupându-le în Gatka, arta marţială tradiţională a acestor oameni. În Gatka viitorii războinici sikşi se antrenau din fragedă pruncie în mînuirea sabiei şi scutului, suliţei, cuţitului, bastoanelor şi diverselor arme tradiţionale din panoplia medievală indiană.

 

Primul lider militar care a urmat tradiţiei celor zece Guruşi a fost Banda Singh Bahadur, cel care a dus numeroase campanii militare victorioase împotiva mogulilor până ce a fost capturat şi executat în anul 1716. Din vremea sa există obiceiul ca în familiile sikşilor fiecare băiat să poarte numele de Singh adică leu, în traducere directă, pentru a stimula vitejia băieţilor, iar fetiţele primesc numele de Kaur, adică prinţesă, să îse poarte mereu cu demnitatea unei prinţese, indiferent dacă provin din familii sărace.

În următorii ani, răscoalele repetate ale acestei adevărate rase marţiale, cum au denumit-o inspirat britanicii, aveau să ducă la cucerirea a tot mai multe teritorii. Astfel în anul 1799 Ranjit Singh a cucerit Lahore-ul, pentru a stabili doi ani mai târziu întregul Punjab ca un stat independent, condus de el, autoinstaurat ca Maharajah. Cu toate că era un sikh devotat, Ranjit Singh lua parte la ritualurile religioase ale supuşilor săi, indiferent că erau hinduse sau musulmane. Însă după moartea sa, petrecută în anul 1839, statul sikşilor s-a părbuşit răvăşit fiind de luptele interne pentru putere.

În anul 1854, britanicii au avut nevoie de şase armate pentru a cuceri ţinutul sikşilor, şi numia superioritatea armelor de foc a acestora a făcut posibilă cucerirea. Neam mândru şi rebel, sikşii s-au răsculat şi sub britanici. Numeroasele răscoale au dus totuşi la un fenomen interesant, atât britanicii cât şi sikşii şi-au găsit mai multe puncte comune decât credeau astfel încât într-un timp record sikşii au devenit cei mai de nădejde aliaţi ai britanicilor între toate popoarele din India. Bravura lor le-a asigurat cariere strălucite ca mercernari în trupele britanice, cu atât mai mult cu cât se considerau şi se purtau ca nişte parteneri şi aliaţi ai acestora, nu ca nişte supuşi.

Sikhismul este deci o religie monoteistă fondată de Guru Nanak. Orice credincios trebuie să urmeze învăţăturile celor zece Guru din  Guru Grant, scripturile sikh care cuprind în mod tradiţional 1.430 pagini de învăţăminte, restricţii şi sfaturi. Sikhismul prezintă unele similarităţi cu islamul şi hinduismul, unii exegeţi sugerând că Guru Nanak a încercat să introducă în religia sa tot ce a crezut el că este bun în cele două religii amintite.

Precum în islam, sikhismul crede în existenţa unui singur Dumnezeu atotputernic şi invizibil omului. Precum în hinduism, sikhismul crede în doctrina karmei şi a reîncarnării. Sikşii de asemenea îşi incinerează morţii precum în hinduism. În sikhism oricine are aceelaşi drepturi indiferent de castă, credinţe, rasă sau sex.

Sikhismul respinge pelerinajele organizate, postul alimentar-religios, superstiţiile şi orice fel de ritual. Sikhismul respinge ideea de preot, considerând că omul nu are nevoie de intermediar între el şi Dumenzeu, tot sikşii cred că clasa preoţimii duce la coruperea credinţei oamenilor. Sikşii respectă în mod deosebit locul numti Gurudwara sau Hari Mandir, altarul din Templul de Aur din Amritsar.

Tot acolo este Langar, cea mai mare bucătărie publică din lume, unde fiecare om care-i trece pragul primeşte o masă zilnică gratuită indiferent de naţionalitate, sex sau religie. Discipolii lui Guru Nanak ştiu să fie cu adevărat ospitalieri.

 

Sursa stire: http://www.descopera.ro/cultura/12608839-sikhsii-razboinicii-gurului-nanak

 
Social - Divertisment

Un număr de 49 de filme de ficţiune şi documentare care au făcut turul marilor festivaluri în ultimul an şi au obţinut numeroase premii vor fi proiectate la TIFF 2014, în cadrul secţiunilor "Supernova" şi "What’s Up, Doc?", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform unui comunicat remis, miercuri, MEDIAFAX, de organizatorii TIFF, în două dintre cele mai populare secţiuni ale festivalului "Supernova" şi "What’s Up, Doc?/Ce se întâmplă, documentarule?" vor rula 49 de filme multi-premiate, proiectate la Cannes, Berlin, Veneţia, Toronto sau San Sebastian.

Potrivit sursei citate, 34 de filme dintre acestea vor rula în secţiunea "Supernova", selecţia fiind făcută de directorul artistic al TIFF, Mihai Chirilov.

În afara câştigătorului Ursului de Aur, "Black Coal, Thin Ice", deja anunţat, de la Berlinală mai vine "Stations of the Cross", al lui Dietrich Brüggemann, o comedie neagră despre o adolescentă care vrea să se sacrifice pe altarul Domnului, în era telefoanelor şi a Internetului, premiată cu "Ursul de Argint" pentru scenariu.

Tot în "Supernova" vor fi proiectate filmele "The Beloved Sisters", un triunghi amoros cu Friedrich Schiller, "The 100-Year Old Man Who Climbed out the Window and Disappeared", neaşteptata poveste a unui bărbat de 100 de ani care decide că nu-i prea târziu s-o ia de la capăt, "The Kidnapping of Michel Houellebecq", un film neconvenţional despre scurta dispariţie a faimosului scriitor, în 2011, în care joacă chiar autorul, dar şi "Love is Strange", de Ira Sachs, care abordează subiectul căsătoriei între persoane de acelaşi sex.

Un eveniment special, sub semnul TIFFashion, va fi proiecţia lui "Yves Saint Laurent", un film despre viaţa şi cariera celebrului creator de modă, adus în premieră la Cluj.

O altă proiecţie va fi noul film al lui Roman Polanski, prezentat anul trecut la Cannes şi recompensat cu un Premiu César pentru regie, "Venus in Fur", cu Emmanuelle Seigner şi Mathieu Amalric.

Iubitorilor romanului de dragoste al lui Boris Vian, "Spuma zilelor", TIFF le rezervă o surpriză: premiera ecranizării "Mood Indigo", în regia lui Michel Gondry. Este o explorare inventivă a lumii fanteziste din roman, cu Audrey Tatou şi Romain Duris pe afiş, distinsă cu Premiul César pentru scenografie.

Din colecţia "Supernova" mai fac parte "Ida", de Pawel Pawlikowski (Premiul FIPRESCI la Toronto), un memorabil film alb-negru, puternic stilizat, despre o călugăriţă novice care pleacă să-şi descopere familia înainte de a trece definitiv la viaţa monahală, "A Thousand Times Good Night" (Marele premiu al juriului la Montreal), o dramă complexă şi delicată despre o fotografă de război (Juliette Binoche) pusă să aleagă între familie şi pasiune, "The Golden Dream", un film despre visul american al unor adolescenţi mexicani, distins cu Premiul "A Certain Talent" la Cannes 2013 şi Marele Premiu la Salonic şi Zurich. Premiată la Karlovy Vary, "Papusza" este impresionanta poveste, inspirată din realitate, a singurei poete de etnie romă care a publicat cărţi de poezie.

Spectatorii TIFF vor avea ocazia să vadă şi "Via Castellana Bandiera", pentru care Elena Cotta a câştigat Trofeul "Coppa Volpi" pentru Cea mai bună actriţă la Veneţia, "Sex, Drugs and Taxation", povestea unică a unui radical partizan al libertăţii absolute şi a unui capitalist hedonist în era hippie din Scandinavia, sau "Of Horses and Men", o tulburătoare istorie de dragoste cu oameni şi cai, care i-a adus islandezului Benedikt Erlingsson Premiul de debut la San Sebastian şi Premiul FIPRESCI la Tallinn şi Goteborg.

"What’s Up, Doc?" este secţiunea prezentată de HBO şi selecţionată de scriitoarea şi jurnalista Ana Maria Sandu, care propune 15 documentare recente, toate proiectate în numeroase festivaluri şi care îi vor purta pe cinefili prin vieţile unor personaje de neuitat.

Primul este celebrul muzician Nick Cave, protagonistul fascinantului "20.000 Days on Earth", prezentat anul acesta la Berlin şi la Sundance, unde a câştigat premiile pentru regie şi montaj. Al doilea este un supererou al boxului, în "The Trials of Muhammad Ali", un documentar cu imagini de arhivă şi interviuri inedite regizat de Bill Siegel.

În "Fuoristrada", un mecanic decide să devină femeie şi, ca transgen, se căsătoreşte cu o româncă, Mariana. Timp de 10 ani, J. Jackie Baier a urmărit un elev lituanian care a fugit de acasă şi s-a prostituat pe străzile Berlinului, dându-se drept fată, în tulburătorul "Julia", adus de la Veneţia. Trei adolescenţi caută o ieşire din lumea lor degenerată, în "Sickfuckpeople" (Cel mai bun documentar la Sarajevo şi Raindance 2013), şi tot trei sunt tinerii aflaţi în căutarea acelui loc în care un bărbat autist poate cunoaşte dragostea fizică, în "The Special Need" (Trofeul Leipzig DOK 2013).

"Concerning Violence", trecut pe la Sundance şi Berlin, porneşte de la cartea clasică "The Wretched of the Earth" şi documentează lupta de eliberare din lumea a treia, iar emoţionantul "Normalization" caută un răspuns la întrebarea: cine a luat decizii în cel mai controversat proces din istoria justiţiei cehoslovace? "Pine Ridge" (Cel mai bun documentar scandinav - Göteborg 2014) e un portret complex al unei lumi aparte, cea a locuitorilor rezervaţiei Pine Ridge din Dakota de Sud, iar "The Great Museum", o pasionantă demonstraţie despre cât de interesante pot fi culisele unui muzeu.

Deja anunţat, "Sacro GRA", primul documentar care a câştigat vreodată Leul de Aur la Veneţia, completează selecţia Best-off.


Festivalul Internaţional de Film Transilvania are loc la Cluj-Napoca între 30 mai şi 8 iunie 2014 şi este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc şi Asociaţia pentru Film şi Cultură Urbană.

sursa: mediafax

 
Social - Divertisment

5 mai -11 mai

Festivalul de Operă Viva-Vox a început luni, 5 mai de la ora 18,30, la Opera Naționala din Cluj-Napoca, festival de care vă puteți bucura din plin în perioada 5-11 mai.

Din păcate, s-a notat o mare absență de la Gala de deschidere, cea a maestrului Ramon Vargas. "Cu 24 de ore înaintea începerii Festivalului Studenţesc de Operă Viva Vox ne vedem nevoiţi să anunţăm cu părere de rău că Ramon Vargas, pentru mulţi atracţia principală din Gala de deschidere, ne-a înştiinţat că nu mai poate ajunge la Cluj", declară organizatorii evenimentului pe site-ul lor http://viva-vox.ro/

 

Evenimentul se află a a IV-a ediție și se va desfășura sub președinția maestrului Ionel Pantea, reunind spectacolele academiilor de muzică din București, Cluj-Napoca, Debrecen, Iași, Ierusalim, Timișoara, Salzburg, și Szeged.

sursa: http://www.eventim.ro

12 aprilie - 25 mai

Muzeul de Artă Cluj-Napoca prezintă în perioada 12 aprilie – 25 mai 2014 expoziţia „Jubileu - Nicolae Maniu”. Evenimentul este parte a programului „Artişti de marcă ai Clujului”, care îşi propune să pună în evidenţă, în cadrul unor expoziţii retrospective, creaţia recunoscută în plan naţional şi internaţional a unor artişti contemporani cu o influență decisivă pentru conturarea profilului cultural actual al Clujului.

„Ideea unei astfel de retrospective o am de multă vreme, mai ales că eram mai tot timpul întrebat în Cluj când voi mai expune aici. Este cea mai mare expoziţie a mea din toată viaţa şi cuprinde o diversitate a lucrărilor şi ideilor care chiar şi pe mine mă impresionează”, a declarat pictorul Nicolae Maniu.

Sursa: http://www.partytude.ro

 

Vineri, 9 mai

Noaptea Devoratorilor de Publicitate ajunge în Cluj-Napoca, la Casa de Cultură a Studenţilor. În data de 9 mai de la ora 20,00 pregătiți-vă pentru peste 300 spoturi care vor rula timp de 6 ore. Spectacolul va fi completat de alte surprize pe care le veți descoperi pe moment. 

Noaptea Devoratorilor de Publicitate este un eveniment internaţional, creat în 1981 de către Jean-Marie Boursicot, care, fascinat fiind de reclame, a început să colecţioneze spoturi publicitare din toată lumea pentru a le prezenta publicului larg într-un spectacol ce îşi propune să transmită publicului emoţiile, artisticul şi caracterul transcendent faţă de limitele culturale ale spoturilor publicitare. Cel care a adus acest show în România este Dan Chişu, producătorul general al spectacolului.

Sâmbătă, 10 mai 2014

“Redescoperă frumuseţea lucrurilor mărunte", este motto-ul evenimentului denumit în mod simbolic “Festivalul Luminii”, un proiect cu tradiţie a cercetaşilor din Cluj, prin care se luminează aleile Parcului Central cu ajutorul a 25 de mii de cutiuțe cu lumină. De asemenea, întreg parcul este împărțit de către coordonatori în arii tematice: Copilărie, Inspirațională, Jonglerii, Muzică si Fotografie, Cercetășie și Forme. În acest an festivalul ajunge la a zecea ediție și se va desfăşurasâmbată, 10 mai 2014, între orele 21:30 şi 23:30, în Parcul Central “Simion Bărnuțiu”.

Evenimentul oferă comunităţii locale un cadru natural unic realizat prin eforturile îmbinate ale multor membri ai comunităţii locale (copii, părinţi, profesori, studenţi, sau orice alţi cetăţeni implicaţi, ong-uri şi agenţi economici). Festivalul Luminiiinseamnă mai mult decât un loc plin de lumânări, jonglerii, fotografii şi desene, artă urbană şi oameni. Festivalul Luminii înseamnă o modalitate de a opri timpul în loc, în centrul Clujului, în ciuda agitaţiei zilnice urbane, şi de face clujenii să contribuie, cu mic cu mare, la valorificarea lucrurilor importante şi a celor minore din viaţă, sau, măcar, la o varianta extrem de originală de artă şi relaxare!

sursa: http://crestemidei.ro

Joi, 15 mai

Maria Nazionale va concerta  pentru prima dată în România în 13 mai la Sala Palatului din Bucureşti şi în 15 mai 2014, la Sala Sporturilor “Horia Demian” din Cluj-Napoca.

Maria Nazionale, originară din regiuna Napoli, Italia, şi-a început cariera la vârsta de 13 ani, cântând cântece specifice zonei sale. Nu a durat mult până când Franco Chiaravalle i-a descoperit vocea şi a ajutat-o să îşi lanseze primul album ce purta chiar numele artistei, astfel devenind un nume obişnuit pentru televiziunile locale. Din acel moment Maria Nazionale devine un nume comun printre valorile muzicale ale Italiei, şi decide să aprofundeze mai mult studiul muzical alături de Naymi Hachet.

Maria Nazionale este cunoscută pentru vocea sa puternică şi abilitatea de a binedispune publicul fiecărui concert de-al său, cele două concerte de la Bucureşti şi Cluj-Napoca anunţându-se unice şi pline de încărcătură emoţională.

sursa: http://www.iconcert.ro

Miercuri 20 mai

Teatrul Național Cluj-Napoca te invită la premierea piesei „Cutia Pandorei’’ de Katalin Thuróczy, traducere de Anamaria Pop, regia Andrei Măjeri, distribuție: Miriam Cuibus, Cătălin Codreanu. Premierea piesei va avea loc miercuri, 20 mai iar următoarea reprezentație va avea loc joi, 21 mai de la ora 19,00.

Alte 13 spectacole vor fi puse în scenă, în această lună, la Teatrul Național din Cluj-Napoca.

http://teatrulnationalcluj.ro

Duminică, 25 mai

''Fluturi și oameni'', spectacolul distins cu Marele Premiu la Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii în 2012 va fi jucat pe scena Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca în data de 25 mai, de la orele 11:00 și 18:00

“Fluturi și Oameni” este pus în scenă de actorii companiei de teatru „Passe-Partout Dan Puric”, care au impresionat în luna martie publicul din Cluj cu spectacolul “Cherchez la femme!”.

„O excursie zburdalnică, ca într-un montagne russe, din poveste în poveste şi din tărâm în tărâm, de la şcoala fluturilor până la fundul oceanului, din mijlocul pădurii şi până în studioul unde capătă viaţă desenele animate; un spectacol plin de culoare, la care Fraţii Grimm, Petre Ispirescu şi Walt Disney şi-ar rezerva din timp locuri în sală. Prin puritate, joc gingaș și veselie, spectacolul Fluturi si Oameni îi va fermeca pe cei mici, iar prin profunzimea trăirilor și tâlcul înțelesurilor ascunse îi va captiva pe cei cu mai multă experiență de viață”, se transmite în comunicatul de presă.

Pretul biletelor este de 35 lei și respectiv 45 lei și se găsesc atât la agenția de bilete a Casei de Cultură a Studenților cât si online pe www.biletmaster.ro

sursa: http://transilvaniareporter.ro/cultura/trupa-de-teatru-passe-partout-dan-puric-revine-la-cluj-cu-spectacolul-pentru-copii-fluturi-si-oameni/

 

Facebook

Baner

Organizatia E.M.M.A.

Baner
Baner